Indicele BCR cu frecvenţă zilnică privind activitatea economică din România indică o accelerare a redresării economice în octombrie, informează analiştii băncii într-o notă de cercetare. Aceştia precizează totuşi că datele pot fi revizuite ulterior.
Analiştii notează: "Astfel, în luna octombrie activitatea economică a ajuns la 78% din media unei luni obişnuite, de la 69% în septembrie. În luna martie activitatea economică era, în medie, la 81% dintr-o lună normală, iar minimul a fost atins în aprilie la 34%. Piaţa muncii s-a îmbunătăţit marginal în octombrie faţă de septembrie, dar la începutul lunii noiembrie am observat o deteriorare abruptă reflectată de creşterea numărului de căutări de «ajutor şomaj» pe Google. Mobilitatea către locurile de muncă a fost mai mare în octombrie, în medie, faţă de septembrie, dar la finalul lunii anterioare au apărut semne de scădere ce ar putea să arate din nou o preferinţă pentru lucrul de acasă pe fondul escaladării pandemiei. Consumul de electricitate a avansat în octombrie, iar poluarea cu NO2 a fost mai mare. Pe plan extern, în Germania consumul de electricitate a crescut pentru a doua lună la rând".
Este încă neclar în ce măsură va fi afectată economia de intensificarea cazurilor noi de Covid-19 şi de noile restricţii impuse din această săptămână de guvern şi de autorităţile locale - acestea din urmă nu sunt la fel de drastice ca cele impuse în starea de urgenţă însă ar urma să existe un impact în activitate. De asemenea este încă neclar impactul pentru economia noastră a reintroducerii lockdown-urilor în economiile din zona Euro, principalul partener economic al României. Datele publicate luni de INS privind comerţul internaţional au arătat o situaţie slabă a exporturilor ţării noastre la 9 luni: minus 0,5% în septembrie 2020 faţă de septembrie 2019 şi un plus de 4,4% la importuri.
Astăzi INS va publica rata inflaţiei pentru luna octombrie, iar analiştii BCR se aşteaptă la o rată anuală în scădere de la 2,5% în septembrie şi foarte aproape de punctul central al intervalului ţintă al BNR de 2,5% ± 1%, evoluţie ce favorizează politica monetară relaxată a băncii naţionale. Totodată, BCR prognozează pentru industrie o continuare a revenirii având în vedere evoluţia încă bună a industriei europene, iar pentru PIB-ul pe trimestrul trei un plus de 6,6% faţă de trimestrul precedent şi un minus de 4,9% faţă de poziţia economiei din septembrie 2019.
"Situarea inflaţiei în ţinta băncii centrale şi presiunile asupra activităţii economice dinspre criza sanitară favorizează o politică monetară relaxată a BNR. Vedem posibile reduceri ale cotelor de constituire a rezervelor minime obligatorii în următoarele trimestre şi nu excludem un coridor asimetric de dobânzi în jurul dobânzii de politică monetară la facilităţile permanente oferite de BNR băncilor comerciale. Amploarea şi momentul relaxării monetare depind de conduita politicii fiscale. Joi vor fi publicate datele privind producţia industrială în septembrie unde estimăm o temperare a scăderii anuale, la -1,9% de la -5,1% în august. Indicatorii de încredere pe industrie pentru Germania şi Zona Euro s-au îmbunătăţit în ultimele luni. Vineri, Institutul Naţional de Statistică va publica primele date privind creşterea economică din T3 2020. Progoza noastră este de +6,6% faţă de trimestrul precedent şi -4,9% în termeni anuali. Economia locală a lăsat astfel în urmă un trimestru al doilea extrem de slab (-11,9% faţă de T1 2020 şi -10,3% faţă de T2 2019) dar perspectivele pe termen scurt depind de amploarea închiderilor economiilor europene din noiembrie-decembrie şi de ajustarea politicii fiscale în 2021", precizează analiştii BCR.
Aceştia mai evidenţiază că deficitul de lichiditate al sistemului bancar faţă de BNR s-a adâncit în octombrie la -3,4 miliarde lei, de la -0,7 miliarde lei în septembrie (stoc mediu zilnic).
"BNR a oferit lichiditate în sistem prin operaţiuni repo bilaterale în valoare de 1,2 miliarde lei, iar băncile au folosit facilitatea de credit a băncii centrale în valoare de 2,3 miliarde lei ca stoc mediu zilnic. Octombrie a fost a doua lună consecutivă în care BNR nu a cumpărat obligaţiuni de stat în lei de pe piaţa secundară. Întregul program BNR de achiziţii de titluri de stat lansat în aprilie are o valoare de 5,3 miliarde lei până la zi, sau 0,5% din PIB. Luna noiembrie ar putea aduce o îmbunătăţire a lichidităţii interbancare pe fondul scadenţei unei obligaţiuni de stat în valoare de peste 9 miliarde lei la finalul lunii octombrie", notează BCR Cercetare.