Băsescu: Economia României nu e mai bolnavă decât media europeană, dar nici mult mai sănătoasă

Ziarul BURSA #Politică / 20 iunie 2012

Băsescu: Economia României nu e mai bolnavă decât media europeană, dar nici mult mai sănătoasă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că economia României nu este, în acest moment, mai bolnavă decât media europeană, dar nici mult mai sănătoasă, el arătând şi că "austeritatea veşnică" nu e o soluţie, iar România va continua relaxarea măsurilor de austeritate adoptate în 2009-2010.

Şeful statului a primit-o ieri, la Palatul Cotroceni, pe deputatul german Susanne Kastner de la SPD, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Germania-România, care i-a solicitat o părere personală despre perspectiva economiei din ţara noastră. "Aş spune că nu suntem mai bolnavi decât media europeană, dar nici mult mai sănătoşi", a spus râzând preşedintele Băsescu.

El a adăugat că şi la Bucureşti se consideră, ca şi la Berlin, că soluţia pentru ieşirea economiei europene din criză nu poate fi bazată decât pe consolidarea fiscală: "Şi noi suntem convinşi că nu se poate adopta o altă soluţie decât consolidare fiscală ca bază a creşterii economice sau, altfel spus, în acelaşi timp, trebuie să spunem că fără competitivitate degeaba am hotărât noi europenii să punem bani mulţi pentru relansare. Dacă nu suntem competitivi, vor fi bani irosiţi".

Preşedintele a arătat că este "mulţumit" de faptul că Guvernul Ponta a acceptat să preia programul cu FMI, UE şi Banca Mondială a cărui îndeplinire va face mai competitivă economia românească şi a evidenţiat că "austeritatea veşnică nu este o soluţie", iar măsurile de austeritate adoptate în anii trecuţi vor continua să fie relaxate.

Băsescu s-a declarat un "suporter fără rezerve" al variantei adoptării unor măsuri de creştere economică în plan european, însă a arătat că aces-tea trebuie să continue în paralel cu consolidarea fiscală.

El a arătat că nu este de acord cu "austeritatea veşnică": "Sigur că şi eu sunt de acord cu ideea că austeritatea veşnică nu este o soluţie, dar exact acest lucru l-au făcut şi ultimele trei guverne ale României, adică după nişte măsuri extrem de dure în 2009 şi 2010, pe măsură ce am dobândit stabilitate macroeconomică, măsurile de austeritate au început să fie relaxate pas cu pas. Şi vom continua să facem acest lucru, dar esenţiale pentru noi ca obiective pe termen mediu şi lung sunt procesele de modernizare a statului şi procesele de reforme a marilor companii de stat".

Pe de altă parte, şeful statului i-a spus parlamentarului german că "reformele extrem de dificile" făcute în anii trecuţi erau necesare, mai fiind de întreprins şi reforma administrativă, reforma sănătăţii precum şi cea a marilor companii.

La rândul său, Susanne Kastner a menţionat că vocile care indică faptul că austeritatea nu e unica reţetă se aud tot mai tare şi în Germania. Deputatul german a spus: "În urma rezultatului alegerilor din Franţa şi a alegerilor unui nou preşedinte francez se aud tot mai multe voci clare care spun că austeritatea nu e unica reţetă, că ar fi nevoie de programe investiţionale de acordare a unor posibilităţi cetăţenilor europeni pentru ca creşterea şi puterea de cumpărare a acestora să crească. Recunosc că aceste voci se aud din ce în ce mai tare şi în Germania. Va trebui să facem ceva pentru că nu putem miza doar pe intenţiile FMI şi ale Băncii Mondiale de a practica o politică de austeritate, ci va trebui să promovăm şi o creştere economică, să dăm un imbold conjucturii economice din ţările noastre".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb