Boc avertizează: "Legea referendumului nu poate fi modificată"

Ziarul BURSA #Politică / 18 aprilie 2013

Boc avertizează: "Legea referendumului nu poate fi modificată"

Fostul premier Emil Boc a lansat un avertis­ment către actuala putere susţinând că guvernanţii trebuie să fie atenţi în ceea ce priveşte modificarea Legii referendumului, întrucât Comisia de la Veneţia spune că nu se poate schimba legislaţia în materia referendumului cu un an înainte de o astfel de consultare. Actualul primar al Clujului susţine că o eventuală lege adoptată acum poate fi declarată neconstituţională: "Am văzut că se pregătesc să modifice Legea referendumului cu privire la cvorumul de participare. În esenţă, modificarea legii se poate, numai că trebuie să fie atenţi că acel cod de bune practici cu privire la referendum al Comisiei de la Veneţia spune că nu se poate modifica legislaţia în materia referendumului, ca de altfel nici în domeniul electoral, cu un an de zile înainte de un referendum sau de alegeri. Acesta a fost şi motivul pentru care legea cu privire la votul uninominal a fost declarată neconstituţională, pentru că s-a propus modificarea ei cu mai puţin de un an de zile înainte de alegeri. Să aibă grijă şi la referendum, că suntem în preajma unui referendum cu privire la revizuirea Constituţiei. Nu poţi să modific cvorumul de participare cu un an de zile mai devreme de procesul de revizuire a Constituţiei. Ceea ce ne cere Comisia de la Veneţia este să nu o facem arbitrar, pe picior, în timpul desfăşurării jocului, cum s-a făcut în iulie 2012, când era început referendumul şi s-au modificat regulile jocului în timpul jocului. Nu se modifică legea cu un an înainte, ca să existe stabilitate şi predictibilitate, altfel înseamnă că o faci cu dedicaţie pentru cineva". Emil Boc a mai spus că guvernanţii "ori nu au de gând să revizuiască Constituţia şi toată povestea asta este o minciună, ori dacă doresc să o revizuiască, atunci trebuie să lase intact cvorumul de referendum". Mai mulţi parlamentari USL au depus la Senat un proiect legislativ de modificare a Legii referendumului, prin care propun scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%, a declarat deputatul PSD Florin Iordache. Acesta a precizat că proiectul propune ca referendumul să fie validat dacă nu mai puţin de 25% din populaţia cu drept de vot se pronunţă, aceasta fiind cea de-a doua condiţie cumulativă. Propunerea se aplică tuturor tipurilor de referendum, inclusiv celui referitor la revizuirea Constituţiei. Potrivit proiectului de lege depus la Parlament, "referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente". "Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente", prevede un alt alineat al proiectului. Guvernul va emite un aviz pozitiv la proiectul legislativ depus de mai mulţi parlamentari ai USL privind scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%, a anunţat premierul Victor Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb