BAROMETRUL INDUSTRIAL IRSOP: Luna august a fost una neagră

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 4 octombrie 2019

Luna august a fost una neagră

Aşteptările managerilor pentru următoarele şase luni sunt confuze

Dacă exporturile nu îşi revin, probabil că industria nu va reuşi să iasă din contracţie prea curând

Luna august a fost una neagră, reiese din Barometrul industrial realizat de IRSOP şi SNSPA, Facultatea de Management. Lucrarea arată că industria a căzut în zona de contracţie, la toţi indicatorii de creştere: "La fel ca în august 2018. Numai că în acest an, căderea a fost mult mai dură. Deşi activitatea s-a redus masiv, costurile de producţie au crescut brusc, ceea ce poate semnala o intensificare a presiunii inflaţionare. O uşoară creştere s-a produs şi în zona preţurilor de desfacere a produselor în curs, probabil ca o reacţie la prăbuşirea comenzilor noi. Aşteptările managerilor pentru următoarele şase luni sunt confuze. Se aş-teaptă la restartări sprijinite de export şi la impedimente create de nivelul scăzut al cererii şi de creşterea cos-turilor de producţie".

Volumul producţiei a căzut de la 52 de puncte în iulie la 48 în august. Alunecarea în zona de contracţie, sub 50 de puncte, s-a produs de două ori în primele 8 luni ale anului, în ianuarie şi în august, conform IRSOP. Căderea din ianuarie a arătat că, în urma şocului, creşterea rămâne modestă şi instabilă. Stocurile au rămas în zona de contracţie, la 45 de puncte faţă de 46 în iulie.

Pe parftea de cerere, comenzile noi s-au contractat puternic, la 45 de punc-te, în timp ce comenzile pentru export s-au contractat mai mult, ajungând la 43 de puncte.

Importurile de materii prime s-au redus inevitabil pe fondul scăderii exportului şi a reducerii cererii interne. E a doua oară în acest an când importurile suferă o contracţie din cauza perspectivelor nefavorabile ale activităţii viitoare.

Numărul de salariaţi se află de asemenea în contracţie din luna aprilie, aceasta prelungindu-se şi accentuân-du-se. Indicele a ajuns în august la 44 de puncte.

Costurile de producţie cresc, chiar dacă activitatea încetineşte. În august, indicatorul arăta 66 de puncte, în expansiune cu 4 puncte faţă de luna trecută. Creşterea costurilor ar putea fi cauzată de creşterea autonomă a preţurilor la import şi de creşterea salariilor reale în industrie.

Preţurile se află şi ele în zona de creştere, la 55 de puncte staţionare faţă de luna iulie.

Indicatorul global de încredere a managerilor a crescut puţin, la 55 de puncte faţă de 52 în luna iulie, dar se află departe de cele 70 de puncte pe care le avea în ianuarie 2019. Opti-mismul creşte în general pe baza aşa-numitelor aşteptări adaptative. Managerii cunosc ciclurile economice şi dinamica sezonieră. După o vară "secetoasă" în materie de activitate se aşteaptă la o revenire sănătoasă în lunile următoare, arată studiul citat, precizând că, uneori predicţia se confirmă, alteori nu.

Cercetarea concluzionează că, dacă exporturile nu îşi revin, probabil că industria nu va reuşi să iasă din contracţie prea curând.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb