Stabilitatea economiei româneşti şi fluxul masiv de investiţii străine vor crea, în 2007, oportunităţi de investiţii pentru Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), spun reprezentanţii băncii care a acordat României finanţări de 679 milioane euro în 2006. "România a semnat un acord de înţelegere cu Banca în 2006 pentru un palier de potenţiale proiecte, cu accent deosebit pe proiectele de infrastructură din sectoarele transportului şi mediului, ceea ce va absorbi până la un miliard euro pe an", se spune într-un raport al BEI, publicat recent şi citat de NewsIn. Proiectele din România ale instituţiei au ajuns anul trecut la o valoare de 679 milioane euro şi au fost direcţionate în mod special către sectoarele de transport şi al apei, dar şi către sectorul privat prin finanţarea băncilor.
Proiectele din 2006 numără finanţarea construcţiei unei staţii de tratare a apei, dar şi modernizarea metroului. BEI a mai acordat credite direcţionate către întreprinderile mici şi mijlocii şi a proiectelor de infrastructură.
Biroul BEI, ce urmează să fie deschis la începutul acestui an, va îmbunătăţi cooperarea şi rolul instituţiei. România s-a situat pe locul doi în 2006, după volumul finanţărilor BEI. Turcia a fost pe prima poziţie, cu un volum al creditelor de 1,82 miliarde euro.
BEI a acordat României, în perioada 1990-2005, credite în valoare de 4,3 miliarde de dolari pentru proiecte legate de aderarea la Uniunea Europeană (UE). După aderarea la UE, România va deveni acţionar al băncii, urmând a avea un reprezentant în Consiliul Guvernatorilor şi membrii în Consiliul Director. După aderarea la Uniunea Europeană, România va contribui la capitalul subscris al BEI cu 42,3 milioane Euro.
Aproximativ 61% din creditele acordate României au fost către domeniul transporturilor, 15% s-au îndreptat către proiecte vizând mediul înconjurător, iar 7% au mers către sănătate şi educaţie. Principalele proiecte de transport sunt reabilitarea căii ferate pe coridorul pan-european IV (300 de milioane de euro, cofinanţare alături de ISPA), reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridorul european VI (350 de milioane de euro), construirea autostrăzii Cernavodă-Constanţa (187,5 milioane de euro).