BĂNCILE NAŢIONALE PIERD LUPTA CU "RELICVA BARBARĂ" "Citigroup" conferă credibilitate speculaţiilor privind manipularea aurului

De aproape nouă ani, organizaţia nonprofit GATA (Gold Anti-Trust Action Committee) încearcă să aducă în atenţia publicului evoluţia "eratică" a preţului aurului pe pieţele metalelor preţioase. Acuzaţiile de manipulare a pieţei metalului preţios au fost îndreptate împotriva băncilor centrale şi a marilor instituţii financiare internaţionale (numite uneori bullion banks). Prin vânzarea sau închirierea aurului, băncile centrale au determinat menţinerea unui preţ scăzut pe piaţă, în încercarea de eliminare a rolului său de semnal inflaţionist. Preţul scăzut a creat condiţiile de obţinere a unor profituri semnificative pentru bullion banks, care s-au angajat în tranzacţii de tip carry trade.

Dovezile prezentate de GATA, inclusiv într-un proces intentat la Boston în 2001, au fost considerate pure speculaţii, iar membrii săi au fost catalogaţi drept adepţi ai unei teorii a conspiraţiei mult prea fanteziste. Din septembrie 2007, această comunitate de "lunatici" are un "membru onorific": Citigroup.

Într-un raport recent de la Citigroup (GOLD: Riding the "Re-Flationary Rescue", 21 septembrie 2007), analiştii se întreabă dacă nu cumva băncile centrale sunt gata să capituleze în faţa aurului. Aceştia consideră că vânzările de aur din rezervele oficiale "au fost în mod clar coordonate pentru a stabili o limită superioară pentru preţul aurului". "Credem că băncile centrale au fost forţate să aleagă între recesiunea globală şi renunţarea la controlul aurului, alegând răul cel mai mic", mai arată John Hill şi Graham Wark de la Citigroup în raportul menţionat. Cum rămâne atunci cu explicaţia oficială, care justifică vânzarea aurului prin raţiuni care ţin de diversificarea rezervelor naţionale?

Deşi nu îşi explică pe larg concluziile, analiştii de la Citigroup consideră că reducerea dobânzii de către Fed a reprezentat punctul de inflexiune pentru aur, iar "devalorizările competitive" în care se pot angaja naţiunile vor propulsa aurul peste nivelul de 1000 de dolari pe uncie.

După ce aurul a început să crească (n.a. deşi aici ar trebui ca situaţia să fie privită invers: valutele internaţionale s-au depreciat în raport cu aurul), producătorii majori au început o cursă contra timpului pentru a-şi lichida poziţiile compensate. Acţiunea producătorilor a anulat, practic, efectul negativ asupra preţului indus de vânzările masive de aur din rezervele naţionale. Contractele de hedging au avut ca scop asigurarea unui preţ sigur al aurului în condiţiile scăderilor de la sfârşitul anilor "90.

Conform unui raport Citigroup din 10 septembrie 2007 (The Global Hedge Book), poziţiile de hedging au scăzut sub 30 milioane de uncii, faţă de peste 40 de milioane de uncii la sfârşitul anului 2006.

AngloGold Ashanti şi Barrick, doi dintre cei mai mari producători de aur la nivel mondial, au suferit pierderi importante ca urmare a marcării la piaţă a poziţiilor compensate din portofoliile lor. Analiştii de la Citi cred că reducerea în continuare a poziţiilor de hedging va constitui un catalist al creşterilor de preţ atât pentru aur cât şi pentru acţiunile producătorilor. Concluzia raportului este cât se poate de clară: "băncile centrale au pierdut controlul aurului ca urmare a acţiunilor întreprinse pentru eliminarea dificultăţilor de pe piaţa creditelor".

Banii de hârtie, emişi iniţial de guverne, aveau acoperire în aur. Aceştia erau, de fapt, nişte instrumente derivate al căror activ de bază era aurul. SUA a fost ultima ţară care a renunţat, la începutul anilor "70, la legătura dintre moneda naţională şi aur. De atunci, asaltul mediatic asupra aurului a avut ca scop minimalizarea rolului său monetar, investiţional şi de indicator al inflaţiei şi crearea unei imagini de "relicvă barbară" care "încorsetează" nepermis perspectivele dezvoltării economice.

Rolul de indicator al presiunilor inflaţioniste reprezintă, poate, cea mai importantă caracteristică a aurului. Preţul redus al metalului a adus un plus de credibilitate politicilor monetare ale băncilor centrale şi a constituit un pilon important al ancorării aşteptărilor inflaţioniste în economie.

Mass media internaţională, atât în variantă scrisă cât şi electronică, acordă tot mai multă atenţie inflaţiei şi pune sub semnul întrebării statisticile oficiale. Ultimul număr din Newsweek include un articol (There"s No Inflation (If You Ignore Facts)) în care se apreciază că "semnalele inflaţiei sunt evidente în economie" (n.a. economia SUA). Referindu-se la China, autorul, Daniel Gross, apreciază că autorităţile acţionează într-o "manieră Orwelliană predictibilă" şi îl citează pe Albert Keidel, de la Carnegie Endowment for International Peace: "Beijing-ul şi-a instruit birourile regionale de statistică să nege subtil situaţia - acestea nu vor folosi cuvântul "inflaţie" pentru a descrie ceea ce se întâmplă". Investitorii chinezi, individuali sau instituţionali, au, însă, mijloace de protecţie: bursa aurului funcţionează la Shanghai din 2002.

Evoluţiile actuale ale pieţelor financiare internaţionale scot încet aurul din anonimat. Reacţiile oficialilor guvernamentali din ţările dezvoltate nu fac decât să confere aurului o poziţie tot mai bună ca plasament alternativ pentru investiţii. Un mic exemplu: ministrul de finanţe britanic, Alistair Darling, a revenit asupra deciziei de garantare a depozitelor populaţiei până la suma de 100.000 de lire sterline şi a menţinut doar o garanţie de 35.000 de lire la cererea băncilor şi a instituţiilor de asigurări. Asigurarea credibilităţii oficialilor pare o misiune imposibilă.

Aurul reprezintă activul financiar prin excelenţă (n.a. un activ fără pasiv asociat, deci fără risc de default), metalul preţios păstrându-şi cel mai bine puterea de cumpărare pe parcursul secolului trecut, în comparaţie cu principalele monede naţionale.

Tendinţa actuală de creştere a aurului are la bază factori fundamentali puternici, deoarece are loc nu doar faţă de dolar, ci şi faţă de alte valute majore. Cantitatea semnificativă deţinută de instrumente de tip ETF (Exchange Traded Funds), care a depăşit 747 de tone, impulsionează preţul şi apetitul investiţional pentru aur, mai apreciază Citigroup în raportul din 21 septembrie. Eficienţa redusă a intervenţiei băncilor centrale în stabilizarea pieţei monetare şi a pieţei creditelor avantajează investiţiile în aur, chiar dacă acestea au doar rolul de conservarea a valorii portofoliilor.

Investitorii români dispun, din păcate, de opţiuni foarte limitate pentru a profita de pe urma noii tendinţe mondiale. Contractele futures, tranzacţionate la Bursa din Sibiu, oferă doar acces la un activ suport derivat: valoarea unciei de aur exprimată in dolari.

O piaţă liberă a aurului în România, construită eventual în jurul unei burse specializate, ar extinde semnificativ oportunităţile de profit, atât pentru investitorii individuali cât şi cei instituţionali, inclusiv noile fonduri de pensii private obligatorii.

Dincolo de acestea, aurul va reprezenta cea mai bună cale de evaluare a aşteptărilor inflaţioniste ale populaţiei şi un etalon de neclintit al eficienţei politicii monetare şi al stabilităţii leului.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.