BCR: 1,8 milioane de clienţi utilizează activ George

F.D.
Bănci-Asigurări / 23 noiembrie 2023

BCR: 1,8 milioane de clienţi utilizează activ George

Prima platformă de banking inteligent din România aniversează 5 ani de la lansare, interval în care a cunoscut o dezvoltare a funcţionalităţilor şi, în paralel, o creştere a numărului de utilizatori activi, la un ritm fără precedent în industria bancară din România, conform unui comunicat de presă al BCR.

Astfel, aproximativ 300 de funcţionalităţi şi opţiuni au fost introduse, de la momentul punerii pe piaţă, sfârşitul lui octombrie 2018, şi până în prezent, iar 2,25 milioane de oameni au acces în 2023 la ecosistemul digital George. Dintre aceştia, 1,8 milioane au devenit deja utilizatori activi ai aplicaţiei George. De altfel, George se bucură, în continuare, de cel mai mare rating al unei bănci din România în magazinele Google Play şi AppStore, nivel pe care l-a menţinut constant de-a lungul ultimilor ani.

"Primii 5 ani de George au fost o călătorie extraordinară pentru noi şi pentru clienţii noştri! Sunt ani în care am muncit intens, am inovat, am experimentat, am mai şi greşit, dar în care am reuşit să construim un ecosistem de servicii financiare şi conexe, cu multe premiere absolute pentru bankingul din România. De la prima deschidere de cont fără niciun drum la bancă, la primul credit de nevoi personale şi prima finanţare de casă 100% online, până la prima asigurare de venit şi prima pensie privată Pilon 3 digitală, dacă ar fi să amintesc doar câteva dintre premiere, George a schimbat permanent regulile jocului.

Procese şi fluxuri care, până la un moment dat, păreau imposibil de realizat 100% digital, au fost puse în mediul digital de colegii mei din echipa de retail şi laboratoarele digitale ale BCR, cărora aş vrea să le mulţumesc pentru efortul, ideile şi dedicarea din tot în acest timp. Suntem mândri că oamenii ne apreciază, mai ales când vedem că ratele de adopţie şi satisfacţie se menţin ridicate în fiecare an. Povestea frumoasă a lui George merge mai departe în România, iar promisiunea noastră faţă de clienţii noştri este că, în următorii 5 ani, vom continua să le simplificăm şi bucurăm viaţa.", a declarat Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR

În prezent, 75% din totalul produselor BCR pentru persoane fizice (deschidere de cont curent, credite ipotecare şi de consum, cont de economii, depozite, asigurări şi produse investiţionale) sunt acordate pe flux 100% digital, iar în 2023 s-a înregistrat o creştere de 80% pentru produsele vândute digital, comparativ cu 2022.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb