Fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu a primit distincţia Legiunea de Onoare în grad de Cavaler din partea preşedintelui francez Francois Hollande, anunţă Ambasada Franţei într-un comunicat de presă.
Diplomat de carieră, din 1996, având rang de ambasador, Bogdan Aurescu este şi profesor universitar de drept internaţional la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
"Domnule Aurescu, competenţă şi integritatea dumneavoastră, puse în slujba politicii externe a României, sunt unanim recunoscute. Sunteţi, fără îndoială, unul dintre observatorii şi actorii-cheie ai scenei europene şi mondiale", a declarat domnul Francois Saint-Paul, în motivaţia de acordare a acestei distincţii domnului Aurescu.
De asemenea, fostul ministru de Externe a declarat: "Accept această distincţie cu bucurie, că o recunoaştere binemeritată - nu pentru mine personal, ci pentru eforturile tenace ale tuturor colegilor mei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României care au lucrat fără încetare, de-a lungul anilor, pentru că relaţiile dintre Franţa şi România să devină atât de substanţiale, solide şi dinamice cum sunt astăzi (...). Am încercat să fac tot ceea ce am putut, în toate funcţiile pe care le-am ocupat, pentru a stimula dezvoltarea acestei relaţii vitale pentru România şi - îndrăznesc să spun - şi pentru Franţa.