Bittnet Systems (BNET), primul emitent din sectorul IT prezent pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, listează astăzi, 19 iulie, o nouă emisiune de obligaţiuni la bursa locală, în valoare de 5 milioane de lei. Obligaţiunile se vor tranzacţiona pe Piaţa Reglementată a bursei, sub simbolul bursier BNET27A,informează un comunicat de presă, remis astăzi.
Aceasta este a doua emisiune de obligaţiuni emisă anul acesta, valoarea totală a obligaţiunilor disponibile la tranzacţionare, însumând peste 24,5 milioane lei. Capitalizarea companiei la finalul zilei de tranzacţionare din data de 18 iulie 2023 era de peste 173 milioane lei.
Cristian Logofatu, Co-fondator Bittnet Group: "Am gândit această primă ofertă publică de obligaţiuni în ideea de a facilita accesul la un instrument de investire prin care ne-am finanţat cu succes în trecut. Din 2016 şi până în prezent, am derulat 7 oferte de emisiuni de obligaţiuni, în RON şi EUR, atrăgând aproape 50 milioane lei în capitaluri împrumutate. 6 din aceste emisiuni au fost distribuite prin intermediul plasamentelor private, către un număr restrâns de investitori conform reglementărilor. Începând cu 2023 ne-am propus să le oferim spre subscriere tuturor investitorilor interesaţi folosind mecanismul de ofertă publică, având în vedere statutul nostru unic pe piaţa de capital din România: de emitent frecvent de instrumente financiare. Ne dorim să continuăm seria de emisiuni de obligaţiuni în 2023, prin încă 2-3 oferte publice succesive pe care să le derulăm în condiţii similare cu emisiunea pe care o listăm astăzi. Vrem să le dăm astfel şansa tuturor investitorilor interesaţi - indiferent de brokerul unde au contul de tranzacţionare, de mărimea şi structura portofoliului, ori de suma disponibilă - să subscrie acest tip de instrumente financiare".
Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti: "Listată în 2015, Bittnet a fost prima companie din sectorul IT prezentă la Bursa de Valori Bucureşti şi unul dintre emitenţii care a utilizat intens instrumentele de finanţare ale pieţei de capital, în scopul dezvoltării activităţii sale. După o evoluţie susţinută pe piaţa AeRO, în anul 2020, Bittnet s-a transferat pe Piaţa Reglementată a bursei şi la un an după, acţiunile companiei au fost incluse în indicii FTSE Global Micro Cap şi FTSE Global Total Cap ai furnizorului internaţional de indici FTSE Russell. La 3 ani de la debutul pe Piaţa Reglementată, compania continuă să acceseze oportunităţile oferite de mecanismele pieţei de capital şi listează a doua emisiune de obligaţiuni de anul acesta".
Monica Ivan, Director General BRK Financial Group: "Am asistat Bittnet în derularea ofertei publice de vânzare a acestei serii de obligaţiuni şi listarea lor pe segmentul principal al Bursei, iar interesul investitorilor a fost unul susţinut, fapt confirmat de gradul de suprasubscriere. Obligaţiunile au o maturitate de 4 ani, o rată a cuponului atractivă - 10% şi vândute la valoarea nominală, în condiţiile în care oferta publică a fost structurată cu un interval de preţ cuprins între 96 şi 104% din valoarea nominală. Succesul acestei oferte poate fi privit ca un semn bun că a reapărut apetitul investitorilor pentru operaţiunile de piaţă primară şi să ne aşteptăm să vedem astfel de tranzacţii şi listări din ce în ce mai frecvent".
1. atunci cand
(mesaj trimis de anonim în data de 19.07.2023, 19:56)
a rascumparat anticipat de ce a facut asta? daca tot a lansat altele si altele? care e logica?
2. fără titlu
(mesaj trimis de Florion în data de 19.07.2023, 20:19)
Au respectat promisiunea fata de cumpărătorii de obligațiuni de pana acum?