Bogdan Aurescu a participat la reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE

F.A.
Politică / 15 ianuarie 2011

Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a participat la reuniunea informală a miniştrilor şi secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE organizată, la început de mandat, de către Preşedinţia ungară a Consiliului UE, arată un comunicat remis redacţiei.

Reuniunea a prilejuit un schimb de opinii pe marginea principalelor priorităţi ale Preşedinţiei ungare a Consiliului UE pentru semestrul I 2011, cu evidenţierea aspectelor de calendar pe principalele dosare pentru următoarea perioadă.

În intervenţia sa, secretarul de stat Bogdan Aurescu a exprimat sprijinul pentru agenda avansată de Preşedinţia ungară, cu accent pe importanţa definirii unei politici energetice europene eficiente, rolul major pe care Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune trebuie să îl joace în contextul viitoarelor dezbateri privind noua arhitectură financiară a Uniunii, avansarea în concretizarea unei Strategii europene pentru romi (cu accent pe dimensiunea de integrare socială a problematicii, în echilibru cu dimensiunea respectării drepturilor fundamentale, inclusiv a libertăţii de circulaţie a cetăţenilor europeni).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb