Bani de la Bruxelles pentru combaterea pestei porcine africane

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 31 ianuarie 2019

Comisia Europeană (CE) alocă în acest an aproape 154 milioane de euro pentru a combate bolile şi infecţiile animalelor care pot fi transmise oamenilor şi pentru a sprijini inspectarea zonelor afectate de dăunători.

Vytenis Andriukaitis, comisarul european responsabil pentru sănătate şi siguranţa alimentară, a declarat, conform unui comunicat de presă emis de CE: "Combaterea pestei porcine africane şi combaterea Xylella sunt exemplele zilnice ale acţiunilor UE în privinţa bolilor şi a pestei, care reprezintă ameninţări concrete la adresa veniturilor cetăţenilor noştri şi a unor sectoare economice cheie. Suma de 154 milioane de euro alocată de CE ilustrează cât de serioşi suntem în această problemă. Aceste fonduri vor fi folosite de autorităţile statelor membre pentru a le ajuta să reacţioneze rapid pentru a ţine sub control epidemiile care ar putea avea un impact serios asupra sănătăţii oamenilor şi a animalelor, asupra economiei şi comerţului".

În domeniul sănătăţii animalelor, sunt alocate 141 milioane de euro pentru a sprijini implementarea celor 142 de programe aprobate pentru eradicarea, controlul şi supravegherea bolilor, în special a pestei porcine africane (care reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa economiei UE) sau a bolilor care pot fi transmise de la animale la oameni, cum ar fi tuberculoza, rabia şi salmoneloza.

De asemenea, UE va aloca anul acesta peste 31 milioane de euro pentru inspectarea inspectarea zonelor afectate de dăunători, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinate combaterii bacteriei Xylella fastidiosa. Bacteria poate atinge 359 de specii vegetale şi nu există niciun remediu pentru însănătoşirea plantelor atinse de boală.

Conform celei mai recente situaţii publicate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, epidemia de pestă porcină africană a afectat, în ţara noastră, peste 300 de localităţi din 18 judeţe, cu un număr de peste 1130 de focare, dintre care 18 în exploataţii comerciale. În total au fost eliminaţi pes­te 364.000 de porci afectaţi de boa­lă şi 743 de mistreţi.

La jumătatea lunii ianuarie, fuseseră despăgubiţi 8535 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.120.910 de lei.

Prezenţa virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb