BNR încă nu respectă legea

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 septembrie 2016

BNR încă nu respectă legea
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Legea a repurtat o nouă victorie asupra Băncii Naţionale a României, ieri, odată cu afişarea completă a declaraţiilor de avere (incluzând veniturile anuale nete) ale membrilor conducerii BNR, pe site-ul internet al instituţiei.

    Din ianuarie, când BURSA a întrebat pe reprezentanţii Băncii centrale, de ce nu se supun legii care le impune publicarea veniturilor, autoritatea bancară a traversat mai multe faze, în comportament:

    1. A afirmat că ar exista o combinaţie de norme europene care abstrag BNR de sub incidenţa legii româneşti;

    2. Nu a acceptat nicidecum că această justificare este o simplă speculaţie interpretativă, care nu are cum să reziste în faţa legii româneşti, ale cărei prevederi sunt indubitabile, BNR fiind sprijinită, implicit, de ANI (Agenţia Naţională de Integritate, cea care administrează această lege a transparenţei instituţionale), care ne-a furnizat un răspuns sibilinic, unor întrebări legitime, clare, la obiect;

    3. Odată ce subiectul a fost confiscat politic, reprezentanţii Băncii centrale s-au străduit, mai întâi, să-i compromită pe politicienii intraţi în chestiune;

    4. Dar, trâmbiţat de politicieni, subiectul a devenit accesibil şi interesant şi altor organe de presă, moment de la care BNR a intrat în defensivă, făcând primul pas înapoi - guvernatorul Mugur Isărescu a declarat public o primă cifră de circa 13 000 de euro, drept venituri lunare care îi însumează salariul şi indemnizaţia de conducere;

    5. Un al doilea pas înapoi a avut loc, prin decizia CA al BNR să fie, totuşi, publicate salariile conducerii BNR şi grilele de salarizare ale directorilor;

    6. Al treilea pas înapoi a avut loc sub insistenţa ziaristului BURSA, care l-a presat pe purtătorul de cuvânt Dan Suciu să admită, ulterior, că, de fapt, veniturile lunare ale guvernatorului se ridică la circa 16 000 de euro, însumând şi alte indemnizaţii;

    7. Între timp, şeful ANI care ne învârtise pe după piersic, Horia Georgescu, fusese arestat în legătură cu " Dosarul Bica" (este un fel de balamuc, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, arestat?!), astfel că BNR şi-a pierdut sprijinul la încălcarea legii, iar, sub noul său şef, ANI a rupt tăcerea, afişând declaraţia de avere completă a lui Isărescu, în care veniturile anuale încasate de acesta, în 2015, conduc la o medie lunară de circa 21.000 de euro; presa a simţit gustul sângelui, Antena 3 a început să difuzez talk show-uri, ridiculizându-l pe purtătorul de cuvânt Dan Suciu, aflat într-o postură penibilă, dar şi pe Adrian Vasilescu, teribil încurcat să apere BNR;

    8. Al patrulea pas înapoi a avut loc ieri, când, drept consecinţă a loviturii de graţie dată de ANI, BNR a afişat declaraţiile de avere complete ale tuturor membrilor CA al BNR, pe anii din urmă, nemaiavând nici un rost să le ascundă, sub riscul să fie publicate de Agenţie.

    Trebuie să observ, însă, că acest al patrulea pas înapoi nu este şi ultimul, ca să putem considera că BNR s-a aliniat legii, cu adevărat: membrii CA al BNR nu sunt singurii pe care legea îi obligă la transparenţă, ci ea impune publicarea declaraţiilor de avere complete şi ale directorilor BNR (incomplete, sunt deja afişate).

    Dar, asta nu a făcut BNR, ieri.

    Iar, conform declaraţiei publice proprii, Mugur Isărescu nu are de gând să facă asta, în nici un caz.

    Cu alte cuvinte, guvernatorul BNR se tocmeşte, încă, la respectarea legii.

    Aceasta nu este o impresie, ci este certificată de faptul că, în nici un comunicat BNR, care ne informează ba că pe site au fost publicate salariile, ba că au fost publicate declaraţiile complete de avere, nu este afirmat că gestul publicării are loc în virtutea legii.

    Nu, legea este ignorată.

    Publicările au avut loc în virtutea deciziilor CA al BNR, că aşa au vrut muşchii lui, iar nu că trebuie să respecte legea.

    În toate celelalte cazuri, comunicatele BNR abundă în trimiteri la legi şi prevederile lor, ca temei al deciziilor sale.

    Dar, în cazul acesta, al transparenţei declaraţiilor de avere, BNR nu suflă o vorbă despre conformarea la lege.

    Domnule guvernator Mugur Isărescu, dacă nu vă convine legea ANI, atunci mobilizaţi-vă să iniţiaţi modificarea ei. Eludarea legii prin diverse subterfugii nu este soluţie decât, eventual, pentru SRL-uri, nu pentru BNR-uri.

    Banca Naţională a României trebuie să fie un reper naţional de legalitate, moralitate, confidenţă - cum să-ţi pierzi prestigiul consolidat într-un sfert de veac de trudă, dedicaţie şi inteligenţă, într-un singur an de poziţionare greşită şi bâlbâieli?!

    Respectaţi legea!

    Dacă vreţi, n-aveţi decât să privatizaţi Banca Naţională a României.

    Asta nu vă va scuti să publicaţi declaraţiile de avere, conform legii.

    LEGEA nr.176 din 1 septembrie 2010

    privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

    Art. 1. - (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor:

    [...]

    35. guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administraţie, angajaţii cu funcţii de conducere ai Băncii Naţionale a României, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ;

    "Spre sfârşitul lunii, Consiliul de Administraţie va veni şi va face publice trei elemente cu privire la salarizarea din BNR. (...) Eu, personal, am să mă opun şi am să votez împotriva publicării salariilor directorilor", a declarat, la începutul lunii august, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

    Opinia Cititorului ( 90 )

    1. Nota maxima MAKE !

      In sfarsit "latraii"de la ora 00,00 si-au inghitit tastatura. 

      1. un lucru merge bine de ani de zile in tara asta si trebuie sa-l distrugem. au un chef nebun sa-l schimbe pe Isarescu ca sa-si faca ei jocurile mai bine, sa mai nenoroceasca ceva, vreo intreprindere, vreun minister, vreun tezaur ceva.

        Isarescu ar trebui sa lucreze pe 1 leu sau mai bine onorific. ar tb s-o faca doar pt titlul de Guvernator. 

        Uita-te la asta cum se tanguie, de parca i-ai fi lovit catelul!

        Taci, baietel, taci cu mama, nu-i vrea raul nimeni lu' nenea Isarescu, el trebuie doar sa respecte legea! 

        Totul merge bine în România.

        Lipsește jumătate din populația activă. Economia e perfectă!!! 

        Daca legea nu este respectata, trebuie sa fie sesizate organele abilitate. Poate MAKE ar face bine sa sesizeze, iar daca instantele de judecata vor constata ca legea nu a fost respectata se vor gasi si vinovatii. Dar de fapt, pe grupurile de interese le intereseaza discreditarea lui Isarescu si mai putin faptul ca s-a incalcat sau nu o lege. In consecinta nu ii intereseaza calea oficiala a unui astfel de demers, ci perceptia la nivelul maselor. Din fericire in aceasta tara sunt din ce in ce mai putin prosti care pot fi cumparati cu o galeata si cu un mic.

        Procurorii sunt interesați doar de anumite denunțuri scrise de către denunțători care locuiesc cu rățuște în casă, sau denunțători care scriu denunțuri pe suluri de hârtie igienică.

        Dezbaterile din massmedia trebuiau urmate natural de autosesizarea instituțiilor statului. În cazul în care n-ar fi fost securiste. 

        BNR nu merge deloc bine decat atunci cand protejeaza bancile. Isarescu este avocatul bancilor, impotriva romanilor. deci da, trebuie sa dea socoteala si sa plece

        Era cat pe ce sa te cred daca stanga era afara.

        Corect

        [Fragment eliminat, conform regulamentului.] asta de isarescu a nenorocit zeci de mii de familii care au ramas in strada impreuna cu poltica lor bancara si cu abuzurile si excrocheriile lor impreuna cu bancile straine care au dus la destramarea a zeci de familii si sa nu mai vb de cei care sau sinucis sau care au luat calea exilului din cauza acestor camatari cu legitimatie.

        vor ramane in aceasta tara numai pensionari din cauza politici bancare care a fost cundusa de acest domn isarescu impreuna cu guvernantii acestei tari .acest jaf ar trebui oprit cat de curand de noi cei care am mai ramas aici in aceasta tara prosti cum ne numesc ei guvernanti

        prosti prosti da multi era o zicala a lui kogalniceanu daca imi aduc bine aminte si sa ii fereasca bunul dumnezeu sa se rascoale prosti ca va fi vai si amar de cojocul lor

      Superb .

      Isarescu a vrut sa arate ca face cum vrea el. 

      Așa se întâmplă când ești obișnuit ca legile sa se facă cum vrei tu,cand vrei tu.

      1. Am impresia ca nu esti roman....ultima data cind am fost in Romania fac "ce vreau muschii mei" -----> asta e legea in Romania !

      Politicienii nostrii sunt cu ineresele personale.

      Fara politica BNR, asa cum a fost ea, poate si cu anumite lipsuri ( dar erau si cerintele UE ) situatia Romaniei ar fi fost mult mai proasta. 

      Atat pe curs, cat si pe macroeconomie. 

      Asa a fost cu BNR si la nastere, erau interese anti-nationale de fapt.

      1. Nu spui nimic in plus fata de cel de la 1.1., care deja si-a primit replica potrivita, la 1.2.

        E buna si pentru tine. 

        Make vorbeste despre ceva simplu: respecarea legii.

        Tu de ce o bramburesti cu meritele BNR? Meritele pe care le are BNR o scutesc de respectarea legii? Nu. Taci. 

        Eu zic ca erau....alte persoane mult mai"dibace" in aceasta functie...si Romania o ducea si mai bine..Rog sa analizati...multele masuri neconforme....si care au inpiedicat dezv.capitalului autohton.....si nu numai....Asa ca hai sa nu-i facem "portret" lui Isarescu;

        In toate aceste discutii..aici e vorba de MORALITATE si CINSTE...si nu in ultimul rand ..respectarea legi.

        Pe tot timpul mandatelor de Guvernator...Isarescu a "stat mult si bine intr-un "barlog"...Nimeni nu i-a zis nimic....totul a mers din inertie..n-a facut Isarescu nu stiu ce minuni... Se uita la angajati din diaspora...sa vada cate miliarde de EURO intra in tara ,pe timpuri intrau 7 miliarde de Euro /an....Mana cereasca pentru Romania...etc. Asa ca lasati-o mai moale cu meritele lui Isarescu... 

        Vezi ce a facut unul in Japonia.

        Pentru sau contra ideea e ca trebuie sa respectam legea. La revolutie eram gata sa mor pentru asta.

        Te cred.

        Am fost si eu acolo. 

      Un articol excelent si foarte bine punctat ,dar din nefericire mai dureaza un pic pana cade isarescu & co si sper ca atunci cand va cadea sa raspunda penal pt tot ce facut poporului roman !!!

      1. Nu ma intereseaza sa cada Isarescu, ci sa respecte legea.

        Cit timp nu respecta legea, ma simt rau. 

        Daca ar exista o analiza care sa arate ca a facut rau poporului roman, atunci, da, m-ar interesa sa cada.

        Nu dispun de o astfel de analiza. 

      Dacta atata indignare, nu e mai simplu, in consumul nervos si timpul pierdut sa-l dati in judecata ?

      Dar nu-l da nimeni, fiindca nu stapanesc problema, si bancherii centrali, in toata lumea asta au un alt regim, adica sunt imputerniciti de popor sa asigure stabilitate. 

      Si daca poporul a vazut ca BNR si-a facu treaba, nu se baga, ca altfel se revolta poporul.

      Asa se baga putini, si ei nesiguri, si vorba lui Eminescu, ... 

      1. Ihi.

        Daca BNR si-a facut treaba, atunci nu trebuie sa respecte legea. 

        Va vad, deja esti al treilea care spune asta si ma intreb daca insusi Isarescu nu crede acelasi lucru.

        Interventiile voastre il compromit involuntar. 

        Si mai vad ceva: nu mai apare nici un postac bancar care sa sustina ca BNR, de fapt, a respectat legea si ca eu sint incompetent, ca n-am citit-o si/sau n-am priceput-o.

        Erati o ciurda, unde v-ati ascuns, dragalasilor?! 

        Am uitat sa semnez la 5.2.

        Ma izbise revelatia. 

        Mesaj eliminat, conform regulamentului.

        Ce aberații a ajuns sa debiteze elita finanței

        scriam eu ca o sa apara unul care sa spuna ca Isarescu a dobandit puteri taumaturgice.

        probabil ca se trage din regii taumaturgi ai Frantei si e reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant...mai sunttei multi acolo de unde veniti?  

        Ordin de la Cristi C.

        Make, fi concret: daca erau o ciurda inseamna ca erau boi.De ce-i faci dragalasi? 

      LEGEA nr.176 din 1 septembrie 2010 din care MAKE citează art. 1 spune că averea și interesele trebuiesc DECLARATE, nu PUBLICATE.

      Putem vedea articolul de lege în care se impune PUBLICAREA veniturilor???? Eu nu l-am găsit. 

      1. Stai linistit. Discutia asta a mai avut loc iar MAKE nu cunoaste legea. Fiind catar din nastere, nu vrea sa admita ca are o obsesie desi scrie articol dupa articol pe aceeasi tema.

        Extras din lege

        ) asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii. Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi a Agenţiei pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului şi 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii 

        Mai are sens discuția declarare versus publicare?  

        Veniturile se declara prin intermediul declarației de avere și aceasta se publică.  

        E FOARTE CLAR. 

        Nu l-ai găsit pentru ca nu știi sa citești probabil.Mai citește din opinii și poate dai de el.

        Succes  

        vroiai sa spui incapatanat ca un catar din nastere

        Of!

        Mai cauta. 

        Ai aparut, dragalasule?!

        MAKE nu cunoaste legea, dar va da citate din ea si voi nu le puteti citi. 

        Ai grija cum vorbesti despre gazda ta! 

        Felul in care ma califici putea fi exprimat decent, prin expresia "incapatinat". 

        Tu intentionezi, insa, sa ma jignesti (nu mai pomenesc ca o faci gratuit). 

        Cum se numeste cel care, intr-un cadru organizat, jigneste organizatorul? Adica, musafirul care se foloseste de amabilitatea gazdei, ca sa jigneasca gazda?

        Spune singur, eu nu vreu sa o fac. Ai spune ca te jignesc. 

        NU, BNR DA COMUNICATE DUPA COMUNICATE, PE ACEEASI TEMA.

        BNR ARE O OBSESIE, NU MAKE. 

        Calomnie, asta face pistachio, cameleon. Autointitulat "un haiduc"

        Make, citatele pe care le dai spun ca veniturile se declara la ANI. Atat trebuia sa faca BNR si atat a facut. De ce minti, MAKE. De ce minti MAKE. De ce minti! Mascarea veniturile, POTRIVIT LEGII, se face de catre ANI. MAKE, de ce minti? ANI si BNR au avut un dialog prin care Banca Centrala a argumentat ceva. ANI a acceptat si a mascat veniturile inainte de publicarea pe site.

        Acesta este adevarul. Make minte. 

        Mai cauta.

        Daca ti-e greu sa cauti, atunci fa o pauza in repetarea intrebarii "De ce minti MAKE" (cu sau fara semnul intrebarii), si citeste mesajul 6.2.

        Astfel, cu un efort minim, vei inceta sa te mai faci de ris. 

        Nu, asta de la 6.9. vrea sa-i publici intreaga lege, ca lui ii cade mana sa o caute. Dar, daca ii publici toata legea, lui o sa-i cada mana sa o citeasca. Asa ca ar fi inutil.

        O stiu, n-o stiu, BNR a publicat veniturile anuale, musiu.

        De ce mai zici ce mai zici?

        Ca sa te afli in treaba, nu-i asa?! 

        Vezi Make, tu esti de vina;dupa cum te exprimi, dragalasul este unul din ciurda - asa ca 

        " bou-i bou, n-ai ce sa-i faci, 

        in loc sa stea in banca lui........."

         

      E adevarat ca vor fi legitimati cei care participa la miting? Pe noi ne-au anuntat sa nu mergem ca vor filma tot si vor legitima mai multi consumatori. Avem si noi dreptul la viata si la protest, pe noi cine ne apara de camatari!!!!!

      1. Este adevărat că cetățenii românii au dreptul de a protesta și este adevărat că instituțiile de forță ale statului vor face orice să vă intimideze.

        Băncile vă vor oi. 

        Sa ni se permita participarea la mars!!! Vrem sa eliberam tara de acesti praduitori, nu au voie sa ne interzica sa fim prezenti la protest!

        Nu interzice nimeni nimic.

        Postacii bancari sunt în urma cu informațiile. 

        Le e frica de protest ☺.

        Dacă se arunca cu declarații de avere ?  

        vor fi 20-50 de oameni la protest, cui ii pasa?

        Sper ca nu se va face cere C.I. celor care protesteaza pentru ca i-ar da afara din servici pe pompieri si jandarmi. Ne-am chinuit destul cu ratele sa nu ni se mai bage bete la roti.

        - nu va fi nimeni legitimat, poate cel mult organizatorii

        - nu va filma nici dracu pentru a identifica oamenii, in afara de securisti, iar securistii au alte scopuri, nu sa dea oameni afara de la slujba 

        - nu vor fi 20-50, ci mult mai multi 

        Pregatiti-va de show, baieti!

        Azi pe Lamotesti, maine in toata tara ;) 

        Dati C.I. dupa care ii dati in judecata!

        La Untold nu a trebuit C.I. cu 300 000 de suflete inauntru! 

      draga Florian,

      ce Are legea cu acronimele din titlu. O simpla citire a rapoartelor de Audit pe anii 2012 si 2013 ne demonstreza ca incepand cu anul 2013 cei care citesc nu mai au nevoie sa nu fie obisnuiti cu normele contabile din Romania. Totusi normele aplicate sunt aceleasi din 2008. Asadar orice institutie internationala daca vrea sa inteleaga raportarile BNR trebuie sa se puna cu burta pe catre....Apropo salvarea economiei in 2009 cele 20% din pasivele banci care au fost din imprumutul de la FMI s-au remunerat cu 2,83%.RMO care inca nu au fost inlocuite prezentau doar 2,13%. Rezulta o diferenta de 0,7% platita suplimentar pentru FMI ca efect al aliberarii RMO. Oare ce ar spune domnul Catalin Dumitrescu relativ la socoteala aista de 3 simpla:-) 

      De la Aristotel citire: “Prieten mi-e Platon, dar mult mai prieten îmi e Adevărul”. Ar fi placut cititorului avizat sa renuntati la Platon, adica la prezentarea eronata a realitatii legislative curente... Aas cum stiti, cadrul legal european prevaleaza in fata legislatiei nationale iar independenta bancilor centrale inclusiv in administrarea resurselor umane este un fapt cert, confirmat de practicile curente din UE.

      1. In UE sii in fiecare tara membra este agreat principiul armonizarii interlegislative.

        Legea 176 reprezinta o modificare a unei legi mai vechi. Modificarea a avut loc la trei ani dupa admiterea noastra in UE si nimeni, nici de la noi, nici de aiurea nu pare sa fi avut vreo obiectie pina acum. 

        Sase ani. 

        De sase ani, nici un infringement. 

        De sase ani, BNR tace chitic. 

        Deci? 

        Care "prevalenta"? 

        Eu unul trag concluzia din aceasta situatie ca nu exista nici o contradictie intre legea romaneasca si normele europene. 

        Daca ar fi, atunci BNR ar fi avut datoria sa atraga atentia asupra discrepantei si sa militeze pentru armonizare, iar nu sa stea ca mort,n papusoi, nu sa astepte sa o ia la intrebari BURSA. 

        Deci, care prezentare eronata a realitatii legislative, domnule "Platon"? 

        Adevarul mi-e mai bun prieten, oricit as simpatiza mesajul tau. 

        BNR nu respecta legea. 

        Clar! 

        Nu prevalează nimic dacă nu e implementat /TRANSPUS în legislația națională.

        Nu mai aburii aiurea ca nu ești la cantina BNR.

        Încercările tale sunt de toată jena și arata cât de disperați sunteți.  

        BNR respecta legea. Veniturile sunt declarate. Declaratiile publicate. ANI a mascat rubrica respectiva luand in considerare argumentele juridice aduse de Banca Centrala. Cazul inchis. Make greseste.

        Bine.

        Nu te intereseaza evidenta, nu te intereseaza legea.

        Tine-o asa! 

        Dar MAKE a gresit si pina acum, nu-i asa?!

        BNR a respectat legea tot timpul. 

        Atunci, de fapt, nici nu am avut vreun caz.

        Despre care caz vorbesti, cind spui "caz inchis"?! 

        Make, stai calm, ca primii care au luat la intrebari BNR-ul sunt cei de la Romania Curata.

         

        Make spunea asta in 2016: " Imediat după Anul Nou, redactorul şef al ziarului BURSA Ancuţa Stanciu a observat că declaraţiile de avere ale angajaţilor BNR, la rubricile de venituri salariale, prezintă cuneiforme, căci nu conţin cifre arabe, ci liniuţe. 

        Pe 6 ianuarie, Ancuţa Stanciu a transmis la BNR următoarea solicitare:" 

         

        Bursa este cu un an in urma celor de la Romania Curata care in perioada martie-aprilie 2015 au facut demersuri la BNR. Mult noroc data viitoare. 

        MAke, nu te intereseaza legea pe care nu ai citit-o.

         

        Art 6 din 176. 

        Art. 6 

        (1) Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaratiile de avere si declaratiile de interese indeplinesc urmatoarele atributii:  

        a) primesc, inregistreaza declaratiile de avere si declaratiile de interese si elibereaza la depunere o dovada de primire;  

        e) asigura afisarea [...] declaratiilor de avere [...], prin anonimizarea adresei imobilelor declarate [...] 

        f) trimit Agentiei, in vederea indeplinirii atributiilor de evaluare, copii certificate ale declaratiilor de avere [...]  

         

        Hai sa va explic ca sa intelegeti. Ca nu pricepeti legea. Si nu o pricepeti desi ati inregistrat o petitie la ANI. Raspunsul din petitie este limpede pentru mintea oricarui om. Dar nu pricepeti. Sau MINTITI in plin ziar. 

         

        ANI incepe raspunsul asa: "Urmare adreselor dumneavoastră înregistrate la Agenţia Naţională de Integritate cu nr. 1632/29.01.2016 şi nr. 3563/24.02.2016 vă comunicăm următoarele:" 

         

        "A. membrii consiliului de administraţie ai Băncii Naţionale a României au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese în forma şi termenele stipulate de Legea nr.176/2010, anonimizarea informaţiilor confidenţiale conform dispoziţiilor legale aplicabile fiind realizată de către Agenţia Naţională de Integritate" 

         

         

        STOP. Sa repetam pentru Make. Decl declaratiile ajung cu sumele in clar (s-a vazut recent pentru ca ANI a publicat declaratia fara anonimizarea sumei) de la BNR la ANI. Asta inseamna ca legea este respectata de catre BNR. Apoi ANI le verifica (daca este cazul) si le publica. Faptul ca ANI mascheaza suma desi legea 176 nu-i permite acest lucru a fost argumentat cu o legislatie europeana mai prioritara. Treaba lor. ANI are si a a avut tot timpul cifrele in clar. Deci s-a respectat legea de catre BNR. Ideea ca exista o lege europeana superioara este un alt aspect. 

         

         

        Cu alte cuvinte, daca tu convingi un politist ca intoarcerea pe trecerea de pietoni nu trebuie amendata din cauza unor legi europene, tu nu ai nicio vina. De vina este politistul care nu te-a amendat desi i-o cerea legea. 

        Dar, in acest caz, ANI a avut de mediat o pretentie de confidentialitate justificata de BNR intr-un fel. Iar seful ANI, Horia Georgescu, a cedat iar informatia nu a ajuns si pe pagina publica. Nu mai minti, MAKE, ca esti om batran. 

        Rationamentul dvs pare logic. Dar nu infrange argumentele legale expuse de ANI chiar in ziarul Bursa... Parerea mea!

        Argumente irefutabile. MAKE KO.

        Bravo!

        Va urez mai mult noroc data viitoare, eu sint multumit cu norocul avut acum.

        Mama, mama, ce ti-e si cu lupta pentru intiietate! 

        Prefer sa ma fac ca nu bag de seama grosolania cu care se sfirseste mesajul 9.7. si sa-l presupun pe autor de buna credinta.

        Totodata, imi place ca s-a bagat si cel de la 9.9. care semneaza "Jurist", sperind ca el chiar este jurist. 

        Hai sa vedem in ce v-ati bagat! 

        1. Conform legii, declaratiile de avere este obligatoriu sa fie publicate pe doua site-uri, atit pe cel al ANI, cit si pe cel al BNR. 

        ANI poarta responsabilitatea pentru conformitatea amindurora, dar BNR nu este exonerata de responsabilitate, intrucit legea il tine responsabil si pe seful institutiei careia ii sint impuse declaratiile si afisarea pe site, in cazul de fata, Mugur Isarescu. 

        Replica asta ar fi suficienta, ca argumentele voastre sa fie respinse, dar sa purcedem la detalierea de la punctul al doilea. 

        2. BNR a obtinut concesia ANI ca, pe site-ul ANI sa fie mascata cifra veniturilor anuale incasate si ANI a facut-o, infringind legea - OK, asta cade in sarcina ANI. 

        Dar BNR a publicat, pe site-ul sau, declaratiile de avere, intr-un mod incomplet, fapt interzis prin lege explicit - asta cade in sarcina lui Mugur Isarescu, in primul rind si abia apoi incumba "toleranta" ANI. 

        3. Exemplul tau cu politistul este complet nefericit, pentru ca, practic, tu sustii sloganul "Hotomanul neprins este om cinstit"; acesta este un rationament de baietas de cartier, pe care tu il extrapolezi asupra a doua institutii ale statului, BNR si ANI, ca si cind ar fi admisibil ca BNR sa nu vegheze la respectarea legii, ci ar fi legitim sa incerce sa o eludeze, daca nu exista riscul sa fie prinsa. 

        Pai.... 

        Aproape ca nu mai imi gasesc cuvintele... 

        Rationamentul asta este infamie in forma continuata. 

        Sa credem ca asa stau lucrurile in BNR? 

        Vorbeste cu reprezentantii BNR, te rog, sint convins ca-ti vor respinge vehement linia asta de aparare. Altfel, cum sa se mai apere de riscul reputational?! 

        4. Seful ANI care a mismasit intelegerea cu BNR, sa mascheze cifra veniturilor anuale incasate, Horia Georgescu a fost ulterior arestat pentru abuz in serviciu, in ANRP - un hotoman, care inca nu era prins, pe cind ii tolera infringerea legii, lui Mugur Isarescu. 

        Fapta coruptului revine doar in responsabilitatea coruptului sau si in aceea a celui care il corupe? 

        Ai auzit de condamnari numai pentru luare, sau si pentru dare? 

        Raspunsul este valabil si in cazul asta si tare ma tem ca Isarescu sa nu fi devenit vulnerabil, din aceasta pricina. 

        Juristule, lasa-te! 

        Iar tu, mai bine nu mai scormoni subiectul, ca gaura se largeste si te suge - te-ai pozitionat gresit.

        Oricum ar fi, incearca sa nu mai fii grosolan, mai ales cu un om batrin. 

        Gresit la #1. Mai cititi legea. Responsabilul institutiei preia asa cum vin declaratiile de la ANI si le publica.

        Dar, pe ANI se pare ca tipul asta de rationament a convins-o, renuntind la argumentele legale vicioase expuse in BURSA.

        Gresit si la #3 si la #4. Nu vorbim de coruptie. Dupa cum stiti, legea este exprimata de oameni si are aspecte neclare. Autoritatea statului care aplica legea, o si discuta cu cel caruia ii este aplicata. Toata lumea a simtit asta cand merge la ANAF. Nu de multe ori, legea a fost aplicata diferit de ANAF in cazul unor contribuabili cu aceleasi situatii financiare, fara a fi cazul de coruptie (de genul Mediafax si Sirbu). Pur si simplu, aplicarea legii este facuta de oameni care o parlamenteaza si inteleg usor diferit (de exemplu, incadrarea unui tip venit).

        Nu mai acuzati BNR de coruptie in acest caz al declaratiilor de avere pentru ca va acuz si eu de nesimtire. 

        Mi-e greu sa-ti evaluez replicile, cit timp insisti in grosolanie.

        Nici macar nu pricepi ce spun - tu esti cel care a facut paralela cu politistul, deschizind (am spus ca nefericit) universul pentru ideea de coruptie. 

        Intimplator sau nu, Horia Georgescu a fost arestat pentru abuz in serviciu, o infractiune care seamana a coruptie, iar in cazul supraevaluarii terenurilor, presupune in mod direct coruptie; este extrem de verosimil ca un infractor sa accepte infringerea legii de catre altul, pentru eventuale foloase proprii, chiar si atunci cind el insusi este nelamurit ce fel de foloase, cind si cum le va obtine. O buna relatie cu Mugur Isarescu nu-i strica lui Horia Georgescu (Doamne!, e ca la balamuc, infractorul asta a fost seful Agentiei Nationale de Integritate si wow!, cu el s-a inteles onorabilul Mugur Isarescu, sa incalce legea!). 

        Ce naiba aduci drept argumente pe Mediafax si Adrian Sirbu, cind sint, amindoi, acuzati de evaziune fiscala ? 

        Ai o predilectie sa-ti tai craca de sub picioare?! 

        Acesta a fost al doilea avertisment privitor la grosolanie. 

        Masoara-ti cuvintele! 

        Chiar daca te afli in anonim, in fata unui ecran, totusi comunici, in mod direct cu mine, care nu te insult, ci iti acord o atentie pe care este discutabil ca o meriti. 

        La urmatoarea tentativa, iti interzic accesul la sectiunea de comentarii. 

        Al treilea avertisment nu va exista.

        Stapineste-te! 

        Legea 176/ 2010

        Capitolul II - Implementarea prevederilor legale privind declaratiile de avere si declaratiile de interese 

        Art. 5 

        (1) In cadrul entitatilor in care persoanele au obligatia de a depune declaratii de avere si declaratii de interese, in conformitate cu prevederile legale, se desemneaza persoane responsabile care asigura implementarea prevederilor legale privind declaratiile de avere si declaratiile de interese.  

        Art. 6 

        (1) Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaratiile de avere si declaratiile de interese indeplinesc urmatoarele atributii:  

        a) primesc, inregistreaza declaratiile de avere si declaratiile de interese si elibereaza la depunere o dovada de primire;  

        ... 

        e) asigura afisarea si mentinerea declaratiilor de avere si ale declaratiilor de interese, prevazute in anexele nr. 1 si 2, pe pagina de internet a institutiei, daca aceasta exista, sau la avizierul propriu, in termen de cel mult 30 de zile de la primire,[...] 

        Alo!, pricepusi? 

        Nu e vorba de ANI. 

        Cum sa te scarpini cu mina dreapta la urechea stinga, prietene?! 

        ANI nu verifica realitatea din spatele declaratiilor, cum spui tu, la 9.7. 

        Nu are competenta. 

        Intreaba-l pe "Juristul" de la 9.9., poate ca el stie sa citeasca o lege. 

        Ti-am dat o consultatie gratuita.

        Se spune: "Multumesc frumos!" 

        Make, tipul a confundat "evaluarea" cu "verificarea".

        Este o grosolanie sa insistati ca BNR a incalcat legea. Opriti-va aici pentru ca rade toata audienta de dv.

        Te inseli, dle Goldstein. ANI verifica.

         

        Romania Curata "ANI confirma dezvalurile Romania Curata. Directorii Institutului Diplomatic, amendati pentru ca nu si-au declarat averile si interesele. Inspectorii ANI le vor verifica averile." 

         

        Din alt articol al publicatiei: "Din 2008, în fiecare an, angajații BNR își trec în declarația de avere în loc de sumă doar sintagma “conform fișei fiscale”. Iată ce spunea cândva Agenția Națională de Integritate despre această situație – Cătălin Macovei, 2010: 

        “Înscrierea în declaraţia de avere a menţiunii ,,conform fişei fiscale” reprezintă o iregularitate. Rubrica e limpede: se scrie cuantumul sumei şi moneda. Acest lucru duce la declanşarea controlului din partea ANI” 

         

        Au și fost controale, de exemplu la defuncta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor, unde s-a încercat aceeași practică." 

         

        Deci, ANI verifica realitatea din spatele declaratiilor. 

        M-ai convins, bun argument!

        Ai iesit victorios, mindru si cu capul sus. 

        Ha Ha Ha

        Acum stii, Make, cum este cu dezbaterea atunci cand intra in hora postacii chf anti-bancari (fie ca unii sunt platiti, fie ca unii sunt psihopati). 

        Da, departamentul BNR anonimizeaza in mod independent de ANI declaratiile (varianta publicata de BNR este diferita de cea de la ANI, fiind manipulata prin procedee diferite). Cei din departamentul de resurse umane din BNR s-au luat dupa cei din ANI, odata ce sefii lor au convins ANI de justetea punctului lor de vedere. 

        ANI, conform legii, evalueaza; posibil sa nu fi fost atent la nuanta cel care a dat titlul pe care il invoci.

        In 30 de zile de la depunerea declaratiei de avere, este greu de crezut ca ANI ar putea verifica. 

      daca in comentariile de la acest articol, s-a ajusn sa se atinga si tema protestului organizat de cei cu credite in CHF, chiar ca cei din banci simt ca le-a ajuns cutitul la os. apropierea alegerilor face bancile vulnerabile in fata politicienilor care, probabil, ca le vor "sacrifica" pentru voturi. intelep ar fi ca ele sa vina primele cu propuneri de discount la sold, inainte ca legea conversiei sa fie votata in Parlament. ramane de vazut daca bancile vor fi intelepte sau vor fi Van Groningen.

      1. Afara din Romania cu van groh groh!!!!!

        ai vrut sa scrii Van Groghinghen = varza !!!

      "... pentru SRL-uri ..."

      Aceasta fraza e esenta articolului. 

      Cand nu ai incredere in Banci, Anpc, in Itm, Directia sanitar veterinara etc. cui iti strigi nemultumirea? 

      Poti sa o iei pe cont propriu in Justitie care iti da dreptate dupa luni-ani de zile cu costuri de bani enorme, consum psihic enorm. Intrebarea daca merita? 

      Make ai uitat ceva magnific ce a rostit Isarescu " cine nu face evaziune se inchide". 

      Nu sunt in masura eu sa analizez daca BNR a facut evaziune, dar ramane o intrebare daca seful ei a grait asa ceva. 

      Domnule Vasilescu de cand 13000 euro e egal cu 21 000 de euro? 

      Nu ar trebui sa va luati de mana ca doi pensionari si sa va dati demisia de (ne)onoare?

      In ani de postcriza salariul se dubleaza confidential pentru uni taxe si impozite pentru populatie cu valuta marita dar avem leul. 

      1. Te rog, imi poti indica unde, cind a spus Isarescu asta?

        Poate ca exista un context care o justifica?... 

        Nu poate indica asa ceva pentru ca este un postac mincinos si calomniator.

        in discursul lui Isarescu de dupa sedinta de politica monetara din aprilie 2015 referindu-se la modul de supravietuire a unei societati comerciale in Romania noastra cea iubita si de toti politicienii siuita !

        Multumesc!

        Anul 2012

        Eu am vazut declaratia la Antena 3 sau la Realitatea Tv la vremea respectiva.

        Daca dati o cautare pe net Cotidianul apare primul. 

        Postac nu sunt doar devorator de presa.

      Voinea, Daianu au avut o explozie de venit.

      Au trecut de la muncitor aproape necalificat la Prof. Dr. Ec ? Bnr nu a dorit sa vireze diferenta la Stat ca a trebuit sa ii consume? 

      Stimate domnule Guvernator,

      desi auditorul KPMG este recunoscut ca o referinta AAA la Comisia Europeana, permiteti-mi 

      Felicitari pentru acest mult asteptat articol .

      Domnule Make,  

      Din păcate aveți perfectă dreptate. 

      Maestrul meu, care cunoaște Dosarul Bancii Religiilor, îmi spune că pentru a se obține falimentul acestei bănci s-ar fi comis, prin 1999 - 2000, multe abateri de la lege de către cei de la BNR.

      Ceea ce se petrece acum nu este decât o continuare logică a minciunii care stă la baza activității uneia din cele mai importante insituții ale statului - BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI !? 

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    19 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9749
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb