Creşterea deficitului de cont curent şi volumul semnificativ al creditelor au transformat România într-o ţintă a atacurilor speculative. Acestea şi-au mutat aria de activitate din regiunea baltică, ajungând, de asemenea, în Bulgaria şi Serbia, însă faptul că leul are cursul flotant, le-a făcut calea mult mai uşoară investitorilor speculativi.
Erik Berglof, economist şef în cadrul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a subliniat faptul că aceste atacuri speculative sunt consecinţe imediate ale crizei creditelor, iar creşterea costului capitalului împrumutat va aduce o încetinire a creşterii economice din regiune.
Dragoş Cabat, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari, nu crede că situaţia actuala este consecinţă a vreunui atac speculativ, mai ales că bursele au scăzut peste tot în SUA, Europa şi Asia, nu numai în România.
"Investitorii speculativi au început deja de câteva luni să-şi închidă poziţiile şi o fac în ordinea descrescătoare a riscului. Probabil au început de la noi pentru că în România se deschiseseră poziţii destul de importante în ultimii trei ani, pe fondul unui optimism exagerat, iar acum, din punct de vedere macroeconomic, avem cea mai proastă situaţie din regiune. Cu toate acestea, nu suntem un caz singular pentru că ţările emergente de pe celelalte continente sunt în aceeaşi situaţie", explică domnul Cabat.
Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, senior economist la ING Bank, consideră că, într-adevăr, este posibil ca cineva să încerce în viitor un atac speculativ asupra României. "Trebuie subliniat că ceea ce se întâmplă acum cu leul nu este un atac speculativ. Sunt consecinţe ale unei înrăutăţiri continue a sentimentului investitorilor coroborată cu fundamente macroeconomice slabe, motiv pentru care leul este mai depreciat în comparaţie cu alte monede din regiune", consideră domnul Alexandru-Chidesciuc.
În acelaşi raport, BERD a anunţat că a revizuit creşterea economică a Europei de Est pentru anul 2008 la 5% - 5,5% (faţă de prognozele iniţiale de 6,1%) ca urmare a acestei crize, în condiţiile în care, pentru 2007, valoarea anunţată a fost de 7%. Valorile anunţate au în vedere şi încetinirea accentuată a creşterii economiei americane, principalul partener comercial al regiunii.
Mai mult, BERD crede că impactul crizei creditelor se va întinde pe câţiva ani.
În ceea ce priveşte sectorul bancar, Alexander Lehmann, senior economist la BERD, a anunţat faptul că opţiunile de refinanţare ale băncilor din Europa de Est vor suferi constrângeri în 2008, chiar dacă sunt foarte multe motive de îngrijorare în ceea ce priveşte expunerea lor.