Băncile centrale, călăuzele noastre ignorante în necunoscut

Săptămâna trecută a adus o premieră la nivelul politicilor monetare promovate de principalele bănci centrale ale Europei, Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei.

Financial Times scrie că Banca Angliei, sub conducerea noului guvernator Mark Carney, s-a lansat în "preanunţări" mai repede decât aşteptările pieţei. Noul termen, care va satura presa financiară internaţională în perioada următoare, este "forward guidance", adică o "călăuzire în avans" a următoarelor mişcări ale băncilor centrale pe tabla de şah a pieţelor financiare internaţionale.

După atâţia ani de criză este clar că principalele bănci centrale şi-au epuizat opţiunile. Reducerea dobânzilor nu a funcţionat, la fel cum ineficientă s-a dovedit şi trecerea la tipărirea directă.

Nu au mai rămas decât vorbele. Declaraţiile lui Ben Bernanke, încă preşedinte al Federal Reserve, privind posibila temperare a programului de relaxare cantitativă, au obligat băncile centrale europene să "jure" că nu vor renunţa la tipărire.

Jeremy Warner scrie în The Telegraph că "BCE s-a mulţumit să spună puţin şi să înoate pe val atâta timp cât Fed-ul relaxa politica monetară", dar acum a fost nevoită să-şi expună punctul de vedere. În Financial Times se arată că preanunţarea Băncii Angliei a venit cu o lună mai devreme, scopul său fiind "să arate pieţelor că au greşit atunci când au presupus renunţarea treptată la politica monetară ultrarelaxată până la mijlocul anului 2015".

În ciuda faptului că Mark Carney a fost numit de către Wall Street Journal unul dintre "pionierii preanunţării", au început să apară, din nou, voci care nu sunt mulţumite şi pledează pentru mai multă "inovaţie".

Clive Crook scrie la Bloomberg că noul guvernator "ar trebui să facă din Banca Angliei un inovator", prin adoptarea unei ţinte pentru PIB-ul nominal. Pe când era guvernator al Băncii Canadei, Carney a susţinut ţintirea PIB-ului nominal, dar apoi a renunţat la idee. Oricum, pe lângă deficienţele sale în măsurarea performanţelor economiei reale, PIB-ul, în forma sa nominală, nu reprezintă decât o altă încercare de creare a unei iluzii a bunăstării, prin mutarea atenţiei către valoarea bănească a bunurilor şi serviciilor. Iar aceasta nu poate decât să crească dacă este adoptată drept ţintă, prin simpla tipărire a însemnelor monetare.

În timp ce preşedintele BCE şi guvernatorul Băncii Angliei asigurau pieţele că vor menţine dobânzile scăzute pentru o "perioadă extinsă", a apărut o analiză de la Goldman Sachs în care se face apel la accelerarea tiparniţelor din Europa.

Acestea trebuie să tipărească mai mult, după cum scrie publicaţia online Deutsche Wirtschafts Nachrichten, deoarece "economia va suferi un regres în lunile următoare".

Să fie doar o coincidenţă apariţia analizei de la Goldman Sachs aproape simultan cu declaraţiile celor doi conducători de bănci centrale, ambii foşti angajaţi de rang înalt ai băncii de investiţii americane?

Aceeaşi bancă a cerut Federal Reserve să-i acorde o perioadă de graţie de doi ani pentru separarea activităţilor de pe piaţa derivatelor financiare de celelalte operaţiuni. Bloomberg scrie că cererea a fost aprobată, iar GS a evitat astfel o lichidare rapidă a operaţiunilor swap până la 16 iulie 2013. Cum majoritatea operaţiunilor swap reprezintă schimbul unor fluxuri de dobânzi raportate la o anumită valoare noţională, deciziile celor două bănci centrale reprezintă un mare ajutor acordat pentru finalizarea ordonată a acestor tranzacţii.

În raportul Goldman Sachs se mai arată că "suntem deschişi pentru potenţialele oportunităţi oferite în Europa", în condiţiile în care "perspectivele noilor bani - în special în Marea Britanie şi Europa Centrală - sunt mai bune decât în multe alte ţări", după cum mai scrie Deutsche Wirtschafts Nachrichten.

Menţinerea condiţiilor monetare ultrarelaxate în Europa este vitală şi din punct de vedere al deficitelor importante de capital din sistemul bancar, care afectează nu doar băncile de la periferia zonei euro, ci şi pe cele din nucleul său dur.

În acest context, nici că putea să vină într-un moment mai nepotrivit raportul de la BIS (Bank for International Settlements) referitor la consistenţa metodologiei folosite în cele mai mari bănci din lume pentru calculul ratei de adecvare a capitalului. Conform studiului realizat de Comitetul Basel din cadrul BIS, ratele de adecvare a capitalului manifestă diferenţe majore între bănci, în condiţiile evaluării acestora pentru un nivel identic al capitalului şi al riscurilor din portofoliile de credite.

"Riscul de credit este principala componentă a activelor ponderate la risc şi sursa dominantă a variaţiei acestora între bănci", se arată în raportul Comitetului Basel. Ce reflectă acest lucru? Interpretarea "creativă" a ponderilor de risc alocate diferitelor categorii de active din portofoliile de credite, pentru reducerea nivelului activelor ponderate la risc, astfel încât raportul dintre capital şi acestea să arate "bine". Asta fără să mai amintim şi de interpretarea, la fel de creativă, a noţiunii de capital bancar.

Într-un articol din FT pe marginea raportului BIS se arată că "băncile din Europa au fost mai agresive în interpretarea ponderilor de risc", ceea ce indică o supraevaluare a gradului de capitalizare pe baza ratelor de adecvare al capitalului recomandate în Acordul Basel II.

Toate acestea sunt motive mai mult decât suficiente pentru continuarea relaxării cantitative, mai ales că o bancă de talia Goldman Sachs transmite aşa de frumos rugămintea către principalele bănci centrale.

Dar mai au băncile centrale nevoie de motivaţie? Într-un interviu recent acordat King World News, investitorul elveţian Marc Faber a declarat că "băncile centrale vor găsi mereu scuze pentru a tipări mai mult" şi vor continua să "dezinformeze populaţia", în condiţiile în care "nu-şi vor asuma niciodată vreo răspundere personală".

Banca Centrală Europeană a început, însă, chiar să aibă motive reale de acţiune. Comenzile noi pentru bunurile de capital din Germania au scăzut cu o rată anuală de 2,2% în luna mai 2013, în condiţiile în care comenzile interne şi-au accelerat scăderea anuală până la 6,2%, iar comenzile din zona euro au scăzut cu 11,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Fără investiţii în capital nou, de unde poate veni creşterea productivităţii şi a salariilor? De nicăieri!

Acesta este şi motivul pentru care au scăzut semnificativ şi comenzile pentru bunurile de consum, ceea ce reprezintă o veste groaznică pentru băncile centrale, fixate încă pe ideologia păguboasă a creşterii consumului, văzut ca motor al creşterii economice.

Când Federal Reserve a lansat conceptul de "călăuzire în avans", la începutul anului trecut, Benn Steil, director în cadrul Council on Foreign Relations, a explicat de ce îi lipseşte credibilitatea băncii centrale americane. Citând studii interne ale Federal Reserve, Steil arată că performanţa prognozelor sale este mult mai slabă comparativ cu a celor din sectorul privat, chiar Fed-ul recunoscând faptul că "erorile sunt mari în termeni economici".

"Pe scurt, premisa că Fed-ul poate vorbi cu autoritate despre viitor este eronată" arată concluzia lui Steil, iar "transparenţa de care vorbeşte Bernanke este, de fapt, un plan greşit conceput de a forţa dizidenţii din comitetul de politică monetară să adere la ideile sale."

Până în prezent, prognoza lui Benn Steil, din urmă cu un an şi jumătate, s-a dovedit corectă: "Cred că rezultatul efortului va fi foarte diferit: creşterea nivelului neîncrederii de pe pieţe privind ţintele şi aşteptările Fed-ului."

Acum s-au alăturat aşa-numitei transparenţe generate de "forward guidance" şi principalele bănci centrale europene. Scopul este unul singur: acoperirea craterelor tot mai adânci din economia reală sub un val monetar fără precedent, care va ascunde şi cel mai mare transfer de bogăţie din istorie, prin forţarea tranzacţionării activelor reale în schimbul banilor de hârtie "scurşi" către anumite sectoare privilegiate.

Când populaţia va realiza că scopul călăuzelor nu a fost ghidarea către luminiţa de la capătul tunelului, nu îi va mai rămâne decât să-şi facă torţe din banii de hârtie pentru a ieşi singură din întuneric.