Bayern Munchen, care a pierdut, miercuri, în faţa formaţiei Lazio Roma (0-1), în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor, a condamnat comentariile rasiste la adresa francezului Dayot Upamecano, după ce acesta a fost eliminat.
Într-o postare pe X la câteva minute după meci, clubul bavarez a semnalat "comentarii rasiste absolut josnice pe reţelele de socializare".
"Bayern condamnă acest lucru în cei mai fermi termeni. Oricine face astfel de comentarii nu este un fan al clubului nostru. Te susţinem, Upa", a conchis clubul bavarez în postarea sa de pe X.
Upamecano a fost eliminat în minutul 67, după un fault asupra atacantului Gustav Isaksen, care a dus la penaltiul câştigător pentru Lazio, transformat de Ciro Immobile.