Bonurile câştigătoare la extragerea Loteriei fiscale sunt cele din 28 noiembrie cu o valoare de 538 de lei

Ioana Dogaru
Miscellanea / 20 decembrie 2015

Bonurile fiscale emise în data de 28 noiembrie, cu o valoare de 538 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, transmite Agerpres.

La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 - 30 noiembrie 2015. Fondul total de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Conform Ministerului Finanţelor Publice, dacă numărul cererilor de revendicare trece de o sută, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru că pot fi doar 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al C.N. 'Loteria Română' pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând de luni, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb