Bîlteanu, în aşteptarea deciziei în procesul delapidării Industrialexport

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 octombrie 2019

Dragoş Bîlteanu

Dragoş Bîlteanu

Actualizare - Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în apelul lui Dragoş Bîlteanu cu două săptămâni, decizia urmând a fi anunţată la 29 octombrie.

---

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare ieri, în speţa apelului formulat de Dragoş Bîlteanu, prin care fostul preşedinte al SIF Banat-Crişana (SIF1) a contestat acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe baza căruia a primit o sentinţă de la Tribunalul Bucureşti de condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe un termen de încercare de cinci ani. Până la închiderea ediţiei, decizia Curţii nu a fost publicată pe portalul instanţelor, urmând a fi făcută publică în aceste zile.

Magistraţii Curţii de Apel au ascultat ieri două exerciţii de apărare a inculpatului Bîlteanu, primul, natural, de la avocatul propriu, în timp ce al doilea a venit chiar de la avocatul Industrialexport, parte în proces, la fond, care a intentat propriul apel ca parte vătămată în procesul lui Bîlteanu. Ziarul BURSA a scris încă din vară că acţiunea de atac a societăţii a fost făcută în interesul apelantului Dragoş Bîlteanu şi în înţelegere cu acesta.

Acest lucru a fost confirmat de avocatul societăţii, după ce motivele apelului Industrialexport s-au dovedit greu de explicat completului de judecată.

"Aparent, sunt în favoarea inculpatului (...), interesele noastre coincid", a spus avocatul Industrialexport după ce preşedintele completului a întrebat insistent pe cine apără şi care este interesul legitim de a declara apel după ce s-a luat act de un acord de recunoaştere a vinovăţiei de către inculpat/inculpaţi.

"Deci dumneavoastră invocaţi motive ca să facem harcea-parcea acordul de vinovăţie", a punctat judecătorul.

"Atât timp cât legiuitorul a înţeles, pe această procedură, să stabilească cadrul procesual şi prin prezenţa părţii vătămate, a înţeles că partea vătămată are întotdeauna un interes în realizarea unui astfel de apel", a spus avocatul Industrialexport în ciuda faptului că societatea nu s-a comportat ca o persoa-nă vătămată la fond, neavând un prejudiciu de recuperat.

La menţiunea că Industrialexport se comportă în apel nu ca persoană vătămată ci ca şi cum ar avea calitate de inculpat, acesta a argumentat că interesele societare sunt dependente de situaţia juridică a asociaţiilor şi adminis-tratorilor. "Interesul nostru este ca aceştia să nu aibă nicio problemă de natură judiciară pentru că ar avea consecinţe (...) asupra activităţii noastre", a spus avocatul companiei.

Iniţial, avocatul Industrialexport a cerut acordarea unui nou termen pe motiv că "a fost plecat din ţară" până duminică seară şi din cauza faptului că nu ar fi primit toate probele la care Parchetul, în cursul procesului penal, a făcut referire pentru a demonstra vinovăţia lui Bîlteanu.

Cererea de amânare a fost respinsă ca nefondată pe motivele date, asta şi după ce procurorul a mai motivat că se urmăreşte tergiversarea cauzei şi a scos în evidenţă faptul că nu există o decizie a Consiliului de Administraţie a societăţii Industrialexport care să stabilească un mandat pentru avocat şi limitele reprezentării.

Chemat, un administrator al companiei care stătea ascuns în spatele sălii de judecată a înaintat pentru a prezenta un buletin.

Practic, apărarea lui Bîlteanu pentru desfiinţarea acordului de recunoaştere şi hotărârii instanţei de fond s-a bazat pe faptul că cele trei infracţiuni de manipulare a pieţei de capital recunoscute de Bîlteanu s-au prescris şi că într-un alt caz similar au fost dezincriminate ca efect al intervenţiei unei legi noi care incriminează faptele doar dacă produc efecte asupra preţului.

Avocatul fostului şef al SIF Banat-Crişana a început prin a explica comportamentul procesual al său şi al inculpatului, notând că a făcut apel la acordul de recunoaştere în aşteptarea răsfrângerii efectelor unei decizii favorabile a Curţii Constituţionale. Ulterior, s-ar fi luat în considerare renunţarea la calea de atac în apel, până la primirea motivării hotărârii de condamnare în iunie.

Astfel, potrivit avocatului lui Bîltea-nu, infracţiunea de manipulare a pieţei de capital ar fi fost comisă la 29 noiembrie 2011. Motivarea hotărârii constată că fapta s-a săvârşit la 5 iulie 2012, ceea ce înseamnă că faptele se prescriu abia în ianuarie 2020.

Avocatul lui Bîlteanu a argumentat că judecătorul de la fond a schimbat intenţionat data săvărşirii infracţiunilor şi că fapta pentru care s-a realizat acordul s-a prescris în luna mai a aces-tui an.

Totodată, instanţa a găsit la fond că Bîlteanu ar fi prejudiciat interesele Industrialexport, în calitate de membru al CA şi director, printr-un contract de cesiune de datorii ştiind că creanţa în cauză nu va fi recuperată niciodată, însă avocatul lui a spus că este vorba despre operaţiuni succesive, respectiv înlocuirea unei creanţe cu o alta.

În acest context, avocatul a cerut admiterea apelului, desfiinţarea hotărâ-rii de la fond şi în esenţă trimiterea către rejudecare a infracţiunilor de delapidare şi prejudiciere a patrimoniului şi interesului în condiţiile scăpării de cele trei infracţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Procurorul a menţionat că data de 5 iulie 2012 apare şi în acordul de recunoaştere a vinovăţiei ca data încheierii circuitului banilor în această schemă de delapidare în care au fost folosite mai multe societăţi controlate de inculpaţi şi că există corespondenţă care determină faptul că aceştia urmăreau valorificarea bunurilor societăţii Indus-trialexport în scop propriu.

În încheierea şedinţei, Bîlteanu a punctat că pentru Industrialexport nu există prejudiciu şi a cerut acceptarea apelului în condiţiile în care este dis-pus să facă un alt acord de recunoaştere a vinovăţiei.

"Facem alt acord (de recunoaştere), ne dau clasare, ne dau în judecată, ce-o fi o fi", a conchis Dragoş Bîlteanu.

Practic, acum, Bîlteanu are şansele să fie absolvit de o vină recunoscută pentru că procesul justiţiei s-a prelungit prea mult.

Dragoş Bîlteanu şi Najib El-Lakis speculează şansa care li s-a arătat. Nimeni nu se îndoieşte de potlogăriile operate de foştii şefi ai SIF Banat-Crişana, căci ei însişi le-au recunoscut ca fiind reale.

În această privinţă există un consens general. Făptaşi, acuzatori, acţionari, presă şi public larg.

Neînţelegerile apar însă când ne întrebăm cum se poate ca după toate acestea, Lakis să figureze drept consilier al lui Bogdan Alexandru Drăgoi, preşedinte şi director general al SIF Banat-Crişana.

DIICOT l-a acuzat pe Lakis (împreună cu Bîlteanu), iar acesta a recunos-cut, folosirea cu rea-credinţă a creditului şi bunurilor societăţilor SIF Banat-Crişana şi Industrialexport SA, precum şi alte trei infracţiuni de manipulare a pieţei de capital.

De aceea, pentru unii este scandalos că persoana care şi-a mânjit reputaţia în felul acesta continuă să funcţioneze în conducerea administrativă a SIF Banat-Crişana.

Recentele tentative de preluare şi reflexe expansioniste ale SIF1, care, sub pretextul impunerii transparenţei în conducerea SIF Oltenia (SIF5), a obţinut votul majorităţii în AGA SIF5 pentru limitarea puterilor lui Tudor Ciurezu, par să fie impulsionate, deci, de lipsa de scrupule dovedită de Lakis.

O lipsă de scrupule care încă se regăseşte chiar la vârful conducerii SIF1.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Clasic romanesc....Harcea-parcea justitia bazata pe legi facute de alde Tariceanu si Dragnea. ASF se uita cum fura astia si vrea si ea o bucata de ciolan de la Boilteanu asta.

    Judecatorul nu e sigur ca isi primeste partea si intreaba avocatul Industrialexport: deci azi ma rezolvi ? 

    Din cauza asta avem piata emergenta la marginea lumii.

    Rusine BVB si ASF si altor "organe" ce merita sa fie pomenite in rugaciunea de dimineata cu toate injuraturile permise. 

    Ptr.mine Drăgoi,Bilteanu si Lakis ar fi trebuit de mult sa fie la pușcărie. Ii consider unii dintre cei mai nocivi oameni din România!!!

    SIF 1 ne este altceva decat un cuib de infractori !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb