BNR A SCOS UN PISTOL CU APĂ PENTRU A STINGE VÂLVĂTAIA Tiparniţa nu poate repara dezastrul lăsat în urmă de politicile economice din ultimele decenii

În ziua în care întrebam în BURSA când va porni tiparniţa şi Banca Naţională a României, instituţia monetară a statului nostru a publicat un comunicat de presă referitor la deciziile adoptate în şedinţa extraordinară de politică monetară, printre care se afla şi achiziţia titlurilor de stat de pe piaţa secundară prin tipărire.

Din păcate, pentru acest program de relaxare cantitativă nu a fost comunicată nici valoarea achiziţiilor şi nici perioada de aplicare, ceea ce arată că Banca Naţională nu cunoaşte dimensiunea problemei şi nici nu are încrederea în eficienţa tiparniţei.

Poate că acesta este şi motivul pentru care s-a omis şi un aspect deosebit de important privind transparenţa, respectiv publicarea cel puţin săptămânală a operaţiunilor din cadrul programului de relaxare cantitativă.

Principiul transparenţei ocupă, de exemplu, un loc important la nivelul Băncii Centrale Europene, chiar dacă programele sale de relaxarea cantitativă, inclusiv cel mai recent, PEPP (Pandemic Emergency Purchase Programme), utilizează argumente juridice foarte "contorsionate" pentru a "dovedi" că nu încalcă principiile de bază ale tratatelor europene.

În Decizia 2020/440 a BCE, publicată recent în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se arată că "Eurosistemul va publica săptămânal valoarea contabilă agregată a titlurilor deţinute în cadrul programului PEPP". De asemenea, în Articolul 6 se mai arată că "Eurosistemul va publica lunar achiziţiile nete lunare şi achiziţiile nete cumulate".

De ce nu este posibilă o astfel de transparenţă şi la Banca Naţională a României, mai ales că evitarea stabilirii unor limite de sumă sau de timp poate susţine ideea greşită a salvării prin tipărire nelimitată?

Din nefericire pentru autorităţi, în economie nu are sens noţiunea de nelimitat. "Cuvântul "nelimitat' este doar un instrument de comunicare", scrie economistul spaniol Daniel Lacalle, referindu-se la ultimele decizii ale Federal Reserve. Lacalle subliniază că nu există program de relaxare cantitativă nelimitat în Statele Unite, deoarece "limitele sunt impuse de încrederea şi cererea pentru dolari".

Astfel de limite există, cu atât mai mult, şi pentru încrederea în moneda noastră naţională, mai ales pe fondul unei încrederi foarte reduse în autorităţi.

În urma deciziei BNR, randamentele titlurilor de stat au înregistrat scăderi semnificative, la fel cum a înregistrat şi principala dobândă de pe piaţa monetară interbancară. Randamentul obligaţiunilor de 10 ani a scăzut cu aproape 25% faţă de maximul ultimilor doi ani, de 6,14%, până la 4,64%, în timp ce dobânda ROBOR 3M a scăzut cu circa 20%, până la 2,57% (vezi graficul).

Este aceasta o "măsură" a succesului băncii centrale? Nici pe departe. De aici până la menţinerea sustenabilă a dobânzilor la un nivel scăzut mai este cale lungă. Motivul este simplu: creşterea explozivă a riscului de credit, pe fondul unor perspective teribile pentru deficitul bugetar şi "performanţa" unei economii distorsionate de politicile prociclice ale guvernului şi băncii centrale.

Tendinţa de reducere a randamentelor pentru titlurile de stat se află, oricum, sub un mare semn de întrebare, pe fondul deţinerilor masive la nivelul investitorilor externi.

Conform ultimului raport privind structura datoriei publice de la Ministerul de Finanţe, pentru 31 decembrie 2019, titlurile de stat emise pe piaţa internă erau deţinute de sistemul bancar în proporţie de 45,7%, în timp ce clienţii nerezidenţi deţineau 19,3%, iar fondurile de pensii private 19,4%.

Clienţii nerezidenţi deţineau 19,1% din titlurile de stat denominate în lei, cu o valoare nominală de circa 32,12 miliarde de lei. Vânzările forţate din aceste portofolii, pe fondul căutării cu price preţ a ieşirilor dintr-o monedă profund slăbită, pune presiuni extraordinare de creştere asupra costurilor de finanţare ale statului, dat şi asupra deprecierii monedei naţionale.

Este posibil ca tiparniţa BNR să "faciliteze" aceste ieşiri, fără înregistrarea unor pierderi prea mari pentru investitorii străini.

Tiparniţa BNR mai oferă şi un ajutor semnificativ pentru sistemul bancar, deoarece limitează scăderea preţului obligaţiunilor guvernamentale în lei sau poate determina chiar creşterea acestuia şi permite evitarea marcării la piaţă a unor pierderi semnificative, mai ales că aceste titluri au pondere de risc zero.

În condiţiile în care există, totuşi, limite pentru dimensiunea portofoliului de obligaţiuni guvernamentale în bilanţul băncilor, "preluarea" acestor titluri de către Banca Naţională, în schimbul unor lei proaspăt "tipăriţi", nu face decât să creeze "spaţiu" pentru noile credite acordate statului, un spaţiu care trebuie să compenseze retragerea investitorilor străini.

Nevoia de "spaţiu" este foarte mare chiar acum pentru guvern, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor scadente în aprilie 2020 este de circa 9,27 miliarde de lei, iar scadenţele cumulate din octombrie 2020 sunt de 9,32 miliarde de lei.

Pe lângă tiparniţa BNR, "valoarea" obligaţiunilor emise de guvernul României ar trebui să fie susţinută şi de ridicarea pragului de deţinere pentru fondurile de pensii din Pilonul II.

Conform unui comunicat de la ASF, fondurile de pensii pot investi în titluri de stat peste pragul anterior de 70% pentru o perioadă temporară de un an.

Dar ce se va întâmpla atunci? Vor fi adoptate noi reglementări care să anuleze efectele negative ale rebalansării portofoliilor, respectiv creşterea costurilor de finanţare ale statului pe fondul vânzărilor semnificative de obligaţiuni guvernamentale?

Într-o declaraţie preluată de presa financiară, vicepreşedintele ASF, Dan Armeanu, a precizat că "pandemia COVID-19 afectează creşterea economică pe termen scurt", iar "efectele pandemiei acţionează simetric, atât pe partea de cerere cât şi pe partea de ofertă, ceea ce va alimenta spirala de scădere a activităţii economice, conducând spre o posibilă recesiune".

Din păcate, acesta este doar un alt exemplu al "delirului" autorităţilor. Oare ce înseamnă "termen scurt" în concepţia vicepreşedintelui ASF? Un orizont între cinci şi zece ani? Oare chiar este aşteptată, din nou o revenire a PIB-ului sub forma literei "V" sau, cel puţin, în formă de "U"?

Da, este grea trezirea la realitate după "consumul" exagerat al unor viziuni de "dezvoltare" populate de zâne şi "praf magic", însă orice amânare se poate dovedi catastrofală pentru economia ţării noastre.

Revenirea la "normalitatea" dinaintea crizei nu este posibilă, deoarece normalitatea nu înseamnă creştere economică pe baza unor politici monetare şi fiscale iresponsabile.

Mai există, apoi, şi uriaşul semn de întrebare referitor la "soarta" datoriilor contingente ale statului pentru programul Prima Casă. Oare cât pot fi ignorate efectele pierderii locurilor de muncă, cu efect dramatic asupra solvabilităţii debitorilor "atraşi" în acest program?

Poate că a învăţat şi Banca Naţională a României să "mânuiască" tiparniţa, dar acest lucru nu ajută la nimic, în condiţiile în care vom asista, cel mai probabil, la schimbări structurale cu adevărat epocale la nivelul economiei globale. În aceste condiţii, este greu de crezut că banii ieftini, dobânzile negative sau tiparniţele care funcţionează la capacitate maximă vor mai avea vreun rol.

Analistul american Martin Armstrong scria recent pe blogul său că "nicio cantitate de bani injectată în economie nu poate inversa tendinţa, atâta vreme cât nu există încrederea oamenilor în viitor".

Din păcate, domeniul "construirea încrederii în viitor" pare să fie total străin autorităţilor "noastre". De fapt, singura lor "competenţă" în deceniile de tranziţie, după cum a arătat-o valul de emigranţi, care acum se întorc, a fost "distrugerea prin orice mijloace a încrederii în viitor".

"Soluţia" găsită de BNR, pornirea tiparniţei, confirmă înţelepciunea marelui scriitor Ernest Hemingway, care spunea odată că "Primul panaceu pentru o naţiune prost administrată este inflaţia monedei; al doilea este războiul. Ambele aduc o prosperitate temporară; ambele aduc ruina permanentă. Dar amândouă sunt refugiul oportuniştilor politici şi economici".

Românii au supravieţuit pe aceste meleaguri în ciuda numeroaselor perioade în care au fost conduşi de domnitori proşti sau ticăloşi.

De ce? Deoarece capacitatea "domnitorilor" de a face rău nu era amplificată de puterea "tiparniţei". Aceasta a fost folosită de conducătorii din anii "90 şi a "reuşit" o extraordinară subminare a coeziunii societăţii româneşti, care este departe de "vindecare".

Acum tiparniţa este folosită din nou, sub o formă "modernă", iar supravieţuirea noastră ca naţiune este la mila bunului Dumnezeu.