Producătorul de tâmplărie termoizolantă din PVC al "Electric Plus", "Barrier", a înregistrat o creştere de 50% a volumului de vânzări faţă de anul 2015, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis Redacţiei.
Adrian Gârmacea, Director General "Electric Plus", a declarat: "Ne-am asumat rolul de educator al pieţei de profil, din acest motiv ritmul de dezvoltare a reţelei de francize nu este unul alert, axându-ne pe calitate. Condiţia principală pentru a deveni partener «Barrier» este un plan bun de afaceri corelat cu o bună strategie de implementare a lui".
"Prima franciză a fost deschisă la Bacău, pe data de 17 noiembrie 2014, iar acum am ajuns la un număr de 22 de francize în întreaga ţară. Partenerii francizaţi constituie un procent important din cifra de afaceri realizată de brandul «Barrier», însă pentru noi este important şi să ne dezvoltăm alături de parteneri ale căror principii de viaţă şi de afaceri se ghidează după aceleaşi repere ca ale brandului nostru", a mai delcarat Adrian Gârmacea.
Domnul Romeo Terpez , Director General "SC Bosem SRL", partener "Barrier": "Parteneriatul nostru cu «Electric Plus» a început înainte de înfiinţarea reţelei de francize şi, ca dovadă că am avut o colaborare fructuoasă, am fost printre primii care au făcut cererea pentru achiziţia francizei şi chiar a fost a treia franciză "Barrier" deschisă. Colaborarea cu "Barrier" s-a derulat de la început în termeni exemplari."
"Barrier" îşi desfăşoară activitatea cu ajutorul unei reţele de 300 de parteneri, dintre care 22 de francize în mai multe oraşe ale ţării. Brandul "Barrier" este prezent pe 70% din întreg teritoriul României şi în câteva ţări din Uniunea Europeană.
Compania "Barrier" şi-a propus să ajungă la o reţea de 100 de magazine în francize la nivel naţional, cu accent pe Bucureşti, Moldova şi Ardeal, ca zone cu cel mai mare potenţial de dezvoltare pe termen scurt şi mediu, unde clienţii să găsească îndrumare de specialitate şi produse de tâmplărie PVC, se mai regăseşte în comunicat.
"Electric Plus" intenţionează să deschidă francize "Barrier" în Belgia şi în Italia pentru a-şi extinde reţeaua, pentru a dezvolta afacerea şi pentru a poziţiona strategic brandul pe piaţa europeană.
Divizia de tâmplărie PVC a fost înfiinţată în anul 2003 şi produce ferestre şi uşi din PVC, sub numele de "Barrier".