Biden reconfirmă data-limită de 31 august pentru retragerea din Afganistan

J.P.
Internaţional / 27 august 2021

Biden reconfirmă data-limită de 31 august pentru retragerea din Afganistan

Joe Biden a confirmat din nou joi că va respecta data-limită de 31 august pentru retragerea trupelor americane din Afganistan, în pofida criticilor care solicită, inclusiv în cadrul partidului său, ca acestea să rămână atâta timp cât va fi necesar pentru a încheia evacuarea, relatează AFP, citat de Agerpres.

Este încă posibil să evacuăm americanii şi afganii care sunt eligibili "în zilele următoare, între data de azi şi 31 august", a afirmat preşedintele american.

"Ştiind că s-ar putea foarte bine să se producă un nou atac, armata a ajuns la concluzia că asta este ceea ce trebuie să facem. Cred că au dreptate", a adăugat liderul de la Casa Albă într-o conferinţă de presă de joi.

Biden a spus totuşi, potrivit dpa, că este în interesul talibanilor să continue să coopereze pentru a evacua cetăţeni americani şi foşti angajaţi locali şi după ce trupele SUA pleacă din Afganistan.

Talibanii vor să ţină aeroportul din Kabul deschis, dar nu vor putea să facă asta fără ajutor străin, a spus Biden.

De asemenea, ei au interesul de a preveni un colaps economic în Afganistan, a mai afirmat preşedintele SUA.

Liderul de la Casa Albă crede că vor mai exista oportunităţi de evacuare după retragerea trupelor americane la termenul-limită de marţi, 31 august.

Biden a subliniat că nu sugerează că talibanii sunt "băieţi buni", dar a precizat că aceştia au interesul de a coopera.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb