Banii şi politica

În "Textele alese" (Le Sottisier) ale lui Voltaire apare o cugetare ce nu pare să-şi fi pierdut sensul odată cu trecerea timpului: "A fost găsit în ceea ce numim o politică bună secretul de a-i face să moară de foame pe cei ce, cultivând pământul, îi fac pe alţii să trăiască". Iar scandalul Offshore Leaks atrage atenţia, odată în plus, asupra relaţiei nefireşti dintre politică şi bani. Deşi aflat abia la început (nici un nume de mare politican nu a fost încă dezvăluit), scandalul Offshore Leaks dovedeşte complezenţa politicienilor din întreaga lume faţă de paradisurile fiscale. Dar şi ipocrizia politicilor anticorupţie promovate cu atâta emfază! Fără permisivitatea şi indiferenţa jucată a politicienilor din statele pivot ale modelului capitalist, paradisurile fiscale nu ar fi putut exista. Şi dacă n-ar fi existat, cum ar fi putut fi finanţate costisitoarele campanii electorale sau cum ar fi fost transformate rentele extrase din accesul la informaţii economice cruciale în mari averi?

De la cele peste două milioane şi jumătate de documente (echivalentul a 260 de gigabiţi de date, adică de peste 150 de ori mai mult decât în cazul WikiLeaks) sustrase din arhivele industriei financiare, se aşteaptă un "seism" care să ducă atât la moralizarea vieţii politice, cât şi economice. Şi cum după identificarea cupidităţii drept principala cauză a crizei financiare nu s-a produs marea revoluţie a moravurilor, se speră ca acest nou scandal să schimbe perspectiva.

Oricum, deja multe din secretele celor bogaţi şi puternicii ce-şi ascundeau banii în conturi offshore încep să fie cunoscute. Iar impactul politic al acestei situaţii este greu de anticipat. Începută la nici două săptămâni de la "intervenţia" Eurogrupului şi a Troicii pentru "moralizarea" sistemului financiar cipriot, afacerea Offshore Leaks demonstrează deja că paradisurile fiscale nu adăpostesc numai banii multinaţionalelor sau ai oligarhilor ruşi, ci şi averile multor mari întreprinzători, politicieni sau reprezentanţi ai profesiunilor liberale. Adică exact a celor ce susţin reducerea statului la minimum şi înlocuirea acestuia cu "mecanismele pieţei libere" pentru limitarea evaziunii fiscale şi întărirea economiei. Căci marea evaziune, cea care a contribuit la degringolada modelului social european, nu este cea a micilor comercianţi sau contrabandiştii de duzină, ci cea realizată de marii afacerişti.

Pe măsură ce informaţiile se adună, apare tot mai clar rolul de prim rang jucat de marile corporaţii financiare internaţionale în susţinerea paradisurilor fiscale şi încurajarea marilor deponenţi să folosească aceste instrumente pentru a se sustrage impozitării în ţările lor. Nu au fost încă prelucrate foarte multe date, şi în cadrul afacerii Offshore Leaks celebrele bănci olandeze ING şi ABN au fost citate sâmbătă de cotidianul olandez Trouw printre instituţiile financiare care au contribuit la deschiderea a zeci de societăţi offshore în paradisurile fiscale. Şi probabil numărul dezvăluirilor de acest gen va creşte! Dar toate acestea nu ar fi fost posibile fără complicitatea politicienilor. Şi în acest caz, cupiditatea este cu atât mai gravă cu cât, spre deosebire de multinaţionale, politicienii îşi trag legitimitatea din susţinerea intereselor publice.