Băncile şi cazinourile au fost amendate cu peste 500.000 RON

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 octombrie 2005

Reprezentanţi ai Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), însoţiţi de inspectori ai Băncii Naţionale, au efectuat în perioada 19-23 septembrie, 17 acţiuni de control la băncile comerciale din ţara noastră, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 85.000 RON. ONPCSB a avut în vedere şi activitatea cazinourilor, desfăşurînd 21 de acţiuni de control în perioada 18 august -30 septembrie. Neregulile constatate în urma verificărilor au dus la aplicarea de amenzi în valoare de 415.000 RON.

Conform unui raport al ONPCSB, principalele infracţiuni generatoare de bani murdari, detectate în cazurile soluţionate în această perioadă, au fost: evaziunea fiscală (51%), înşelăciunea (18%), crima organizată (13%), folosirea bunurilor sau a creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu (3%) şi corupţia (2%). Aceste activităţi au afectat, în cea mai mare măsură, trei sectoare foarte importante; comerţul intern (43%), comerţul exterior (12%) şi sectorul financiar (7%).

Cetăţeni turci şi irakieni-anchetaţi pentru operaţiuni de finanţare a activităţior teroriste

2.623.000 de euro este suma care urma să fie spălată şi utilizată în procesul de finanţare a activităţilor teroriste. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a transmis concomitent Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Jus-tiţie şi Servicului Român de Informaţii un număr de trei sesizări în care s-a constatat existenţa unor operaţiuni suspecte de finanţare a actelor de terorism. Cetăţenii care fac obiectul anchetei în cele trei cazuri sînt în număr de 15, dintre care nouă cu cetăţenie turcă, patru români şi doi de origine irakiană.

În acelaşi timp, ONPCSB a sus-pendat, în premieră, la începutul lunii septembrie, o operaţiune care urmărea sa finanţeze activităţi teroriste, în valoare de 60.000 de dolari.

Conform aceluiaşi raport, instituţia a tansmis Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 1 ianuarie -5 octombrie a.c., un număr de 371 de sesizări, iar Departamentului Naţional Anticorupţie un număr de 37 de sesizări. În aceeaşi perioadă, Oficiul a suspendat un număr de 86 de operaţiuni suspecte de spălare a banilor, în valoare totală de peste 7 milioane de euro.

Reprezentanţii ONPCSB au declarat, în cadrul unui seminar internaţional cu tema "Măsuri de prevenire şi combatere a spălării banilor", că sînt necesare măsuri imediate şi o reformă esenţială a capacităţii instituţionale a Oficiului, în urma unor deficienţe majore de ordin organizatoric şi al protecţiei corespunzătoare a informaţiilor clasificate. Reforma are în vedere, printre altele, asigurarea uni grad sporit de independenţă a direcţiilor de specialitate, în exercitarea atribuţiilor funcţionale precum şi crearea unui sistem nou de relaţii de cooperare inter-instituţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb