Băncile străine riscă să fie afectate de consecinţele puciului din Turcia

Mina Irina
Internaţional / 19 iulie 2016

Industria financiară din Turcia este sub presiune după tentativa de lovitură de stat de săptămâna trecută, iar băncile străine care au investit masiv în Turcia sunt expuse la orice diminuare a încrederii investitorilor în urma epurărilor din poliţie, armată şi justiţie decise în urma puciului, transmite Reuters.

Potrivit datelor furnizate de Banca Reglementelor Internaţionale, Franţa şi Marea Britanie aveau cea mai mare expunere pe Turcia la finele lui 2015, iar în rândul băncilor UniCredit, BBVA şi HSBC se numără printre instituţiile cu operaţiuni sau investiţii semnificative în Turcia. Expunerea Franţei este de aproximativ 40 de miliarde de dolari, dublă faţă de cea a SUA sau cea a Germaniei şi Italiei, fapt care arată care sunt băncile europene ce riscă să piardă cel mai mult.

Teoretic, Turcia este o piaţă atractivă pentru băncile străine: economia şi populaţia sa sunt în creştere, iar cererea de credite creşte şi ea. În ultima perioadă, însă, economia Turciei a început să încetinească, iar profiturile înregistrate de bănci s-au redus. În aceste condiţii, unele bănci europene au încercat să-şi vândă operaţiunile din Turcia.

De asemenea, Grupul american Citigroup a decis să iasă de pe piaţa din Turcia în 2015. Grupul britanic HSBC a renunţat în luna februarie să-şi vândă operaţiunile din Turcia din cauza ofertelor considerate prea mici. Totodată, grupul italian UniCredit analizează şi el vânzarea unei participaţii la divizia sa din Turcia, Yapi Kredit Bank, la fel ca şi banca rusească Sberbank pentru subsidiara sa turcă Denizbank, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb