BĂNCILE AUSTRIECE ÎN ROMÂNIA Noi cu cine mai facem banking?

Decizia băncii centrale a Austriei privind limitarea creditării în ţările din Europa Centrală şi de Est la 110% din finanţările ce pot fi atrase de pe aceste pieţe (în principal depozite, dar şi alte forme de finanţare) măreşte temerile privind o stagnare - sau chiar restrângere - a creditării în România în perioada următoare. Desigur, vor fi afectate toate ţările din regiune în care băncile austriece au o prezenţă importantă, dar în ţara noastră băncile în cauză sunt printre cele mai mari din sistem.

Devine în acest context foarte importantă asigurarea resurselor financiare din interiorul ţării. În trecut, băncile străine prezente în România se finanţau ieftin şi cu sume ridicate de la băncile mamă, ceea ce făcea ca şi oferta de credite din piaţă să fie abundentă şi la costuri relativ reduse. Acelaşi comportament a determinat şi "explozia" volumului de credite cu mult peste nivelul avansului economiei. S-a argumentat în acel moment că ţara noastră este "sub-bancarizată", adică nivelul creditelor raportat la PIB este sensibil mai redus decât media UE. Până la urmă, am văzut clar cu toţii că o bună parte din aceste credite finanţau investiţii care fie nu erau profitabile, fie nu erau necesare, precum şi consumul populaţiei şi boom-ul ipotecar speculativ.

O altă problemă a finanţării ieftine de la băncile mamă a fost accentul prea mare pus de băncile comerciale pe creditul în valută (pentru că sursele de finanţare erau în valută)... Acesta a fost comportamentul tuturor băncilor străine prezente în toată Europa Centrală şi de Est, în dorinţa de a acapara o cotă de piaţă cât mai ridicată din pieţele financiare ale aces-tei zone ce oferea speranţa unor creşteri economice mult mai ridicate decât "vechea" Uniune. Pentru Austria, o economie destul de mică şi cu un sistem financiar important, dorinţa băncilor sale de a ocupa poziţii de frunte în noua Europă a determinat o expunere de 266 de miliarde de euro, sau aproximativ 70% din Produsul Intern Brut al ţării, ceea ce se traduce astăzi printr-un risc deosebit de ridicat faţă de evoluţia economică şi financiară din regiune. Confruntate cu perspectiva de a pierde ratingul (atât de rar şi vulnerabil în ultima vreme!) AAA din partea agenţiilor de rating din cauza posibilei contagiuni faţă de sistemul financiar propriu, oficialităţile austriece au decis să îngheţe practic finanţarea creditării din pieţele în care sunt prezente băncile austriece.

În aceste condiţii, este foarte probabil ca pe termen scurt să nu asistăm la reluarea creditării aşa cum am sperat, pentru a ajuta creşterea economică din România - acesta ar fi efectul negativ al măsurii respective. În plus, există ris-cul ca oficialii băncilor comerciale să majoreze dobânzile la credite, pentru că banii din sistem vor fi mai puţini. Acest fenomen ar conduce la probleme de numerar pentru companii şi implicit la creşterea în continuare a procentului de credite neperformante - am continua să ne învârtim deci în acelaşi cerc vicios, în care economia nu poate "porni motoarele" din cauza lipsei de fonduri, iar băncile nu pot finanţa economia din cauza volumului mare de credite neperformante care le "boicotează" politicile privind riscul de credit.

În lipsa resurselor de finanţare, băncile nu vor mai putea să crediteze nici statul român, care trebuie să îşi acopere deficitul bugetar.

Dar există şi efecte pozitive, oricât ar părea de paradoxal. Primul ar fi o continuare a maturizării pieţei bancare din România. Spre exemplu, băncile s-ar putea gândi să emită instrumente de finanţare pe piaţa locală, în încercarea de a atrage surse altfel decât din depozitele de la persoane fizice. Fondurile de pensii şi fondurile de investiţii ar fi principalii clienţi care şi-ar dori în portofoliu (cel puţin în perioade normale, nu ştiu acum cât de mare ar fi cererea) obligaţiuni emise de băncile comerciale din România, dar şi persoanele fizice se pot afla printre cumpărători, mai ales dacă instrumentele respective vor avea un raport preţ/risc adecvat condiţiilor actuale.

Al doilea efect pozitiv poate fi mutarea activităţii de creditare tot mai puternic şi rapid către moneda naţională. Cum sursele de finanţare din străinătate au secat, singura opţiune pentru băncile comerciale este finanţarea de pe piaţa locală. Această nevoie va conduce la majorarea dobânzilor atât la depozitele în lei de către băncile care au nevoie de fonduri, cât şi la depozitele în valută.