BARNA: "PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei"

J.P.
Politică / 11 iunie 2021

"PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei"

Vicepremierul Dan Barna, co-preşedinte USR PLUS, a declarat vineri, la Sibiu, că atacul PSD cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este unul "iresponsabil", explicând că aceste consultări care au loc în aceste zile cu Comisia Europeană sunt "fireşti", PNRR urmând să fie aprobat şi să fie un "succes", conform Agerpres.

"Văd un atac pe care îl numesc de-a dreptul iresponsabil al PSD şi al preşedintelui său la ceea ce înseamnă Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Este un atac care arată cât de puţin înţelege PSD despre ceea ce înseamnă un astfel de program şi un astfel de plan de ţară pentru România. O procedură absolut firească, o procedură care va dura timp de două luni, în care Comisia Europeană trimite tuturor ţărilor care au trimis aceste programe (...) întrebări şi clarificări fireşti şi normale când vorbim de documente de mii sau zeci de mii de pagini, este transformată de PSD într-un atac, practic, la perspectiva şi credibilitatea României şi ca partener european şi ca ţară capabilă să dezvolte un astfel de program. Asta se întâmplă, evident, pentru că PSD a fost şi rămâne un partid al sărăciei, un partid care crede că o Românie subdezvoltată poate să îi asigure acea clientelă politică cu care ne-a obişnuit şi cu care a ţinut România sub dezvoltare timp de 30 de ani", a spus Dan Barna, într-o declaraţie de presă.

Vicepremierul a punctat că programul va fi aprobat şi va fi un succes, România urmând să implementeze proiecte majore până în 2026.

"Am o veste şi pentru domnul Ciolacu şi pentru membrii PSD care îl susţin: acest program va fi un succes, România va atrage aceste peste 29 de miliarde de euro şi România se va dezvolta, aşa cum a încercat PSD să nu se întâmple în toate guvernele pe care le-a avut până în acest moment. (...) Programul nu a fost respins, nu a fost retras, este o consultare firească, programul va fi aprobat, România va avea această resursă şi până în 2026 vom avea cu toţii şansa să vedem proiecte majore, proiecte importante care nu au existat niciodată în România", a mai adăugat Dan Barna.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis, vineri, ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, să renunţe la funcţie, adăugând că dacă parlamentarii PNL şi UDMR nu votează moţiunea simplă depusă împotriva acestuia, vor răspunde în solidar cu el.

"Ghinea n-a convins pe nimeni cu inteligenţa sa, dar i-a zăpăcit pe toţi cu tâmpeniile sale. Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat? Încă mai eşti în Guvernul României?! Când toată lumea îţi spune că eşti un dezastru naţional, tu încă mai ai tupeu să scrii baliverne pe Facebook?! Cristian, Comisia Europeană a avut timp - în doar 4 zile să-ţi citească PNRR-ul. Da, cel pe care tu l-ai trimis la Bruxelles. Fără să-l citeşti. Au citit şi s-au crucit. Cristian, nu ţi-a fost ruşine să ieşi la televizor, acum două zile, şi să minţi nonşalant că totul e ok, deşi ştiai foarte bine ce observaţii devastatoare ai primit de la Comisia Europeană?", a scris Ciolacu pe Facebook.

Comisia Europeană (CE) a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care le-a primit din partea statelor membre pentru a accesa fonduri din planul european de relansare a economiilor afectate de pandemia coronavirusului, a anunţat vineri Reprezentanţa CE în România.

Planurile de redresare şi rezilienţă vor fi evaluate pe baza a 11 criterii transparente prevăzute în Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, componenta principală a programului de relansare NextGenerationEU. După cum este prevăzut în acest regulament, pe parcursul întregii perioade de evaluare, Comisia va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză cu scopul de a clarifica orice potenţială întrebare deschisă, spre exemplu prin solicitarea de informaţii suplimentare.

''Obiectivul nostru este de a colabora cu statele membre pentru a asigura utilizarea optimă a acestor fonduri'', precizează Comisia Europeană.

Comisia Europeană are două luni pentru a aviza planurile naţionale, una dintre condiţiile esenţiale pentru aprobarea lor fiind ca din sumele prevăzute statele membre să aloce cel puţin 37% tranziţiei ecologice şi 20% sectorului digital, se mai menţionează în comunicatul difuzat de Reprezentanţa CE în România.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Mascariciul asta este si agresiv.

    Penalul asta de ce mai vorbeste?

    tupeu de borfasi si minciuni , altceva nu gasesti la acest partid de securisti .

    O panarama penala, dar si penibila in acelasi timp!

    dragutza, este de tot rahatul!

    cand o dati de gard in mod repetat tot cu ciocul mare esti? 

    voi sunteti ai bogatiei, nu ai saraciei, nu? 

    ai uitat sa precizezi pentru cine doresti bogatie!!! 

    pentru omul de rand nicidecum!!! 

    asa ca lasa minciuna si vezi ca DNA bate la usa ta acasa!~

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb