Bank Austria, responsabil pentru Europa de Est în cadrul grupului UniCredit, este dispus să analizeze oferte pentru operaţiunile sale pe acele pieţe pe care nu le consideră esenţiale, a declarat directorul regional Gianni Franco Papa într-un interviu publicat miercuri în cotidianul austriac "Salzburger Nachrichten", citat de Agerpres.
"Dacă cineva vine cu o ofertă bună, o vom analiza, însă pentru moment nu există nimic pe masă", a declarat Gianni Franco Papa.
Potrivit acestuia, Bank Austria vrea să-şi revizuiască planurile ambiţioase de extindere în Ungaria, după ce guvernul de la Budapesta a adoptat o măsură care permite celor care au credite ipotecare în valută să le ramburseze anticipat la un curs de schimb preferenţial. Gianni Franco Papa a subliniat însă că Bank Austria are angajamente reduse pe pieţe precum Ungaria şi România, unde Bank Austria nu a forţat acordarea de credite în franci elveţieni.
La începutul acestei săptămâni, Erste Group a avertizat că pe ansamblul acestui an se aşteaptă să înregistreze pierderi cuprinse între 700 şi 800 milioane de euro şi că nu va acorda dividende pentru 2011, după ce grupul bancar austriac a decis să amortizeze fondul comercial al subsidiarelor sale din România şi Ungaria cu 939 milioane euro.