Băsescu mîngîie acolo unde loveşte Guvernul

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 29 decembrie 2005

Victor Babiuc, preşedintele CCIR: "Deşi Consiliul Concurenţei a dat avize nefavora-bile unor proiecte de lege, Guvernul nu a reacţionat pozitiv la aceste semnale"

Traian Băsescu a condiţionat prezenţa sa la această gală de absenţa de pe lista premiantelor a firmelor cu datorii la bugetul de stat

Mediul de afaceri din ţara noastră a avut un an greu în 2005, iar preşedintele Traian Băsescu a recunoscut acest lucru în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri organizată ieri de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Introducerea cotei unice şi a leului greu, politica BNR în privinţa dobînzilor sau lipsa de predictibilitate a mediului economic nu au împiedicat mediul de afaceri să devină "mai curat", graţie "mentalităţii comunităţii de afaceri", a declarat şeful statului. Traian Băsescu a condiţionat prezenţa sa la această gală de absenţa de pe lista premiantelor a firmelor cu datorii la bugetul de stat, adăugînd totuşi că "mai avem mult pînă cînd tot mediul de afaceri românesc va înţelege nevoia de a respecta legea". Preşedintele a atras atenţia asupra faptului că "este o diferenţă între percepţia publică şi realitatea economică", făcînd referire la faptul că adevăratele firme performante nu sînt cele premiate de postul Realitatea TV prin campania "10 pentru România". Traian Băsescu a dat credit CCIR pentru sprijinirea mediului de afaceri, amintind că "îmbogăţirea peste noapte nu mai este posibilă".

Victor Babiuc, preşedintele CCIR, este de părere că "pregătirea pentru intrarea în UE face progrese după modul în care s-au comportat anul acesta anumite societăţi comerciale", însă crede că "preşedintele a fost chiar mai optimist decît mine cînd a spus că, în comparaţie cu începutul anului 2005, acum sînt mai multe firme pregătite pentru piaţa unică". Victor Babiuc ne-a spus că "toate previziunile cu privire la dispariţia unor firme după intrarea în UE au un suport real pentru că aşa au păţit şi ţările intrate în ultimul val de lărgire a Uniunii". De aceea, "în 2006 nu putem face promisiuni mediului de afaceri", deoarece oamenii de afaceri trebuie să dea dovadă de competitivitate. Cu toate că "pericolul e real pentru firmele româneşti odată cu 2007, noi vrem doar ca numărul victimelor să fie cît mai scăzut".

Preşedintele CCIR ne-a declarat că "există proiecte de lege destul de ciudate şi care suferă numeroase modificări, începînd de la Codul Fiscal pînă la Legea farmaciei". Domnia sa consideră că "deşi Consiliul Concurenţei a dat avize nefavorabile unor proiecte de lege, Guvernul nu a reacţionat pozitiv la aceste semnale".

Anul 2006 va fi al "investiţiilor străine masive în infrastructură", este de părere Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Domnia sa ne-a declarat că "de investiţiile multinaţionalelor vor beneficia din plin firmele autohtone", însă principala temere rămîne "dezvoltarea explozivă a consumului care va aduce crize macroeconomice anii viitori". Principala provocare a mediului de afaceri va rămîne, în opinia lui Florin Pogonaru, absorbţia fondurilor UE. "Oamenii de afaceri nu au nevoie de ajutorul Guvernului decît în privinţa sprijinului acordat firmelor româneşti pentru ca acestea să investească în ţările din jur", consideră preşedintele AOAR, adăugînd că "trebuie să rezistăm anii următori concurenţei regionale".

Scumpirea serviciilor de utilitate publică şi aprecierea leului au fost principalele piedici pentru export în 2005, ne-a mărturisit Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Uşoară (FEPAIUS). În plus, "ocupăm al doilea loc din Europa în rîndul ţărilor invadate de marfă contrafăcută", estimează domnia sa. Consiliul de Export va realiza un studiu privind costurile de producţie rezultate din contextul macroeconomic suportate de către producătorul român. "Sînt convinsă că va reieşi că noi avem costuri macroeconomice mult mai mari decît cei din UE" pentru că, spre exemplu "săptămînal, odată cu marfa pentru export trebuie să duci în vamă kilograme de hîrtii şi facturi care înseamnă cos-turi inutile". Maria Grapini crede că "puterea de decizie a Consiliului Concurenţei trebuie să fie asemănătoare cu cea a justiţiei, fără să i se mai dicteze ce să facă".

Premierea celor mai performante firme din ţara noastră a fost aşadar un motiv în plus de atenţionare a Guvernului, venită din partea celui mai important factor al economiei naţionale. Mai mult, înţelegerea nu a venit din partea Executivului, ci de la Cotroceni. Traian Băsescu încheie anul 2005 cu apariţii mediatice în mijlocul oamenilor de afaceri, după ce, în urmă cu cîteva săptămîni, a fost în mijlocul echipei de handbal.

Trofeul de excelenţă în afaceri a revenit firmelor "Someşul" şi "Romtrans".

Distincţii de excelenţă au primit "Art-Deco Exim", "Billa" România, "Congaz", "Equant" România, "J&R Enterprises", "Korsnas Packaging", "Metalrom" şi "Vultur Graup".

Au fost acordate premii pentru tînărul antreprenor ("New Design Composite") şi pentru anteprenoriat feminin ("Siveco" România), iar premiul pentru investiţii străine directe a revenit "Ina Schaeffler" Braşov.

Firmele care s-au remarcat prin activitatea de export sînt: "Romanoexport", "Stirom", "Silvarom", Grupul "Pasmatex", "Simtex O.C.", "Oltchim", "Feper", Chimexim", "Best Foods Productions".

Trofeul special pentru antreprenoriat inovativ a revenit "Transoft Informatica în Trans-porturi", iar firmele care s-au remarcat în protejarea proprietăţii industriale sînt: "ICPE", Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Ponti", Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi".

În domeniul producţiei şi serviciilor, premianţii sînt "Intermark", Galmopan" şi "Farmec".

Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România a acordat diplome de excelenţă "Romtrans", Rom-energo", "Ana Imep", "Chircu Prod-Impex Company", "J&R Enterprises", "Arcom", "Metal-exportimport" şi "Tehnoforestexport".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb