BCR primeşte 50 milioane de euro de la BEI pentru creditarea IMM-urilor

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 martie 2013

Banca Comercială Română (BCR) a contractat 50 milioane de euro de la Banca Europeană de Inves­tiţii (BEI), pe o perioadă de 12 ani, finanţare destinată întreprinderilor mici şi mijlocii, societăţilor cu capitalizare de piaţă medie şi entităţilor publice din România.

Din împrumutul obţinut de la BEI pot fi acordate credite de investiţii, inclusiv pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri UE, linii de credit, fonduri pentru capital de lucru şi stocuri.

Avantajul financiar acordat BCR de către instituţia financiară internaţională trebuie transferat clienţilor, adică aceştia trebuie să beneficieze de o dobândă mai mică cu cel puţin 0,5 puncte procentuale faţă de dobânda standard.

Investiţiile privind eficienţa energetică realizate de IMM-uri vor primi totodată sprijin de la Comisia Europeană (CE) în cadrul Facilităţii de Finanţare a IMM-urilor, secţiunea privind eficienţa energetică, care prevede cooperarea dintre BEI şi CE pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon provenite din industrie şi construcţii, se arată într-un comunicat al BCR.

Clienţii care dezvoltă proiecte de eficienţă energetică pot obţine un grant de 12% din valoarea creditului, maxim 120.000 euro, pentru care nu trebuie să plătească dobândă şi nu-l mai rambursează.

"Este o prioritate a BEI să îmbunătăţească accesul IMM-urilor, societăţilor cu capitalizare de piaţă medie şi autorităţilor locale la finanţare pe termen lung şi să contribuie la consolidarea competitivităţii lor. În acelaşi timp, fondurile BEI vor încuraja punerea în aplicare a proiectelor prioritare fiind semnificative pentru dezvoltarea economiei româneşti", a declarat în comunicat vicepreşedintele BEI responsabil pentru Româ­nia, Mihai Tănăsescu.

BEI a acordat BCR până în prezent 300 milioane de euro pentru finanţarea proiectelor prioritare.

"Cooperarea BCR cu BEI sprijină absorbirea fondurilor acordate Româ­niei de către Uniunea Europeana, având în vedere că mai mult de 75% din fondurile BEI sunt alocate pentru proiecte dezvoltate cu finanţare UE", a afirmat Wolfgang Schois­wohl, vicepreşedintele diviziei Corporate Banking din cadrul BCR.

BCR a finanţat din anul 2000 până în prezent peste 10.000 de proiecte ale IMM-urilor, pentru care valoarea co-finanţării trece de 1 miliard de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb