BCE sărbătoreşte îndatorarea inutilă şi iresponsabilă a Europei

Aşteptările de la ultima şedinţă de politică monetară a Băncii Centrale Europene nu au fost prea mari, atenţia fiind îndreptată mai ales către reacţia băncii faţă de aprecierea euro din ultima perioadă.

În comunicatul de presă şi în declaraţia preşedintelui BCE, Christine Lagarde, nu apare acest subiect, deoarece oficialii BCE încearcă să evite orice declaraţii sau decizii care ar putea conduce la reluarea "războaielor valutare".

La prima întrebare din cadrul conferinţei de presă, doamna Lagarde a răspuns că "s-a discutat aprecierea euro în Consiliul Guvernatorilor, dar, după cum ştiţi, noi nu ţintim cursul de schimb", iar "aprecierea euro este monitorizată doar pentru presiunea negativă exercitată asupra preţurilor".

Deciziile BCE şi declaraţiile preşedintelui Lagarde în cadrul conferinţei de presă au fost prea puţin pentru conducerea editorială a cotidianului Financial Times, care şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la "intervenţia călduţă asupra euro".

Probabil că ar fi fost nevoie de noi programe de tipărire şi de împingerea dobânzilor mai adânc în teritoriul negativ. Oare mai crede cineva că această "soluţie" poate fi aplicată la nesfârşit?

Datele oficiale de la BCE arată că bilanţul băncii a ajuns la aproape 6,5 trilioane de euro, respectiv circa 61% din PIB-ul zonei euro, după creşterea verticală de la începutul anului (vezi graficul 1).

Achiziţiile cumulate de obligaţiuni guvernamentale în cadrul programelor PSPP (Public Sector Purchase Programme) şi PEPP (Pandemic Emergency Purchase Programme) erau de 2,79 trilioane de euro la sfârşitul săptămânii încheiate la 4 septembrie 2020, din care 512,3 miliarde era valoarea "cumpărărilor" prin tipărire din PEPP (vezi graficul 2).

Achiziţiile nete din cadrul programului PEPP, aprobat deşi reprezintă o încălcare gravă a prevederilor din tratatele europene, vor continua cel puţin până la sfârşitul lunii iunie 2021 şi vor ajunge la 1,35 trilioane de euro.

La o întrebare despre efectele măsurilor fiscale asupra datoriilor publice şi a posibilului impact negativ asupra stabilităţii financiare, care va avea ca efect creşterea dobânzilor, doamna Lagarde a răspuns, cu zâmbetul pe buze, că "doresc să folosesc această oportunitate pentru a recunoaşte şi sărbători măsurile fiscale luate până acum".

Dar este de sărbătorit îndatorarea inutilă şi iresponsabilă a Europei? Creşterea iresponsabilă a datoriilor, care sunt apoi monetizate de BCE, nu poate stabiliza o structură economică marcată de profunde deficienţe structurale şi populată de tot mai multe firme zombi.

Partea întrebării despre efectele creşterii datoriilor nu a primit răspuns de la preşedintele BCE.

Christine Lagarde a mai subliniat în declaraţia de presă că "un răspuns fiscal ambiţios şi coordonat este de importanţă critică", iar pentru atingerea întregului potenţial al noului instrument de redresare, cu o valoare de 750 de miliarde de euro, este "necesară conceperea şi implementarea unor politici structurale adecvate la nivel naţional".

Toate aceste "îndemnuri" nu au nicio valoare, deoarece tocmai politica monetară a BCE la subminează.

"Cu lichiditatea excedentară de pe piaţă, dobânzi negative şi randamente ale obligaţiunilor guvernamentale la minime istorice, BCE nu poate face mai mult şi nici nu poate încerca să facă paşi către normalizare", a scris economistul spaniol Daniel Lacalle pe contul său de Twitter. Lichiditatea excedentară din sistemul bancar al zonei euro a crescut cu circa 1,26 de trilioane de euro de la începutul anului, până la circa 3 trilioane de euro, conform celor mai recent date de la Banca Centrală Europeană.

În opinia sa, "BCE se află într-o situaţie imposibilă", în condiţiile în care "majoritatea guvernelor au abandonat reformele structurale şi se bazează în totalitate pe politica monetară".

Economistul spaniol a subliniat şi ironia amară a situaţiei actuale: "politica monetară a fost utilizată ca instrument pentru a câştiga timp în aşteptarea rezultatelor reformelor structurale, însă a devenit o scuză pentru evitarea acestora".

Adoptarea unor măsuri fiscale a fost cerută insistent de toate marile bănci centrale în ultima perioadă şi nimeni nu pare deranjat de această "intrare" în teritoriul autorităţilor guvernamentale, în timp ce orice "ingerinţă" în politica monetară, reală sau imaginată de bancherii centrali, este primită cu proteste referitoare la încălcarea "sacrei" independenţe.

De ce este acceptată şi acceptabilă această dublă măsură, mai ales că aşa-numita independenţă nu este însoţită şi de o transparenţă pe măsură, adică la fel de absolută?

Poate că ar trebui să ştie şi protestatarii din Franţa, de exemplu, dacă există vreo corelaţie între politica monetară şi creşterea costului vieţii, care a fost o temă principală şi în noua etapă a manifestaţiilor organizate de Vestele Galbene.

Dar această creştere trebuie să fie doar o iluzie. Altfel Olli Rehn, guvernatorul Băncii Finlandei şi membru al Consiliului Guvernatorilor BCE, nu ar fi declarat că "din nefericire, stabilitatea (n.a. preţurilor) s-a materializat la un nivel foarte scăzut, cu mult sub ţinta noastră".

Sau ar fi declarat, arătând aceeaşi "rupere" de realitatea din economia reală demonstrată în ultimii ani de bancherii centrali? Desigur că ar fi declarat aşa ceva, în condiţiile în care bancherii centrali continuă să fie uimiţi de o realitate "greşită", care nu doreşte să se conformeze modelelor pe baza cărora este elaborată politica monetară.

Această "impresie" este întărită şi de o ştire recentă de la Bloomberg, unde este oferită o scurtă privire asupra modului de gândire al oficialilor BCE.

Conform unor "surse familiare cu discuţiile din cadrul Consiliului Guvernatorilor", câţiva guvernatori de bănci centrale din zona euro au susţinut că redresarea economică ar trebui caracterizată ca fiind mai bună decât aşteptările.

Se pare că propunerea nu a fost agreată, deoarece în declaraţia de presă se afirmă că "redresarea economică a fost, în linii mari, corespunzătoare aşteptărilor anterioare".

Oare chiar cred acei oficiali ai BCE că manipularea fără succes a dobânzilor poate fi compensată prin manipularea aşteptărilor consumatorilor şi investitorilor?

"Francois Villeroy de Galhau (n.a. guvernatorul Băncii Franţei) a fost deosebit de optimist în ceea ce priveşte perspectivele economiei sale, au spus sursele noastre, care au cerut să nu fie identificate, deoarece deliberările au fost confidenţiale", mai scrie Bloomberg. Agenţia de ştiri nu a clarificat, însă, când şi de unde a primit Villeroy de Galhau economia Franţei drept moştenire.

După zece ani de aşteptare a unei redresări sustenabile care nu a venit, oficialii BCE încearcă acum să promoveze ideea că economiile zonei euro pot "pluti" către acest ideal pe o mare liniştită de lichiditate, fiind suficientă colaborarea armonioasă dintre politica fiscală şi cea monetară.

Dar dacă vor exista şi "furtuni" moderate sau se va dovedi că "armada" economiilor din zona euro nu mai are capacitate de plutire nici pe mările liniştite?