Biden, vaccinat cu o nouă doză "booster" împotriva covid-19

S.B.
Internaţional / 26 octombrie 2022

Biden, vaccinat cu o nouă doză "booster" împotriva covid-19

Preşedintele american Joe Biden a fost vaccinat cu o nouă doză "booster" de vaccin împotriva covid-19 şi şi-a îndemnat compatrioţii să-i urmeze exemplul, odată cu apropierea iernii, informează news.ro.

Joe Biden, în vârstă de 79 de ani, care a fost bolnav de covid-19 în urmă cu trei luni, a fost vaccinat cu a două "booster" anticovid la sfârşitul lui martie.

El a fost vaccinat la Casa Albă marţi,, în prezenţa presei, cu această doză suplimentară care vizează două subvariante ale SARS-CoV-2.

Joe Biden a anunţat iniţiative vizând să-i determine pe americani să se vaccineze cu un "booster" până la sărbătorile de la sfârşitul anului, când călătoresc şi se întâlnesc cu familia.

"În îndemn pe toţi americanii (...) să se vaccineze cât mai curând posibil", a declarat el.

"Sute de oameni mor zilnic din cauza covid(-19), sute. Este probabil ca ca acest număr să crească în această iarnă, dar (...) aproape toate morţile pot fi prevenite anul acesta", a aăugat şeful statului american.

El a anunţat că Guvernul său şi principalele lanţuri farmaceutice - ai căror conducători au fost prezenţi marţi la vaccinarea sa - cooperează pentru a se asigura că acest "booster" este larg disponibil şi gratuit.

El a evocat o puternică politizare a vaccinării în Statele Unite şi a îndemnat la "a reporni de la zero ca ţară, la lăsarea în urmă a vechilor noastre certuri legate de covid, la lăsarea politicii partizane de o parte".

Până în prezent, doar 20 de milioane de americani - inclusiv o persoană în vârstă din cinci - au fost vaccinate cu un "booster", potrivit Guvernului american.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Un adevarat lider al lumii libere.

    Felicitari pentru exemplul personal dat!

    1. Serios ?!

      Boosterul omicron nu a fost testat decat pe cativa soareci. Si pe Biden.

      Lasa l ca doarme

    bani de vaccin= bani pentru ucrain

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb