BaseLinker şi Postis încheie un parteneriat ce simplifică accesul retailerilor online din ţară la noi pieţe de desfacere în afara ţării

G.D.
Companii / 9 august 2022

BaseLinker şi Postis încheie un parteneriat ce simplifică accesul retailerilor online din ţară la noi pieţe de desfacere în afara ţării

BaseLinker este specializat în centralizarea şi automatizarea proceselor de e-commerce, şi Postis, specializat în managementul şi optimizarea serviciilor de livrare, anunţă un parteneriat strategic prin care îşi integrează platformele în vederea unui acces simplu şi rapid al comercianţilor români pe pieţe internaţionale, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, în contextul economic actual marcat de inflaţie, incertitudini socio-politice şi creşterea costurilor de operare, retailerii din estul Europei în general, şi din România în particular, se confruntă cu o disponibilitate redusă de cumpărare din partea clienţilor şi anticipează o posibilă contractare a pieţelor locale, în anumite categorii de produse. Extinderea către noi pieţe de desfacere devine o prioritate, iar e-commerce-ul cross-border reprezintă o modalitate de stabilizare a afacerii pe termen scurt şi creştere pe termen mediu şi lung.

Pentru a avea succes, scalarea unui business online la nivel internaţional trebuie să dispună de câteva elemente esenţiale:

-infrastructură IT şi logistică integrată, uşor de scalat în pieţe multiple;

-procese aliniate, optimizate şi pe cât posibil automatizate în vederea asigurării unui management riguros, indiferent de complexitatea operaţiunilor;

-capacitate crescută de testare a diferitelor segmente ţintă, tipologii de produse şi resurse de implementare disponibile, analiza rezultatelor parţiale, adaptarea şi scalarea modelelor viabile;

-personalizarea interacţiunilor şi a experienţelor de cumpărare şi livrare la contextul şi obiceiurile locale specifice fiecărei pieţe.

Parteneriatul strategic încheiat de BaseLinker şi Postis asigură retailerilor din România acces rapid şi facil la aceste resurse integrate, testate şi funcţionale în întreaga regiune.

Printre principalele funcţionalităţi pe care BaseLinker le pune la dispoziţia magazinelor online care doresc să se extindă internaţional se numără:

-Gestionarea fluxului de vânzare şi livrare online dintr-o singură platformă, indiferent de numărul de pieţe şi canale de vânzare online utilizate;

-Integrare şi management de marketplace-uri, cu acces direct din platforma BaseLinker şi gestionarea unitară a produselor, campaniilor şi comenzilor în peste 50 de marketplace-uri de top din întreaga Europă, precum Amazon, Allegro, Otto sau eBay;

-Management centralizat al comenzilor, cu generarea facturilor şi AWB-urilor în mod automat şi sincronizarea automată a stocurilor, indiferent de canalul de vânzare din care provin;

-Managementul stocurilor, chiar şi în cazul operatorilor care nu au propriul magazin online sau un sistem ERP implementat;

-Automatizarea fluxurilor de lucru, inclusiv emiterea documentelor de facturare şi livrare şi comunicarea cu clienţii, subliniază sursa citată.

Complementar acestor funcţionalităţi care asigură accesul imediat şi eficient la canale de vânzare online la nivel european, Postis asigură un set complet de soluţii pentru managementul integrat, optimizarea şi automatizarea livrărilor:

-Diversificarea şi localizarea soluţiilor de livrare, cu acces imediat la peste 250 de curieri şi transportatori din Europa disponibili în Catalogul Postis şi capabili să livreze orice tip de produs, către orice destinaţie;

-Managementul integrat, automatizarea si optimizarea livrărilor prin utilizarea tehnologiilor avansate de Inteligenţă Artificială pentru alegerea celei mai bune variante de transport;

-Optimizarea experienţei clienţilor prin utilizarea mecanismelor de interacţiune înaintea, pe parcursul şi după livrare;

-Control total asupra proceselor de livrare, analize, rapoarte şi decizii bazate pe date prin urmărirea performanţei, eficienţei, experienţei percepute de clienţi şi a cashflow-ului.

"Ca parte a procesului de expansiune BaseLinker în România, ne bucurăm să adăugăm în portofoliul nostru integrarea cu Postis. Astfel, putem oferi utilizatorilor noştri soluţii cât mai fiabile de expansiune a business-ului lor atât local, cât şi cross-border. Atunci când setezi strategia de business pe termen lung şi faci pasul următor în automatizarea proceselor, adaptarea business-ului în ecosistemul e-commerce european este cu atât mai simplă când ai la îndemană tool-urile potrivite, dar şi suportul unor parteneri de încredere", spune Ruxandra Geantă, co-CEO BaseLinker România.

Aduse împreună, tehnologiile celor două companii şi funcţionalităţile oferite asigură retailerilor online din România o expansiune rapidă în noi pieţe, având posibilitatea să scaleze procesele deja utilizate în piaţa de origine, să beneficieze de expertiza pe care BaseLinker şi Postis o au în regiune, să testeze resurse locale, noi mecanisme şi interacţiuni specifice noilor teritorii vizate şi să fie, mereu, în control.

"Ne bucură mult parteneriatul încheiat cu BaseLinker pentru că, împreună, oferim retailerilor din România tehnologia, resursele şi experienţa de business internaţională care să le ofere în această perioadă plină de incertitudini sprijinul de care au nevoie pentru a transforma provocările în noi oportunităţi de creştere. Printr-o strategie internaţională şi cu implementări adaptate la specificul local, credem cu tărie că afacerile din România îşi vor găsi rapid locul în e-commerce-ul european", spune Mircea Stan, Founder şi CEO Postis.

Având în vedere extinderea internaţională rapidă vizată atât de BaseLinker, cât şi de Postis, parteneriatul încheiat în România reprezintă un prim pas, urmând ca serviciile oferite împreună să devină disponibile şi în alte pieţe precum Polonia, Cehia sau Germania, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb