Berceanu: Banii obţinuţi pe filialele "Electrica" mi se par o glumă

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 iulie 2004

Fostul ministru al industriei Radu Berceannu consideră că preţul de 112 milioane de euro primit de stat în urma privatizării diviziilor "Electrica" din Banat şi Dobrogea, este cu mult sub valoarea reală. "Această sumă mi se pare o glumă", a afirmat Radu Berceanu ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugînd că Bulgaria şi Republica Moldova au obţinut mai mulţi bani atunci cînd au început privatizarea propriului sector electric. Liderul PD nu îşi explică de ce unităţile Banat şi Muntenia au fost evaluate la doar 112 milioane de euro, atît timp cît nu aveau probleme financiare. "Aceste societăţi nu erau nişte găuri negre în economie, asemeni combinatului «Sidex» Galaţi", a precizat domnia sa, adăugînd că "preţul plătit este ridicol".

O altă problemă evidenţiată de vicepreşedintele PD ţine de faptul că următoarele unităţi de acest tip de pe lista privatizării vor fi evaluate la sume mult mai mici, din cauza precedentului creat. Potrivit domnului Berceanu, Guvernul a acceptat o ofertă mai puţin avantajoasă, întrucît avea nevoie de bani pentru finalizarea unor proiecte electorale. Totuşi, Radu Berceanu recunoaşte că ar fi considerat ca fiind insuficientă orice sumă ar fi achitat investitorii.

Domnia sa mai spune că privatizarea a fost mult întîrziată. Dacă autorităţile ar fi dat curs iniţiativei din 2001, crede vicepreşedintele PD, atunci, în 2003, se putea încheia acest proces pentru întregul sector al energiei electrice. Democratul nu a uitat să amintească de faptul că, în timpul fostei guvernări, PSD s-a opus vînzării unităţilor amintite, pe motiv că preţul kilowatului ar fi crescut foarte mult. Pe lîngă acestea, Radu Berceanu a afirmat că decizia actualei puteri de a schimba consultantul pe probleme de privatizare nu a adus nici o ameliorare a situaţiei. Din contră, domnia sa crede că prin această măsură guvernul a mai pierdut cîteva milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb