Bate vântul în statul eşuat

Insulele Blasket sunt, geografic, la capătul de Vest al Europei. Aflate în largul coastelor Irlandei, sunt ultimul petec de pământ european înainte de ţărmurile Americii. Viaţa este grea pe Blasket. Marea este adesea agitată, terenul este aspru, iar vântul bate tot timpul cu putere. Despre cât de dificilă era existenţa insularilor ne putem face o idee din titlul autobiografiei unuia dintre ei: "Cel mai singur băiat din lume".

Istoria insulelor s-a încheiat într-o dimineaţă, pe data de 17 Noiembrie 1953, când au fost evacuaţi ultimii 22 de locuitori. Guvernul irlandez a decis că nu mai poate asigura niciun fel de servicii. Nici măcar pe cele de urgenţă. Vântul bătea prea tare. Insulele erau prea izolate. Toţi au fost nevoiţi să plece.

Zilele trecute, actualul preşedinte a recunoscut că statul român este un "stat eşuat". Din cauză că nu mai poate asigura serviciile de bază. Desigur, ne putem întreba de ce şeful acestui stat, odată ce a constatat falimentul, nu îşi dă demisia şi continuă să încaseze un salariu? Dar indiferent ce răspuns vom căpăta (sau nu) de la Sfinxul din Cotroceni, milioane de români şi-au făcut bagajele şi au plecat deja de pe această insulă politică. Şi milioane se pregătesc să îi urmeze.

Cum s-a ajuns aici? În parte, datorită iresponsabilităţii clasei politice. Era să scriu "clasa noastră politică", dar nu ştiu ce este "al nostru" aici. Este vorba de un sistem pus pe roate în 1990, cu piese împrumutate din regimul Ceauşescu. Motorul a provenit de la o Dacie a Securităţii, cutia de viteze de la Partidul Comunist Român, ceva piese contrafăcute, presupuse din Occident. Uleiul şi carburanţii marca Lukoil.

Ultimul exemplu, cu voia dumneavoastră: Klaus Iohannis. În timp ce ambulanţele fac coadă la porţile spitalelor, omul le recomandă românilor să se apuce de... golf. De ce nu? Nu am avut plăcerea, dar bănuiesc că este un sport antrenant. Mai interesant este că Klaus Iohannis susţine că nu e vorba despre un sport scump. Te întrebi ce este în capul acestor oameni. Cugetarea lui Iohannis este din aceeaşi categorie cu a unui notoriu latifundiar, care se plângea acum câţiva ani de creşterea preţurilor: "Nu mai am în buzunar nici 500 de lei, să îmi iau şi eu o pâine!".

Guvernarea, la rândul său, a eşuat precum o balenă pe o plajă. Cu un număr record de voturi, guvernul Superman a căzut la moţiunea de cenzură. Asta nu l-a împiedicat pe şeful Executivului să afişeze un aer triumfal. "Am învins!". Omul are şi el dreptate. Precum în legendele triburilor din Neolitic, moartea este doar o transformare cosmică. Nici nu şi-a dat obştescul sfârşit, şi pe cadavrul guvernării s-au suit tot felul de carnasieri locali, dornici să ia o halcă din miliardele distribuite liberal de fostul premier. Vor mai sta o vreme acolo, până ce din Buget vor rămâne doar oasele albite. Actualul Preşedinte nu se grăbeşte să nominalizeze un nou Prim-ministru. Partidele ar nominaliza, dar nu au pe cine.

Un stat ajunge eşuat când cei care îl guvernează nu sunt la înălţimea timpurilor. Să luăm chestiunea vaccinării. Am atras atenţia, chiar în aceste pagini, acum aproape un an, încă înainte de începutul "campaniei de vaccinare", că avem toate Ingredientele unui dezastru. Am şi anticipat că rata de vaccinare nu va trece semnificativ de 25 la sută.

Am avut dreptate, din păcate. România şi Bulgaria au dovedit că sunt două state eşuate, administrativ vorbind. Există "anti-vaccinişti" şi în celelalte state din Uniunea Europeană. Însă statul nu este intimidat de existenţa lor. Iată, chiar acum, când scriu aceste rânduri, Italia anunţă că impune certificatul verde tuturor angajaţilor, inclusiv străinilor care lucrează acolo. Nu ai certificat verde, îţi pierzi locul de muncă. Automat, fără discuţie. Iar Italia deja are o rată de vaccinare de 80 la sută.

La noi, statul este intimidat de o mână de exaltaţi care fac live pe Facebook. Guvernanţilor le este frică să impună vaccinarea obligatorie chiar şi în cazul celor care trebuia, într-o ţară normală, să fie vaccinaţi de mult: medici şi personalul serviciilor de urgenţă.

Într-un recent interviu, psihiatrul Ion Vianu arăta că "Cel mai izbitor lucru în România actuală este egoismul liderilor şi lipsa preocupării pentru binele comun". Dar în lipsa preocupării pentru binele comun, înseamnă că nu trăim într-o veritabilă comunitate politică, ci într-un agregat social, precum o gară în care unii intră şi alţii ies, în funcţie de orarul trenurilor, străini unul faţă de altul.

Sunt şi alte state care se dau bătute, care se declară învinse. Când statul irlandez nu a mai putut să le garanteze o viaţă civilizată insularilor din Blasket, cel puţin le-a plătit biletul să plece de acolo. La noi, nici măcar atât. Politicienii "noştri" şi prietenii lor au îndesat în buzunare şi banii din cutia milei. Pandemia, iată, a devenit o afacere profitabilă pentru ei, chiar dacă România a ajuns în fruntea statisticilor deceselor. A mai rămas să fugim, dar o facem tot pe banii noştri.