BOF va participa la majorarea capitalului "Cemacon" cu creanţa de 12 milioane de euro

Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 16 martie 2015

BOF va participa la majorarea capitalului "Cemacon" cu creanţa de 12 milioane de euro

Fondul Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief (BOF) îşi va converti în acţiuni întreaga creanţă faţă de producătorul de cărămizi "Cemacon" (CEON), în valoare de 58 de milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro), potrivit unui raport transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.

Conversia face parte dintr-un acord de restructurare a datoriilor Cemacon către Banca Comercială Română, prin care BOF, controlat de Erste (80%) şi de Florin Pogonaru, a preluat 12 milioane euro din datoria companiei către bancă.

"Părţile au convenit îngheţarea şi conversia integrală a creanţei deţinute de fondul de investiţii în cuantum de 58,03 milioane de lei în acţiuni Cemacon ca parte a procesului de restructurare a împrumutului Cemacon acordat de BCR, conform hotărârii AGEA din data de 22 deembrie 2014", se arată în raportul citat.

Îngheţarea creanţei presupune că de la data semnării acordului nu vor mai fi aplicate dobânzi sau sume suplimentare accesorii creanţei. În cazul în care fondul de investiţii nu are asigurat până la data de 1 iunie cadrul legal şi statutar pentru subscrierea de acţiuni şi conversia integrală a creanţei, dobânzile vor fi calculate retroactiv.

Totodată, Grigore Chiş şi Tiberiu Stratan au demisionat din Consiliul de Administraţie al Cemacon, potrivit unei informări a companiei.

Grigore Chiş, directorul general al SSIF Broker (companie ce deţine 20,26% din Cemacon) ne-a declarat că a demisionat pentru că a dorit să evite un posibil conflict de interese, având în vedere că o parte din acţiunile deţinute de "Broker" la "Cemacon" sunt gajate în favoarea BCR, ca parte a acordului de restructurare a datoriei, conform înţelegerii dintre acţionari şi bancă

Acţionarii producătorului de cărămizi au aprobat, la finalul anului trecut, o nouă majorare de capital, cu 8,21 milioane de lei, dar şi restructurarea datoriilor faţă de BCR, anunţată încă de anul trecut.

În cadrul majorării acţiunile subscrise pot fi plătite inclusiv prin conversia creanţelor deţinute împotriva societăţii, preţul de subscriere fiind de 1,5 lei/unitate, într-o primă etapă, şi de 1,6 lei, în a doua etapă.

La cotaţia de 0,27 lei/unitate din închiderea şedinţei de vineri, compania are o capitalizare de 22,19 milioane de lei (5 milioane de euro).

În urma înţelegerii din noiembrie 2013 dintre acţionarii companiei - KJK Fund II, SC Consultanţă Andrei & Andrei, SSIF Broker şi Casa de Insolvenţă Transilvania - cu Banca Comercială Română, producătorul de cărămizi a anunţat, în luna februarie 2014, externalizarea datoriei de 12 milioane de euro către BOF.

Acţionarii au decis în decembrie ca firma Cemacon Real Estate, afiliată societăţii, să preia datorii de 5 milioane de euro către BCR, urmând ca datoria societăţii către BCR să fie redusă la 13 milioane de euro şi denominată în lei, cu rambursare în nouă ani, începând din mai 2015.

Alături de SSIF Broker, cei mai mari acţionari ai Cemacon sunt fondul de investiţii KJK Fund SICAV şi firma Consultanţă Andrei&Andrei, cu 24,3%.

KJK Fund II a vândut, joi, un pachet de 22% din companie către societatea KJK Cărămidă, pe care o controlează, pentru suma de 4,8 milioane de lei. KJK Fund II a rămas cu un pachet de 16,38% din Cemacon.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb