Blaga: "Demisia lui Stroe nu a fost una de onoare, ci un picior în fund dat de liderii USL"

G.S.
Politică / 24 ianuarie 2014

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, declarat, ieri, că demisia ministrului Radu Stroe nu a fost o demisie de onoare, ci "un picior în fund" dat de Antonescu şi Ponta, el susţinând că vinovaţi de gestionarea accidentului aviatic sunt şi ministrul Transporturilor şi premierul, care ar trebui să-şi dea şi ei demisiile.

"România este guvernată prost. Avem de-a face cu cel mai iresponsabil guvern de după 1989. Ce a fost azi n-a fost demisia de onoare a ministrului Stroe, a fost un picior în fund dat de Antonescu şi Ponta", a precizat Blaga, conform surselor de presă.

"Am văzut că premierul, rupt de realitate, cum este de obicei, încerca să sugereze necesitatea constituirii unor structuri ale statului care să intervină în situaţii de urgenţă, uitând că există astfel de structuri încă de acum zece ani prin deciziile unui guvern din care el a făcut parte ca şef al Corpului de Control. Habar n-avea de existenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, habar n-avea că este în coordonarea lui", a menţionat Blaga.

Domnia sa a precizat că demisia ministrului Stroe nu rezolvă lucrurile şi că există şi alţi oameni din Guvern care au responsabilităţi în cazul accidentului aviatic.

"Lucrurile nu trebuie să rămână aici. Intervenţia trebuia coordonată de ministrul de Interne, dar se impune şi demisia de urgenţă a ministrului Transporturilor. Eu nu vorbesc de vinovăţie, asta vor stabili procurorii, eu vorbesc de responsabilităţi. Şi evident că tartorul, cel care îi coordonează pe toţi, premierul Ponta, va trebui şi el să-şi dea demisia. El nu ştie nici ce să le ceară, şi nici ce structuri are în subordine", a declarat Blaga.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dupa ce ati otravit fantanile si ati ars pasunile(ca pe vremea turcilor),aducand tara in haos,acum aveti untupeu si o gargara de neimaginat.-(un pensioner caruia ia-ti furat din pensie 16 luni iar dupa alte 16 luni de restituire n-a primit dobanda pentru acesti bani .Faceti calculele pentru 2 pensionari cu pensia de 1000 ron-

    1. Ce sa faca jandarmii si pompierii lui Stroe daca au fost trimisi in balarii de niste incompetenti din prea multele servicii paralele(si cu stiinta)

    In fapt, cum il cheama pe fostul ministru: CataStroe sau DezaStroe? 

    1. Ministru Sinistru! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb