BNR a împrumutat 13 bănci cu 4 miliarde de lei

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 decembrie 2012

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat 13 bănci cu suma de 4 miliarde lei oferită la operaţiunea repo de luni, iar cererea a fost de peste cinci ori mai mare, totalizând 20,29 miliarde lei.

Prin licitaţiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămâ-nă.

Numărul instituţiilor de credit participante a scăzut faţă de săptămâna trecută, când 17 bănci au apelat la acest tip de împrumut, cererea acestora fiind de peste şapte ori mai ridicată, de 29,45 miliarde lei, aproape de recordul înregistrat în urmă cu trei săptămâni, potrivit Mediafax.

Când suma de la licitaţia repo este limitată, banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, atunci când BNR anunţă un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

BNR a reluat pe 8 octombrie limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Din luna septembrie şi până pe 8 octombrie, BNR a împrumutat băncile cu toate sumele solicitate.

Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo săptămânale au variat între 6 miliarde lei şi 4 miliarde lei, de la reluarea plafonării.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în octombrie că limitarea licitaţiilor repo derulate de banca centrală este o metodă mai rapidă şi mai eficace de acţiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb.

Efecte negative ale acestor plafonări sunt, însă, creşterea randamentelor la titlurile de stat emise de Finanţe, precum şi dobânzi mai ridicate practicate de bănci.

O parte din banii împrumutaţi luni de la BNR ar putea fi utilizaţi de bănci pentru cumpărarea de titluri de stat la licitaţia programată de Ministerul Finanţelor Publice. Finanţele vor să vândă, luni, certificate de trezorerie în valoare de 500 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb