Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri şapte bănci comerciale cu 1,839 miliarde lei (415 milioane de euro) prin licitaţia repo săptămânală, mult peste suma acordată săptămâna trecută, de 142,5 milioane lei.
Prin licitaţiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, în prezent de 5% pe an. Banii sunt împrumutaţi, de regulă, pentru o săptămână.
La licitaţia organizată săptămâna trecută, două bănci au împrumutat 142,5 milioane lei.
Dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână se plasau la 4,65 - 5,15% pe piaţa monetară interbancară.
Începând cu luna martie, BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo.
Banca centrală a limitat sumele împrumutate prin licitaţiile repo în perioada octombrie 2012 - februarie 2013. Reluarea plafonării a venit într-un moment în care cursul urcase pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo au variat în perioda octombrie - februarie între 4 miliarde lei şi 11 miliarde lei, potrivit Mediafax.
În acelaşi timp, sumele solicitate de bănci în cadrul licitaţiilor repo au fost cuprinse între 12,73 miliarde lei şi un record de 38,49 miliarde lei. Volumele cerute de bănci nu au reflectat fidel nevoia de lichiditate a acestora, din cauză că la licitaţiile plafonate sumele sunt acordate pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, atunci când BNR anunţă un plafon băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din suma vizată.