BNR: "Economia urmează să cunoască un avans moderat în T2, succedat de o accelerare în a doua parte a anului"

Mihai Gongoroi
Bănci-Asigurări / 14 mai 2021

"Economia urmează să cunoască un avans moderat în T2, succedat de o accelerare în a doua parte a anului"

Economia României urmează să cunoască un avans moderat în cel de-al doilea trimestru din acest an, succedat de o accelerare în a doua parte a anului în condiţiile atingerii în lunile de vară unui prag critic al vaccinării, potrivit scenariului de bază al Băncii Naţionale a României (BNR), detaliat în raportul trimestrial asupra inflaţiei publicat astăzi.

"Conform scenariului de bază, detensionarea crizei de sănătate publică va debuta în trimestrul II şi îşi va accelera ritmul pe parcursul celui următor (trimestrul III), cu un aport important, la nivel naţional, presupus a fi datorat atingerii în lunile de vară a unui prag critic al vaccinării. Pe acest fond, în trimestrul I 2021, nivelul PIB este preconizat să rămână în apropierea celui (ridicat) atins la finele anului anterior. Dinamica economiei ar urma să cunoască un avans moderat în trimestrul II, succedat de o accelerare de ritm abia în a doua parte a anului (trimestrele III şi IV). În anul 2021, dinamica PIB este prevăzută la o valoare pozitivă semnificativă, cu un stimul important provenind din efecte de reportare (engl. carry-over) din anul precedent. Influenţe favorabile sunt asociate şi tranziţiei probabile către un an normal din punct de vedere meteorologic, dar şi includerii, în premieră, în scenariul de bază, a unei ipoteze privind atragerea de fonduri europene aferente programului «Next Generation EU». Includerea acestei ipoteze şi impactul presupus favorabil au ca premise, pe de o parte, volumul consistent de fonduri alocate României (dintre care grant-uri în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă în cuantum de 6,4 la sută din nivelul PIB al anului 2019, cumulat, în intervalul 2021-2026), iar pe de altă parte, intenţia fermă a Comisiei Europene de a distribui deja în anul curent un avans în cuantum de până la 13 la sută din volumul total al finanţărilor disponibile", arată BNR.

Potrivit BNR, după ce şi-au reluat în ritm alert recuperarea pierderilor induse de primul val al pandemiei, este de aşteptat ca exporturile româneşti să fi cunoscut o slăbire de ritm în debutul acestui an, dată fiind evoluţia cererii externe. La rândul lor, importurile de bunuri şi servicii vor resimţi o atenuare a dinamicii, coroborată evoluţiei componentelor cererii interne, şi, respectiv, uşoarei pierderi de avânt a exporturilor, conform BNR.

În aceste condiţii, deficitul de cont curent din anul 2021 s-ar putea menţine în apropierea valorii înregistrate în 2020. Deşi evoluţia acestuia va beneficia de perspectiva debutului corecţiei fiscale din acest an, decisiv va rămâne, totuşi, ritmul de revenire a activităţii economice a partenerilor externi, mai arată banca centrală.

"Similar evaluării din Raportul asupra inflaţiei precedent, se conturează posibilitatea revenirii PIB la nivelul din trimestrul IV 2019 încă din cursul anului curent. În plus, o performanţă bună în absorbţia fondurilor europene, atât a celor din programul "Next Generation EU", cât şi a celor alocate prin noul cadru financiar multianual 2021-2027, este de natură să contribuie de o manieră consistentă la redresarea economiei româneşti, care ar avea astfel şanse bune să conveargă, până la finalul perioadei de bugetare a programului NGEU (2026), la un nivel al PIB similar celui anticipat a prevala la acest orizont în proiecţiile finalizate anterior declanşării pandemiei", mai arată BNR.

Cumulat, aceste ipotezele de lucru ale BNR par să indice o uşoară accelerare pe termen mediu a convergenţei reale a economiei româneşti, în condiţiile menţinerii sub control a dinamicii preţurilor de consum.

În privinţa pieţei muncii, pe termen scurt (trimestrul II 2021), BNR citează o serie de sondaje realizate de Comisia Europeană - DG ECFIN şi Manpower, care relevă o îmbunătăţire a oportunităţilor de angajare faţă de intervalul anterior (în ambele cazuri soldurile se plasează în continuare sub valorile din aceeaşi perioadă a anului precedent, însă decalajul s-a redus simţitor faţă de perioada precriză.

"Rezultatele Sondajului CE-DG ECFIN indică o relativă stabilitate a numărului de angajaţi în construcţii, în industria prelucrătoare, dar şi în servicii, iar în comerţul cu amănuntul se prefigurează o continuare a recrutărilor. În schimb, studiul Manpower sugerează o intensificare a angajărilor în aproape toate sectoarele economice (excepţie făcând sectorul construcţiilor). Totodată, cercetarea mai arată că aproape toate categoriile de companii se aşteaptă să angajeze, mai puţin microîntreprinderile, unde soldul răspunsurilor a rămas negativ, acestea din urmă confruntându-se, probabil, cu dificultăţi financiare mai acute", potrivit raportului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. da, e adevarat, a doua jumatate a anului va fi mult mai usoara decat prima jumatate (in pofida razboaielor regionale declansate).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb