Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să trimită o scrisoare Italiei cu formularea obiecţiilor privind introducerea de către Guvern a unei taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, a anunţat vineri publicaţia Corriere della Sera, relatează Agerpres.
În scrisoare va fi criticat faptul că săptămâna trecută autorităţile de la Roma au anunţat taxa, fără a informa în prealabil BCE sau banca Centrală a Italiei, conform reglementărilor din UE.
Chiar dacă şi alte state din Europa, precum Spania şi Ungaria, au introdus taxe pe profiturile suplimentare ale băncilor, analiştii sunt de părere că decizia autorităţilor italiene a luat piaţa pe nepregătite şi a afectat în mod serios încrederea investitorilor. La scurt timp după ce vicepremierul Matteo Salvini a anunţat că Italia a convenit o "retragere de 40% din profiturile suplimentare în valoare de mai multe miliarde de euro ale băncilor" pentru 2023, valoarea de piaţă a băncilor italiene a scăzut cu 9,5 miliarde de euro.
În încercarea de a linişti pieţele, autorităţile italiene au venit marţi seara cu clarificări precizând că impactul ar putea fi limitat pentru unele bănci, iar noua taxă nu va depăşi 0,1% din activele totale ale unei bănci. În plus, băncile care au majorat deja dobânzile pe care le oferă deponenţilor "nu vor vedea un impact semnificativ ca o consecinţă a regulilor aprobate ieri", a informat Ministerul de Finanţe de la Roma.
La fel ca şi restul băncilor europene, băncile italiene au înregistrat o creştere semnificativă a profitului lor net ca urmare a majorării dobânzilor. De exemplu, profitul net al Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, a urcat cu 80% până la 4,2 miliarde de euro în primul semestru, în timp ce rivalul UniCredit a raportat un profit net semestrial de 4,4 miliarde de euro.
Taxa riscă să slăbească băncile italiene şi în general economia ţării, se arată în scrisoarea BCE care va fi fi trimisă cel mai probabil "în câteva săptămâni", susţine Corriere della Sera.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2023, 14:34)
poate ca la noi pe impozitare bancilor va fi ca la SNP...se vor gandi cum sa impoziteze si cand vor impozita vor vedea ca au gresit si nu le iese. Sa speram ca "e prosti". Ciolacii au poftit de multa vreme la o supraimpozitare a bancilor. Ca sa zic asa ..si fara dividende si cu supraimpozit luat.
1.1. Impozitarea trebuie să existe (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Cetațeanul în data de 18.08.2023, 14:55)
Poate că ar fi cazul și pe la noi să se treacă la o supraimpozitare a bancilor că prea s-au imbogatit.
Oricum chiar dacă nu se va face acum tot acolo se va ajunge.
Forza Italia.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Credinciosul în data de 18.08.2023, 14:58)
Exemplu TLV, active totale 2022, 140 mld lei=aprox 30 mld euro.
Daca se respecta reteta italiana, nu depaseste 0,1% din active, vine un impozit de 30 mil euro=150 mil lei.
Pentru panicatii de pe bursa.
TLV scade dublu azi fata de BRD, desi rezultatele BRD nu impresioneaza. Sa vedeti ce rezultate istorice va avea TLV la raportare, comparativ cu BRD.