BLINKEN: "Mai sunt doar câteva săptămâni pentru a salva acordul asupra programului nuclear iranian"

J.P.
Internaţional / 14 ianuarie 2022

"Mai sunt doar câteva săptămâni pentru a salva acordul asupra programului nuclear iranian"

Au mai rămas doar "câteva săptămâni" pentru a salva acordul privind programul nuclear iranian, iar SUA sunt "pregătite" să pună în aplicare "alte opţiuni" în caz de eşec, a avertizat joi şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, scrie AFP, citat de Agerpres.

"Avem, cred, câteva săptămâni pentru a vedea dacă putem reveni reciproc la respectarea acordului", din care Washingtonul s-a retras în 2018 şi de care Teheranul s-a eliberat treptat, a declarat Antony Blinken într-un interviu acordat radioului public american NPR. Săptămâni, "nu luni", a avertizat el.

"Timpul ne este într-adevăr limitat", deoarece "Iranul se apropie din ce în ce mai mult de momentul în care ar putea produce, într-un termen foarte, foarte scurt, suficient material fisionabil pentru o armă nucleară", a explicat secretarul de stat.

În opinia sa, Republica Islamică face, de asemenea, progrese atomice "care vor deveni din ce în ce mai greu de anulat pentru că învaţă lucruri, fac lucruri noi după ce au încălcat restricţiile prevăzute în acord".

Sub preşedinţia lui Donald Trump, care l-a considerat insuficient şi slab, Statele Unite au trântit uşa acordului internaţional din 2015, menit să împiedice Teheranul să se doteze cu bomba atomică, şi au restabilit sancţiunile americane. Ca răspuns, Iranul a relansat activităţi nucleare interzise de acest text.

Actualul preşedinte american, Joe Biden, s-a declarat dispus să revină la acord, iar la Viena sunt în desfăşurare negocieri indirecte cu Teheranul pentru a stabili condiţiile acestei reveniri mutuale. După luni de impas, Washingtonul a raportat recent "progrese modeste", dar încă insuficiente.

"Acesta ar fi cel mai bun rezultat pentru securitatea Americii. Dar dacă nu putem" salva acordul, "vom studia alte măsuri, alte opţiuni" cu aliaţii Statelor Unite "din Europa, Orientul Mijlociu şi nu numai", a avertizat Antony Blinken la NPR, care a lăsat deja să planeze implicit ameninţarea cu recurgerea la o acţiune militară.

Aceste "alte opţiuni" au făcut "obiectul unei activităţi intense în ultimele luni şi săptămâni", iar "noi suntem pregătiţi pentru toate scenariile", a adăugat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb