Bătălia Bucureştilor

Uite acuş, acuş, acuş vine vremea să băgaţi votul în urnă şi, luaţi de treburi, necazuri şi nevoi, n-aţi avut timp nici să vă lămuriţi bine. Sper din toată inima că aveţi şi bucurii, dar pe acelea nu putem da vina, mai ales că sunt, totuşi, mult prea puţine! Iar dintre toate alegerile anului acestuia, cele pentru Primăria Bucureştilor par, de departe, cele mai înfocate, cele mai interesante. Motive, berechet!

Este pentru prima dată cînd "o mare coaliţie", adică două partide care sunt la antipozi din punct de vedere al ideologiilor şi, prin consecinţă, promovează soluţii radical diferite pentru gestionarea marilor probleme publice, şi-au dat mînă cu mînă, nu după modelul unirii peste Milcov, ci după modelul clasicului Caragiale: "pupat toţi piaţa endependenţi"! Aşa, la nivelul simţului comun şi al aritmeticii de clasa a II-a, soluţia este fără cusur. Omul coaliţiei "PSDNL" ar trebui să treacă fără efort peste ştacheta ridicată la 50%. Înălţime la care nici un alt candidat nu poate măcar să viseze. După cum unii cîrcotaşi şi observatori mai atenţi ai problemei au scos la iveală, însă, nu de ieri de azi, aritmetica elementară şi politica electorală nu sunt surori, ba nici măcar prietene. Sunt fiecare din alt film! Ce garanţie există că struţocămila scoasă din grajdurile înfrăţite ale PSD şi PNL este capabilă să se ţină singură pe picioare? Mai mult, să îl care în spate pe candidatul scos din pălărie de "marii preoţi ai politicii de coaliţie" şi să-l treacă primul dincolo de linia de sosire a competiţiei pentru Primăria Capitalei? Niciuna! Toată combinaţia stă în credinţa nestrămutată, dar oarbă, în valoarea de adevăr universal a reclamei "Adidas torsion": "Dacă vrei, poţi!" Mă rog, fiecare se încalţă cu ce vrea şi cu ce îi dă mîna!

A doua mare necunoscută a alegerilor pentru Bucureşti este dată chiar de candidaţi. Două falimente de culori diferite, adevărat, dar din aceeaşi plămadă. Unul, primarul în exerciţiu, un autist în materie de comunicare publică, zero tăiat în patru în materie de realizări ale mandatului. Ceea ce îl recomandă mai degrabă pentru staţia deşeurilor nereciclabile, decît pentru alţi patru ani ca primar. Cînd n-a făcut nimic, cînd a stricat ceea ce mai făcuseră unii şi alţii, cînd a dat-o cu oiştea-n gard şi-a lăsat lucrurile baltă, neterminate! Poate s-o fi ocupat de meditaţiile la matematică, nu ştiu, dar de soluţionarea vreuneia dintre marile probleme ale Bucureştilor ştiu bine că nu a avut timp. Ori dacă a avut timp, nu a fost capabil să mobilizeze resurse, ori dacă le-a avut şi pe unele şi pe celelalte, nu a ştiu cum. De circulat se circulă la fel de prost, în infernala noastră capitală, infrastructurile strategice, transport energie, transport public călători şi mărfuri, transport privat, sunt mai deşălate decît acum patru ani, soluţii pentru ieşirea din criză ioc, poluare cît cuprinde, sistematizări urbane nema, iar lista poate continua aşa, pînă poimarţi! Contracandidatul "PSDNL" altă făcătură, mai strîmbă decît însuşi Strîmbă Lemne, ar fi putut să obţină printr-un asiduu proces de prelucrare. Omul se pricepe, mă rog, atît cît s-o fi pricepînd, la medicină. Are însă "o bază bună" şi în politică, ca dovadă că a ajuns şi profesor şi administrator şef de spital şi dacă mai stătea puţin în banca lui, ajungea şi academician. A pus însă botul la politică. Nici n-a apucat bine să soarbă din troacă şi iaca umplut de zoaie şi noroaie. Acum se plînge că a devenit peste noapte "inamicul public nr. 1". Da, ce credea, că o să-i stea toţi cu coşurile de petale în braţe, pe la coţurile de stradă, să i le aştearnă sub picioare pe unde o trece el cu "coloana electorală"? E clar, omul e venit cu pluta. Cît ştie despre Bucureşti şi cam ce soluţii are îşi poate da oricine seama dacă se osteneşte să îl asculte niţel. Nu mult, doar cîteva minute. Spune în gura mare, peste tot, cui o vrea să îl asculte, pe la "întîlnirile de lucru, electorale", ceea ce visează: oraş fără şobolani, transport eficient, activităţi culturale. Atît! Cum, ce şi cînd, cu ce resurse, în ce interval de timp....hai să fim serioşi! Omul e pafarist, dar un merit are totuşi: s-a îmbrăcat în galben, ca să ştie lumea că are suflet liberal. De la tineree..ţe, pîn la bătrîneee...ţe, pîn la bătrîneţe! Acum spuneţi şi dumneavoastră, cît o fi electoratul ăla pesedisto-penelist de captiv, ce om cu scaun, sau măcar cu un taburet la cap şi-ar da votul unor asemenea "performeri ai administraţiei publice"? Eu cred, sincer, că nu mai mult de 10-15%. Necunoscuta este, prin urmare, dacă voturile de penalizare, plus voturile de frondă, plus voturile "de investiţie" adunate la un loc, vor fi convergente şi capabile să treacă un alt candidat dincolo de pragul de 15%.

Asta este aritmetica! Acum, să vedem cum stăm şi cu politica. Din capul locului, bătălia pentru Bucureşti a fost transformată de politicieni într-un simplu concurs de tămîiere. Cine îţi tămîiază mai cu sîrg candidatul şi a cui tămîie miroase mai frumos! Nici vorbă de vreo bătălie! Public, cel puţin. În realitate, bătăliile se dau, la greu, în culise, între "găştile" care ţin de sfori păpuşile pe care le vedeţi dumneavoastră pe ecranele electorale. Pentru ce se bat ele? Ei, nu...sigur că nu, pentru ca Bucureştii să intre într-un istoric proces de sistematizare masivă, aşa cum a fost cazul Parisului sau al Vienei prin secolul al XVIII-lea. Noi abia suntem în secolul al XXI-lea, aşa că avem tot timpul să-i ajungem din urmă!!! Nici pentru o radicală schimbare a politicilor administaţiei, nici pentru reducerea impozitelor şi a cheltuielilor publice, nici pentru restructurarea radicală a infrastructurii urbane, nici pentru dezvoltarea alternativelor economice urbane, nici pentru promovarea unor soluţii noi pentru dezvoltarea şi accesul la servicii publice....mă rog. Nimic din ceea ce înseamnă şi are ceva de a face cu noi, cei care plătim din buzunar bugetele acelea de miliarde în care se scaldă Primăria Bucureştilor, an de an. Nu, ele, găstile politicii sunt interesate de un singur lucru: să îşi pună oamenii de paie la pupitrul de la care milioanele de care tocmai pomeneam sunt dirijate către pungile şi conturile lor, prin intermediul unor faraonice cheltuieli publice, din care noi ne alegem, 9 din 10, cu nişte jalnice piramiduţe cu care suntem îndemnaţi să ne jucăm, cuminţi, la locurile noastre, restul de patru ani din mandatul dumnealor.