Bogdan Aurescu, discuţie telefonică cu omologul leton, Edgars Rinkēviès

M.C.
Politică / 31 ianuarie 2023

Bogdan Aurescu, discuţie telefonică cu omologul leton, Edgars Rinkēviès

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe al Republicii Letonia, Edgars Rinkēviès, având ca subiect principal procesul aderării României la spaţiul Schengen, informează News.ro.

"Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis aprecierea deosebită pentru sprijinul constant al Letoniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi a prezentat detaliat demersurile recente întreprinse pe plan diplomatic în vederea realizării acestui obiectiv, în dialogul cu partea austriacă, cu preşedinţia suedeză a Consiliului UE şi cu omologii din majoritatea statelor membre. Ministrul Edgars Rinkēviès a reiterat susţinerea fermă a Letoniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, apreciind că nu există niciun motiv ca aceasta să mai fie întârziată nejustificat, în condiţiile în care România îndeplineşte toate criteriile necesare. Oficialul leton a exprimat întreaga disponibilitate de continuare a unui dialog activ cu ceilalţi parteneri europeni pe acest subiect", a transmis, astăzi, MAE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, totodată, cei doi oficiali au salutat relaţiile bilaterale politice excelente, construite pe un dialog constant la nivel înalt, având ca reper recent vizita oficială în Letonia a preşedintelui României, Klaus Iohannis.

"Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat cadrul foarte favorabil pentru aprofundarea, în continuare, a relaţiilor româno-letone, inclusiv ţinând cont de perspectiva deschiderii, în viitorul apropiat, a Ambasadei României la Riga. De asemenea, ministrul leton de externe a mulţumit pentru reluarea participării României, din acest an, la misiunile de poliţie aeriană din statele baltice. La rândul său, ministrul Aurescu a salutat reluarea zborurilor directe regulate între capitalele celor două ţări", a mai transmis MAE.

Potrivit documentului, cei doi miniştri au avut şi un schimb de opinii privind perspectiva procesului de extindere a NATO prin aderarea Suediei şi Finlandei, pe care ambele state o susţin activ, inclusiv prin demersuri diplomatice.

Ministrul Bogdan Aurescu a acceptat invitaţia omologului său de a efectua o vizită oficială în Letonia în acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb