BOGDAN OLTEANU, ÎNTR-O DEZBATERE PE MARGINEA SAL: "Succes băncilor în înlăturarea molozului reputaţional acumulat în perioada de boom!"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 martie 2016

"Succes băncilor în înlăturarea molozului reputaţional acumulat în perioada de boom!"

SAL este condus de un funcţionar bancar care a lucrat 12 ani în sistem

Alexandru Păunescu: "Centrul SAL va fi finanţat de instituţiile financiar-bancare, suma stabilită fiind de 600.000 de euro pe an"

Perioada de boom economic a adâncit asimetria dintre clienţi şi bănci, iar acest aspect a condus la necesitatea apariţiei unui organism care să ofere consumatorilor posibilitatea de soluţionare alternativă a disputelor cu banca, respectiv Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), susţine Bogdan Olteanu, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

Oficialul Băncii Centrale a menţionat: "Sectorul financiar a făcut acest efort financiar pe care eu îl salut, de a găsi mecanismele de finanţare pentru această structură, astfel încât consumatorul să nu suporte costuri".

Înfiinţarea SAL a produs o serie de controverse, mulţi fiind de părere că acest proces este unul complicat.

Bogdan Olteanu a precizat, citat de Agerpres: "Pentru una dintre părţi, pentru bănci, este atât de complicat faptul că astăzi există un sistem care le tratează asimetric în faţa consumatorilor! Da, aşa funcţionează lucrurile astăzi, cel puţin în Europa. Există o asimetrie de tratament care echilibrează relaţia dintre consumatori şi bănci şi este normal să fie aşa, pentru că există o asimetrie în accesul la informaţii, există o asimetrie în prelucrarea informaţiilor, între consumatori şi bănci, şi atunci sistemul instituţional reechilibrează relaţia care dă, de exemplu, posibilitatea ca pentru bănci o decizie dată aici să fie obligatorie, în timp ce consumatorul să o poată contesta mai departe dacă nu este de acord cu ea".

În opinia viceguvernatorului BNR, avocaţii sunt împotriva sistemului pentru că pierd bani în momentul în care consumatorul renunţă să se mai adreseze instanţei pentru soluţionarea litigiului cu banca şi merge la acest Centru: "Este o reuşită şi vreau să marchez această reuşită. Suntem printre ţările care au a reuşit să construiască un asemenea Centru. Sper ca anul viitor să constatăm că l-am făcut şi funcţional. (...) Succes băncilor în a înlătura molozul reputaţional acumulat în perioada de boom. Suntem, sper, pe drumul cel bun pentru a restabili această relaţie de încredere, în care cetăţeanul se duce cu încredere să depună banii munciţi la bancă, alt cetăţean se duce cu încredere să împrumute acei bani, să îi folosească şi să îi dea înapoi, astfel încât deponentul să poată să recupereze în orice moment doreşte depozitul".

Referitor la faptul că preşedintele SAL a lucrat peste 10 ani în bănci, Păunescu a explicat că, în cadrul Colegiului, era nevoie de oameni cu expertiză, care să aibă cunoştinţe financiare

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) reprezintă o soluţie viabilă de restabilire a echilibrului dintre consumatori şi instituţiile financiar-bancare, pentru consumatori procedura fiind gratuită şi limitată în timp la 90 de zile, susţine Alexandru Păunescu, directorul Departamentului Juridic din cadrul BNR şi membru în Colegiul de Coordonare a Centrului.

Domnia sa a explicat: "De ce este nevoie de acest Centru de Soluţionare Alternativă? Contextul în care ne aflăm - particularizat de neîncrederea consumatorilor în serviciile financiar bancare şi de existenţa unui mare număr de litigii pe rolul instanţelor de judecată. Din aceste motive, Centrul a fost văzut ca o variantă de restabilire a echilibrului dintre consumatori şi instituţiile financiar bancare, ca o soluţie viabilă de diminuare a costurilor legate de soluţionarea acestor litigii în instanţă. Aceste costuri derivă din perioadele lungi necesare soluţionării în instanţă, de interpretările neunitare ale instanţelor pe aceleaşi speţe şi din soluţiile impredictibile date de instanţe. Din perspectiva relaţiei dintre consumator şi Centru, beneficiile soluţionării alternative sunt certe: procedurile se declanşează la inţiativa consumatorilor, sunt gratuite şi durează mult mai puţin în comparaţie cu soluţionarea unui litigiu clasic în instanţă".

Potrivit domniei sale, de soluţionarea propriu-zisă a litigiilor se vor ocupa conciliatorii, selectaţi pe baza unor criterii prevăzute în ordonanţa de înfiinţare a Centrului şi după o metodologie stabilită de conducerea entităţii, respectiv de Colegiul de Coordonare a Centrului.

Finanţarea Centrului este asigurată de instituţiile financiar-bancare, suma stabilită în prezent fiind de 600.000 de euro pe an, însă conciliatorii nu vor fi plătiţi direct de bănci, ci vor fi remuneraţi prin intermediul Centrului, indiferent de soluţia dată, în favoarea clientului sau a băncii, mai spune Păunescu. El a precizat că aceşti conciliatori sunt independenţi în relaţia cu instituţia financiară.

Referitor la cota cu care va contribui fiecare instituţie la bugetul Centrului, aceasta va fi stabilită în funcţie de "cota de piaţă pe retail a băncii şi de numărul de litigii" pe care banca le are în derulare cu consumatorii, a adăugat Alexandru Păunescu.

Modul de finanţare a Centrului SAL, precum şi membrii conducerii acestuia reprezintă două dintre aspectele criticate de unii specialişti şi de consumatori, printre altele, existând teama că, dacă banii vin din partea sistemului bancar, atunci deciziile ar putea fi subiective.

Centrul SAL este condus de un Colegiu de Coordonare format din cinci membri, câte unul de la BNR, ANPC, ARB şi asociaţiile de consumatori, iar unul independent, ales de ceilalţi patru.

Consumatorii ridică semne de întrebare asupra celui de-al cincilea membru al Colegiului, "care ar trebui să fie independent". Simona Vâlceanu, care deţine funcţia de preşedinte al Colegiului, a fost angajată în mai multe bănci, din 1997 până în 2009, şapte ani fiind director al Direcţiei Juridice din Centrala Băncii Comerciale Române.

Anterior, poziţia de membru independent al Colegiului de Coordonare a fost ocupată de Brânduşa Ştefănescu, fost judecător şi fost vicepreşedinte al Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

"Înlocuirea sa din cadrul Colegiului nu a fost până acum explicată în niciun fel. De altfel, întreaga activitate a Colegiului de Coordonare este lipsită de transparenţă, site-ul instituţiei oferind extrem de puţine informaţii în legătură cu activitatea desfăşurată de la înfiinţare", arăta, recent, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).

Referitor la faptul că membrul independent, care deţine şi funcţia de preşedinte al Colegiului în prezent, are o vastă experienţă în domeniul bancar, Alexandru Păunescu a explicat că în cadrul Colegiului era nevoie de oameni cu expertiză, care să aibă cunoştinţe financiare, dar a precizat că membrii Colegiului nu se vor ocupa de soluţionarea litigiilor, ci vor asigura doar infrastructura necesară procedurilor.

În prezent, Centrul are în soluţionare cinci dosare, iar cei interesaţi pot obţine informaţii cu privire la procedură de pe site-ul entităţii. În perioada următoare vor fi derulate mai multe operaţiuni pentru popularizarea acestui centru, băncile fiind obligate prin ordonanţă să informeze clienţii cu privire la existenţa acestui organism.

Deocamdată, sunt acreditaţi pentru soluţionarea unor astfel de litigii 12 conciliatori, aceştia fiind consideraţi suficienţi pentru moment, având în vedere că, potrivit estimărilor, un conciliator poate gestiona 10 dosare pe lună.

Referitor la procedura efectivă de transmitere a reclamaţiilor, aceasta se va derula preponderent prin mijloace electronice, dar se ia în calcul inclusiv deplasarea conciliatorului la domiciliul reclamantului, în cazul în care acesta este din provincie. În plus, potrivit lui Păunescu, "litigiul poate fi soluţionat chiar fără prezenţa părţilor".

Clientul nemulţumit trebuie să ştie că se poate adresa acestui centru doar după ce poate face dovada că a încercat soluţionarea amiabilă cu banca. Această dovadă poate să constea într-un e-mail primit de la bancă sau în cererea depusă la bancă, având număr de înregistrare, la care nu s-a primit răspuns într-un termen "rezonabil".

Totodată, consumatorii mai trebuie să ştie că nu sunt acceptate reclamaţiile care presupun o sumă mai mică de 1.000 de lei şi nici cele de rea-credinţă, care pot bloca activitatea Centrului.

Pandelică, ANPC: "Centrul SAL poate degreva simultan instanţele, care vor fi ocupate cu darea în plată şi cu insolvenţa persoanelor fizice"

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din domeniul Financiar - Bancar (CSALB) va degreva instanţele de judecată de litigiile dintre clienţi şi bănci, va asigura o modalitate echilibrată de rezolvare a disputelor dintre cele două părţi, iar credibilitatea îi va fi întărită după primele cazuri soluţionate, susţine preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Bogdan Pandelică.

Potrivit acestuia, normalizarea relaţiei dintre creditor şi consumator se poate realiza numai printr-o comunicare eficientă cu consumatorii, sprijinită de o informare completă, coerentă şi precisă. "În prezent, există o gamă largă de modalităţi de rezolvare a acestor probleme: medierea, instituţiile statului, ANPC, instanţa. (...) Soluţionarea alternativă a litigiilor este o nouă modalitate de rezolvare a disputelor, una amiabilă. Din punctul de vedere al caracterului amiabil, acest sistem nu reprezintă o noutate. Sistemul este diferit de mediere (...). Asigurarea echidistanţei atunci când se analizează un caz este primordială, iar conciliatorul va trebui să îşi asigure rolul unui judecător, să privească din ambele perspective, să înlăture orice prejudecăţi", a mai spus Pandelică.

Acesta a explicat că noul centru poate degreva simultan instanţele, care vor fi ocupate cu darea în plată şi cu insolvenţa persoanelor fizice. Centrul SAL funcţionează începând din acest an.

Opinia Cititorului ( 47 )

  1. O HOTIE MAI MARE CA ASTA NU SE PUTEA,,DACA PANA IN ACEST MOMENT IN BANCI SI BNR NU AM AVUT INCREDERE"'''DE CE SA AM ACUM INCREDERE""'TOT BNR CONTROLEAZA,DICTEAZA SI HOTARASTE CA ROMANII CU CREDITE SA FIE SCLAVII BANCILOR''''''''''IN U.E. NU SE PROCEDEAZA CA IN ROMANIA, SA TE EXECUTE SILIT SI APOI SA RAMAI DATOR TOATA VIATA LA BANCA''''

    1. Si nu o sa se mai procedeze nici in Romania asa de pe 6 aprilie!

      Corect

      De ce ?

      Nu mai executa pe diferenta ? 

      CE SE INTAMPLA PE 6 APRILIE

      Se voteaza DIP

      O

      :))) 

    Faceti cunoscuta, cat mai multor persoane, urmatoarea certitudine absoluta: niciun judecator NU se va uita la magariile parajudiciare instrumentate de banci, atunci cand un client abuzat se va adresa Justitiei, refuzand solutionarea "oferita" prin MAGARIA SAL. Bancile nu se dezmint, iar MAGARIA SAL trebuie refuzata sistematic. In felul asta, MAGARIA SAL va ajunge sa fie cunoscuta, ca magarie, de toata lumea. Bancile trebuie actionate in Justitie! Numai asa!

    1. Inclin sa iti dau dreptate.

      Sa nu uitam cum cateva banci puneau oameni sa semneze ca nu dau banca in judecata. 

      Eu cred ca si trimiteam la CNN acea hartie.

      In democratie nu ai dreptul la justitie. 

      Observatia ta este corecta, in sensul ca accesul neingradit la Justitie este garantat prin Constitutie, si orice judecator va tine cont de lucrul asta. Totusi, este aproape sigur ca bancile se vor preta la o murdarie uriasa, pentru a obstructiona accesul la Justitie al clientilor lor. Concret, vor impune in contracte o clauza (abuziva, evident) prin care "partile se angajeaza ca eventualele litigii sa fie solutionate printr-un arbitraj la SAL". Inlaturarea acestei clauze murdare din contracte va costa foarte mult timp si multe procese pierdute de clienti, in sensul ca nu va putea fi obtinuta decat in urma unui sir lung de procese pe clauze abuzive, din care multe vor fi pierdute de clienti. Pana atunci, multi clienti vor fi macelariti de banci, in murdaria SAL pe care au inventat-o acum. Este uluitor cata murdarie poate exista in sistemul bancar!

      Da, se poate.( Cum este o reclama la o stafie de banca care mai bantuie Pamantul)

      sunt 9000 de procese, papagalule

      9000 cu totul mincinosule.sa iti intre bine in cap si tie si sambatarului.

      Verifica si tu, vezi alte banci ce da!

      Tu te uiti in dunga ? 

      Nu pot sa iti fac print srin sa iti trimit, dar poate mai verifica inca catva oameni sa iti confirme ceea ce vad eu. 

      portaljust nu e cu instantele din tara? 

      Adevarul doare , supara ? 

      Ce au semanat aceea culeg! 

      Cati sunt care nu au bani sa deschida proces? 

      Anpc sau Avocatul Poporului de ce nu se autosesizeaza?

      Mister! 

      Mai copil prost, nici netul nu esti in stare sa il folosesti. Ce sa mai vorbim de un card, un contract de credit.

       

      Incompetent cras si ratat, cand pui numele unei banci acolo vei gasi si procesele in care banca da in judecata o firma care i-a tras teapa. Intelegi pacala prost ce esti? 

      Cauta asa. Obiectul dosarului este "acţiune în constatare CLAUZE ABUZIVE". Baga la termenii de cautare "clauze abuzive". Vei gasi 10000 de dosare. Bolovanule, pleaca de langa internet ca te curenteaza. 

      esti total incompetent, de o prostie senina, cu mintea neteda si odihnita.

      Bai baiete, incuviintarile la executare silita le-ai scos din calcul? Dar investirile, apelurile, inselaciunile, dosarele disjunse si contestatiile la executare? Le-ai scos ma pe astea din calcul sau ai bagat doar numele bancii si gata? Bai copil fara jucarii, si numele tau daca il dau ma pe Portal Just iti gasesc vreo 20 de procese. Sunt oameni cu nume ca al tau sau asemanator si apare acolo ca ai nu tin cont de CNP sau de alte date de identificare pe siteul lor. Nu te mai face mai fratica de ras ca mi-e mila de tine uneori. Cum dracu' de te-au angajat astia postac cand esti atat de inept?

      Nu te atinge de net ca nu-l intelegi

      Chemati spitalul psihiatric ca este unul obsedat compulsiv. Vede numai banci raufacatoare si ne-a distrus mobilierul stradal, frumusete de banci.

      Prostac chf

      Acum si la tine s-a inmultit cu 1 000?

      idiotule, nici tabla inmultirii nu o stii?

    SAL cred ca vine de la SAL-TIM-BANCI sau cred astia ca nu am vazut un lup imbracat cu blana de OAIE ?

    1. ASA sa fie ?

      Lupu' paznic la oi ??? 

    Luam cazul Otp-Anpc castigat definitiv pt cei 8 000 de oameni, NEPUS IN PRACTICA, dupa cum stiu eu.

    Acest organism mi se pare o Mediere. 

    De ce facem ul alt organism pe langa ? 

    Voce reprezentantilor clientilor in special Accbar , Gccc, Apc, Parakletos, Aursuf si care mai sunt, ma intereseaza fiecare separat. 

    Daca acestea spun ca e bine e bine, daca spun ca e rau e rau. 

    Sunt oameni care au albit pe cap cu distemul bancar din Romania ( cum a observat si domnul Olteanu, cu molozul ...). 

    Din cate vad daca as avea o problema cred ca mai bine Anpc, Asociatiile de consumatori, INSTANTA. Instanta e cea mai buna, corecta solutie. 

    Sistemul bancar nici azi nu a scos "CLAUZELE ABUZIVE DIN CONTRACTE" Atunci aceasta mascarada ce farmec, sens are?

    De ce nu sub 1000 ron, poate omul are clauze abuzive, e prea mic pt sistemul bancar ? 

    Directiva 2013 se vrea și o apărătoare a celor păgubiți pe piața de capital!

    Dar ce e în România e de poveste!! 

    Vezi cazurile deja celebre! 

    Mobinvest Oradea, Mihăescu, Imobiliare Muntenia, Carpatica Invest, Harinvest! 

    Investitorii își caută dreptatea prin instanțe după ce au fost FURAȚI pe piața de capital !!! 

    Cine a găsit-o? 

    Mobinvest care a a ajuns la CEDO?  

    Statul nu îi apără pe investitori !

    Vezi celeritatea cu care s-a mișcat în cazurile de mai sus! 

    1. Lista e mai lunga.

      Ce a facut Mobinvest la Cedo ? 

      De ce nu completam lista ?

      Oltchim, Herculane, Napolact

      Ceva mobila din jud Alba

      n-au sosit știri ... presa scrisă tace ... ascunde ceva ???

      te ascunde pe tine de papagal, nu ai si alte preocupari, ratatule

    Cum sa nu fie asa daca pe bani mei fara sa fiu intrebat au fost salvate bancile in criza, de atunci s-au tiparit bani din nimic tot pentru ele, s-a luat un imprumut de la Fmi cu destinatie de centura de siguranta dar constat ca a facut sa fie datoria 40℅ din pib, legea Bail -in ului sa fie in vigoare, prima casa creat in postcriza pt banci, banca pt locuinte si lista poate continua mult si bine ... Atunci bancile cui se adreseaza ?

    De ce sunt mai presus de lege ? Atat in tara cat si in lume ?

    O putem considera o Capusa foarte rezistenta adaptabila ? 

    Cu pareri pro si contra argumentate sau nu aceasta banca si-a mentinut reclama aici intimp ce lata a plecat rapid cand a fost putin incoltita, doar pt ca adevarul doare ?

    Si pt acest fapt o sa vin la dumneavoastra momentan sunt prizonier in alt contract, ...

    Felicitari inca o data! 

    Sa pozitionat, vehement impotriva ldp, a fost interes; altul decat cel de serviciu?

    1. analfabetul comentator

      ai iesit sa ne analizezi ca la scoala?ne dai note? mai bine ai analiza daca omul are sau nu dreptate.....

      daca eliminati "molozul" din contracte,mai raman bani si pentru ore de gramatica.

      Haha

      Scuze de la "analfabetul c".

    In primul rand trebuia sa se scoată clauzele abuzive din contracte .. apoi restul si asa deveneau credibili.....

    "Este o reusita si ...", pe finantarea bancilor 600 000 euro/an ==> ca nu este independent ca judecotoria.

    Daca eu citesc bine printre randuri Olteanu indeamna ca clienti bancilor sa nu mai dea in judecata bancile ? 

    Sub scuza ca degrevam salile de judecata,se poate ascunde abuz, abuzul de acum poate continua ? 

    Pe Anpc ii inteleg perfect ca vrea sa se rezolve o data problemele care curg rau spre ei, sunt sufocati, ingropati in harti, bancile stiu treaba aceasta incearca sa profite? 

    Inainte de criza o firma (in cazul de fata bancile) ramaneau fara clienti pentru ca sunt pline de procese cu diferite probleme ? 

    Mi se pare putin nedrept ca acim trebuie sa alegem tot intre aceste banci care au mai ramas. De ce nu se infiinteaza altele ? Care nunau facut parte din banci nici o zi, gen tehnocrati in politica? Sau sa vina banci arabe, asiatice care cred ca sunt invingatoare dupa criza(gen Mitsubisi bank). 

    Daca imi e permis o comparatie, ca si cand am fost nevoiti-obligati sa alegem intre Iliescu-Vadim, alti nu au fost mai buni doar acestia doi cu radacini in epoca de Aur ? Asa si cu bancile de azi alti -altele mai bune nu sunt ? Nu au voie sa se infiinteze sa nu strice " prea pare pt a falimenta" ?

    E monopol, oligopol sau altceva ? 

    bine ne fac ca suntem un neam de lasi si de curve ca am vazut atatea comentarii ale romanilor care se bucura de raul facut de bancile straine populatiei dute in grecia si vezi daca un grec este pacalit de banca ce se intampla intampla ies toti in strada ptr ca sunt uniti si stiu ca daca lasa sa fie azi pacali unul de al lor maine ii vine randul asa ca noi romani ne bucuram cand moare capra vecinului de aceea am ajuns sa fin sclavi in propria noastra tara

    1. MARE DREPTATE AVETI

      Corect

      Sclavi in propria tare suntem ca vrem de toate dar sa fie tot pe datorie si sa munceasca altcineva pentru noi daca se poate si sa ni se ierte si datoria. Dar tu pana nu te-o ars la buci dc nu ai iesit in strada sa te unesti cu altii ca tine sa lupti sau atunci nu te-o interesat de vecinu - uite ca acum nici la vecinii tai nu le pasa de tine. Ce sa iti spun ce bine li la greci acum mai bine ca-n Elvetia.

    o contrapartida oneros negociata inter-bancar la legea darii in plata!? bancherii au inceput s-o bage "pe maneca" si cauta paleative in regim "de urgenta". n.b. uitati-va si calculati cum se pot lua deciziile la nivelul colegiului de coordonare!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb