BNR: Angajaţii băncilor din ţara noastră sunt supraîncărcaţi şi, adesea, demotivaţi

ANDREI STAN
Bănci-Asigurări / 9 august 2017

Angajaţii băncilor din ţara noastră sunt supraîncărcaţi şi, adesea, demotivaţi

Băncile din ţara noastră au angajaţi supraîncărcaţi şi, adesea, demotivaţi, în condiţiile în care au renunţat la peste 10.000 de salariaţi în ultimii zece ani, perioadă în care salariile au urcat cu doar 13%, şi au tăiat fondurile pentru formare profesională, arată caietul de studii "Intermedierea financiară: probleme şi posibile soluţii", coordonat de economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, potrivit News.ro.

Documentul citat precizează: "În ultimii ani, băncile comerciale au operat reduceri masive de costuri la nivelul personalului bancar. Nu numai că numărul acestuia a scăzut, dar şi salariul mediu net a cunoscut o creştere lentă, de circa 13% cumulat în perioada decembrie 2007 - martie 2017. Economiile astfel rezultate au permis reîncadrarea sistemului bancar în sfera profitabilităţii, dar cu preţul unui personal supraîncărcat şi, adesea, demotivat".

Astfel, băncile din ţara noastră aveau un număr de 65.657 de angajaţi în decembrie 2007 şi doar 55.427 salariaţi în martie 2017, scăderea fiind de 10.230 angajaţi sau 15,6%, potrivit caietului de studii.

În aceeaşi perioadă, mai arată documentul, salariul mediu net din sistemul bancar a crescut cu 13,2%, la 3.940 lei, cu mult sub rata cumulată a inflaţiei din acelaşi interval.

Autorii caietului de studii remarcă, de asemenea, "tăierile de fonduri operate de cele mai multe bănci comerciale pentru activitatea de formare profesională", numărul total al cursanţilor pregătiţi prin Institutul Bancar Român (IBR) reducându-se semnificativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb