BĂSESCU, MEMBRILOR PMP: "Nu puteţi fi urmaşii mei dacă nu câştigaţi"

V.B.
Politică / 23 martie 2014

"Nu puteţi fi urmaşii mei dacă nu câştigaţi"

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, ieri, reprezentanţilor Partidului Mişcarea Populară (PMP) că nu pot fi "urmaşii" domniei sale dacă nu câştigă alegerile, şeful statului precizând că acest lucru înseamnă un scor "cu două cifre" la europarlamentare şi poate chiar să dea candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale din acest an.

Şeful statului a explicat, la finalul participării la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară (FMP): "Nu puteţi să fiţi urmaşii mei dacă nu câştigaţi. Ca să puteţi face ceea ce spuneţi că vreţi să faceţi (să continuaţi modernizarea României începută de Emil Boc şi de mine), trebuie să câştigaţi. Asta înseamnă două cifre la europarlamentare, contribuţie la prezidenţiale, dacă nu chiar candidatul PMP să fie candidatul dreptei la prezidenţiale şi 30% în 2016".

Traian Băsescu a dat asigurări că, "atât cât poate", ca preşedinte în funcţie, va susţine "în primul rând fundaţia, dar şi partidul, pentru că vreau să fie singurul partid infiinţat după '91 care reuşeşte şi care să fie şi la guvernare".

Domnia sa a mai spus că, atunci când a avut ideea creării FMP, proiectul era ca, după ce îşi termină mandatul de preşedinte, fundaţia să genereze un partid, dar acest partid deja a fost creat.

Băsescu a precizat că membrii PMP "au obligaţia" "să nu se facă de râs" la alegerile pentru Parlamentul European, din luna mai.

"Aveţi obligaţia să nu vă faceţi de râs la europarlamentare, ceea ce înseamnă, dragii mei, că vă aştept cu două cifre după europarlamentare, pentru că numai aşa puteţi spera că veţi avea un cuvânt de spus în desemnarea candidatului la Preşedinţia României în noiembrie şi după acest fundament trebuie să plecaţi pentru 30% în 2016, ca să vă permiteţi să guvernaţi şi să faceţi lucrurile de care vorbeam", a mai afirmat Traian Băsescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Chiar asa dl. Presedinte ce ramine dupa dvoastra? Un spital? O autostrada? O tara cu mai putini hoti? O padure in plus? Nimic tata. Nimic. Absolut nimic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb