Bărbat bănuit de proxenetism, arestat preventiv la Buzău

ANA FELEA
Miscellanea / 27 ianuarie 2021

Bărbat bănuit de proxenetism, arestat preventiv la Buzău

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău, au efectuat o percheziţie domiciliară, în Brăila, la domiciliul unui bărbat, de 32 de ani, bănuit de proxenetism în formă continuată. Oamenii legii au adunat informaţii potrivit cărora în ultimii cinci ani, bărbatul ar fi iniţiat relaţii sentimentale cu mai multe femei pe care ulterior le trimitea să practice prostituţia.

IPJ Buzău a informat printr-un comunicat: "Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 - 2021, ar fi iniţiat relaţii sentimentale, determinând partenerele - patru femei, cu vârste cuprinse între 30 şi 39 de ani, să practice prostituţia, pe teritoriul Germaniei şi Austriei. Acesta ar fi obţinut beneficii materiale şi financiare de aproximativ 920.000 de lei".

În urma percheziţiilor efectuate, ieri, poliţiştii au ridicat înscrisuri, aproximativ 33.000 de euro, telefoane mobile şi alte medii de stocare. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism de lux.

După ce iniţial a fost reţinut pentru 24 de ore, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere, bănuitul fiind prins în trafic în Prahova şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de bănuit, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în formă continuată.

Astăzi, urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi au participat şi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb