Procesul de integrare al Bancpost în Grupul Banca Transilvania continuă şi nu este afectat de decizia luată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) de a sancţiona Bancpost pentru cesiunile de credite făcute către entităţi din alte ţări, susţin reprezentanţii băncii cu acţionariat elen.
Aceştia ne-au transmis: "Bancpost a luat nota de opinia ANPC şi va discuta cu autoritatea pentru a înţelege mai bine considerentele care au stat la baza deciziei. Din momentul contestării în faţa instanţelor de judecată şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, toate măsurile stabilite prin procesul verbal sunt suspendate de drept, conform legii.
În orice situaţie însă, obligaţia de restituire a anumitor sume de bani nu va putea fi reţinută în sarcina băncii, ci, eventual, în măsura în care instanţa va constata legalitatea măsurilor dispuse, doar pe seama cesionarului, care a încasat sumele. Orice eveniment care a avut loc anterior momentului finalizării tranzacţiei de cumpărare a Bancpost de către BT nu intră în aria de răspundere a Băncii Transilvania, urmând să fie adresat corespunzător şi gestionat de către acţionarii anteriori (societăţile din Grupul Eurobank), în conformitate cu condiţiile contractuale convenite la momentul perfectării tranzacţiei.
Integrarea Bancpost în Grupul Financiar BT continuă şi nu este afectată de recentele decizii ale ANPC în legatura cu statutul clienţilor ex-Bancpost (externalizaţi către entităţi din afara ţării).
Contractul semnat între BT şi Eurobank pentru achiziţionarea Bancpost acoperă un perimetru şi un portofoliu precis şi conţine clauze detaliate care reglementează posibile situaţii precum cele menţionate mai sus.
Având în vedere că Banca Transilvania - cea mai mare entitate din Grupul Financiar BT - este o instituţie listată, BT va continua să respecte standardele de transparenţă în relaţia cu investitorii săi şi reamintim faptul că declaraţii vădit false sau zvonuri din partea unor diverşi lideri de opinie pot cădea sub incidenţa legislaţiei privind abuzul de piaţă şi ar putea fi investigate de către autorităţile de supraveghere".
ANPC a amendat Bancpost cu 150.000 de lei şi a dispus returnarea contravalorii dobânzilor plătite în ultimii zece ani de către clienţii ale căror contracte au fost externalizate.
Conform unui document întocmit de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, banca de la noi, controlată de EFG Eurobank, a cesionat credite către EFG New Europe Funding II B.V. (ulterior ERB New Europe Funding II B.V.), deţinută, la rândul ei, de o societate cu răspundere limitată - EFG New Europe Holding B.V. (redenumită ERB New Europe Holding B.V.), care face parte din EFG Eurobank Ergasis.
Potrivit documentului citat, "o cotă de 58% din totalul creditelor acordate consumatorilor, reprezentând 22,5% din creditele totale acordate, a ajuns în Olanda".
Acesta arată: "Din cercetarea Rapoartelor Anuale ale EFG New Europe Funding II B.V. pe perioada 2008-2010 (...) s-au constatat următoarele solduri, la data de 31 decembrie, corespunzătoare creditelor acordate consumatorilor:
- 2008: 664.861.834 euro total credite, din care 303.306.541 euro credite de consum şi 361.555.293 euro credite ipotecare;
- 2009: 675.632.019 euro total credite, din care 335.541.280 euro credite de consum şi 340.090.739 euro credite ipotecare;
- 2010: 636.654.745 euro total credite, din care 289.734.101 euro credite de consum şi 346.920.644 credite ipotecare.
Creşterea soldului creditelor ipotecare în anul 2010 arată faptul că şi în acest an au existat contracte de credit care au făcut obiectul cesiunii.
Valoarea soldurilor creditelor nu include şi creditele acordate persoanelor juridice, caz în care soldurile creditelor pentru perioada 2008-2010 sunt următoarele: 2008: 720.150.702 euro, 2009: 830.561.524 euro, 2010: 767.887.456 euro".
Bancpost ne-a transmis, ieri, că va formula plângere contravenţională împotriva procesului verbal de constatare emis de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, urmând ca instanţa de judecată să pronunţe o soluţie cu privire la legalitatea acestuia, inclusiv referitor la restituirea anumitor sume.
Banca a subliniat că "sumele menţionate în presă nu au legătură cu acest proces verbal, ci sunt extrapolări făcute fără o documentare prealabilă, estimate probabil la întreaga piaţă".
Documentul CJPC subliniază că suma reprezentând dobânzile şi comisioanele plătite în perioada analizată se ridică la peste 300 milioane euro.
1. foarte corect
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 13:05)
in primul rand nu anpc stabileste calitatea procesuala
in al doilea rand aceasta speta are legatura cu partea din bancpost care a fost preluata de Banca transilvania, respectiv creditele concesionate
instanta o sa hotarasca cine are de platit si ce, dar in acest caz olandezii au incasat banii ei trebuie sa plateasca
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 21:14)
E un pic diferit. O parte din credite sunt ale lui Bancpost de acum dupa preluarea de catre BT si deci se ocupa BT de acesti clienti (li s-au facut oferte de conversie de 18%), iar cealalta parte sunt ai lui EFG din Olanda, care au ajuns acolo via Bancpost de dinainte de preluarea de BT, iar responsabilii sunt EFG pentru acesti clienti.
2. Incercare de manipulare a bursei.
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 13:53)
Tot circul asta cu asa-zisa "decizie" a ANPC e doar o incercare jalnica de manipulare a pretului actiunilor BT.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 16:26)
Ei, ne-am dat dracu! Deci aia fura 300 de milioane de euro, dar e doar circ, nimic serios... Bravo, cumetre!
2.2. sunt obligatii de plata (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 16:45)
despre ce teapa vorbesti tinere ? nu intelegi ca e vorba de dobanzile platite la credite ? sau esti vreunul care ai luat bani de la banca si nu mai vrei sa dai inapoi ? cele 300 milioane sunt dobanzile calculate la credite
s-a terminat cu bancorex si alte banci care au falimentat ele neincasand de la cei care au lat credite
nu va place sa va platiti datoriile ?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 18:55)
Nu imi place sa vorbesc cu postacii. Haidi pa! Pari a fi nicu cinteza
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 19:06)
Moralistule, daca iau credit de la o banca, tu iti inchipui ca devin dator oricui?
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2018, 10:46)
Nu aveau voie sa oprească dobânzile prietene.au luat banii abuziv
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2018, 14:23)
nu o face, dar ar trebui...