Blue Air intenţionează să listeze obligaţiuni la BVB, în octombrie 2022

G.U.
Piaţa de Capital / 4 aprilie 2021

Blue Air intenţionează să listeze obligaţiuni la BVB, în octombrie 2022

Conducerea Blue Air plănuieşte să listeze o emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti în octombrie 2022, după încheierea procedurii de concordat preventiv, iar ulterior, în 2-3 ani, să iasă pe bursa de la Londra, informează Agerpres.

Potrivit directorului general al companiei, Oana Petrescu, procedura de concordat preventiv se va încheia în iulie 2022, dată după care Blue Air va veni cu emisiunea de obligaţiuni pregătită iniţial pentru anul 2020, dar care nu a mai fost posibilă din cauza declanşării pandemiei.

"Concordatul nostru preventiv a fost omologat pe 5 ianuarie 2021 şi avem 18 luni. Planul nostru este să-l închidem cât mai repede, pentru că atâta vreme cât suntem în concordat avem restricţii de finanţare şi atunci vrem să le terminăm cât mai repede. Dacă închidem concordatul în iulie 2022, putem eventual să ieşim şi cu emisiunea de obligaţiuni pe care o plănuisem noi pentru anul 2020, dar nu s-a mai putut. Deci, am dori să ieşim din concordat în iulie, iar în octombrie să avem emisiune de obligaţiuni. Planul nostru este ca prima listare pe bursă să o facem cu aceste obligaţiuni, urmând ca într-un timeline de 2-3 ani - depinde de piaţă şi de cât de rapid o să trecem prin procedurile premergătoare ale Bursei de la Londra - să ne listăm la Londra. Noi, practic, în 2019 am şi absolvit programul Elite, al London Stock Exchange, care pregăteşte companiile mici şi mijlocii pentru listare. Deci, noi am absolvit acest program şi acum planul era să demarăm toate procedurile de transparenţă şi de raportare şi de ce trebuie făcut, dar pandemia ne-a ţinut în loc, avem 2 ani de amânare", a declarat, pentru Agerpres, Oana Petrescu.

Ea nu a putut să spună care va fi valoarea emisiunii de obligaţiuni, întrucât cele 40-60 de milioane de euro iniţiale urmau să finanţeze un anumit proiect, care a fost amânat.

"Noi planificasem iniţial emisiunea de obligaţiuni la 40-60 de milioane de euro. Acum nu pot să vă spun cât va fi, pentru că atunci aveam un proiect. Deci, emisiunea aceasta venea să finanţeze un proiect dedicat, care deocamdată a fost amânat. Noi ne-am dorit în acest timp să continuăm toate proiectele pe care le aveam, dar unele nu s-au mai putut şi comanda de MAX-uri în proprietate şi aceste proiecte de extindere, nişte geografii noi în care nu operaserăm până acum, au trebuit puse pe hold. În schimb, ne-am concentrat foarte mult pe actualizarea reţelei noastre de destinaţii, fiindcă ne-am dat seama că cerinţele pasagerilor s-au schimbat. Deci, pasagerii nu mai zboară - chiar şi aceştia puţini care zboară - nu mai zboară ca până acum. Ei nu îşi mai doresc aeroporturi secundare, ci vor să zboare pe aeroporturi principale, unde au şi conexiuni, dacă se întâmplă ceva cu zborul lor. Nu îşi mai doresc să zboare ultra low-cost - deşi noi suntem o companie ultra low-cost - ci îşi doresc mici avantaje suplimentare, ceea ce ne-a făcut să spunem: rămânem consecvenţi cu principiile noastre ultra low-cost, dar în acelaşi timp trebuie să dăm o experienţă mai bună de zbor, trebuie să dăm o experienţă mai bună de cumpărare a biletelor, experienţă mai bună la check-in, o experienţă mai bună în avion", a precizat Oana Petrescu.

Referitor la creditul de 60 de milioane de euro (300 de milioane de lei) obţinut de la Eximbank, garantat de stat, şeful Blue Air a apreciat că acesta reprezintă un vot de încredere acordat companiei, notează sursa citată.

"Suntem recunoscători că ne-au dat, în condiţiile în care piaţa nu ne-ar fi dat în momentul respectiv şi reprezintă un vot de încredere. Înseamnă că într-adevăr au crezut că ne revenim şi că putem să continuăm să plătim taxe, fiindcă plătisem în ultimii 3 ani 100 de milioane de euro doar taxe", a subliniat ea.

Eximbank România a acordat companiei Blue Air un credit de 300,775 milioane de lei pe o perioadă de 6 ani, pentru compensarea pierderilor economice suferite ca urmare a pandemiei Covid -19 cauzate direct în perioada martie - iunie 2020 şi pentru acoperirea parţială a nevoilor urgente de lichiditate ale companiei în perioada septembrie 2020 - februarie 2021. Creditul are o dobândă de ROBOR la 12 luni plus o marjă de 4% pe an, o perioadă de graţie de 12 luni şi următoarele comisioane: comision de acordare de 0,75%; comision de 2% pentru rambursarea anticipată a împrumutului din alt credit/credite şi comision de 0% pentru rambursarea anticipată a împrumutului din surse proprii; comision de analiză pentru modificarea condiţiilor iniţiale de 0,2% cu o valoare de minimum 100 euro, potrivit Agerpres.

Pentru asumarea riscului de garantare a împrumutului în procent de 100%, inclusiv a dobânzilor şi comisioanelor, societatea Blue Air Aviation va plăti Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de Garant, un comision la fondul de risc de 2% pe an aplicat la soldul împrumutului garantat, în rate semianuale consecutive pe toată perioada împrumutului de 6 ani.

Convenţia de garantare s-a încheiat între statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de Garant al împrumutului, Blue Air Aviation, în calitate de Garantat, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii cu societatea Blue Air Aviation, în calitate de administrator al măsurii de ajutor de stat acordată companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb