Numeroşi lideri străini, între care Barack Obama, Nicolas Sarkozy sau Angela Merkel, au renunţat să asiste, astăzi, la Cracovia la funeraliile preşedintelui polonez Lech Kaczynski, din cauza perturbării traficului aerian, afectat de un nor de cenuşă vulcanică venit din Islanda, potrivit AFP, citat de Antena3.ro.
Un număr de 20 de delegaţii dintre cele 98 aşteptate şi-au anunţat deja, sâmbătă seara, decizia de a nu mai merge în Polonia, potrivit datelor Ministerului polonez de Externe.