BORC, DUPĂ O VIZITĂ LA ALRO: "Dacă nu vom avea siderurgie şi aluminiu, nu putem susţine alte industrii"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 martie 2016

"Dacă nu vom avea siderurgie şi aluminiu, nu putem susţine alte industrii"

România are nevoie de o industrie puternică şi trebuie să facă tot posibilul pentru a păstra în ţară investitorii din acest domeniu, a declarat, ieri, vicepremierul Costin Borc, ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, după o vizită la Alro Slatina.

"Alro reprezintă un punct important într-un lanţ valoric, pentru că produsele de aici se regăsesc în industria alimentară, dar şi în industria aeronautică şi în foarte multe lucruri pe care le vedem în viaţa de zi cu zi", a spus vicepremierul, citat de Mediafax.

Acesta a adăugat că, fără industria de aluminiu şi fără alte industrii consumatoare de energie nu ar putea fi susţinute alte ramuri ale economiei.

Costin Borc a spus că România trebuie să facă tot ce este necesar pentru a păstra în ţară investitorii din acest domeniu.

"Aşa cum declaram şi după Consiliul de Competivitate de la Bruxelles, de săptămâna trecută, poziţia României în Uniunea Europeană este că avem nevoie de o industrie puternică, avem nevoie şi de industrii energo-intensive, nu trebuie să ne fie frică de ele. În final, dacă nu vom avea siderurgie, dacă nu vom avea aluminiu, dacă nu vom avea aceste produse din care se fac toate celelalte lucuri, România şi Uniunea Europeană nu vor putea susţine o industrie auto competitivă, nu vor putea susţine alte industrii. Este în interesul Europei şi al României să păstreze aceste industrii în ţară, să ne ocupăm ca ele să rămână competitive, în faţa competiţiei din afara Uniunii Europene", a conchis Borc.

Borc: Marii consumatori industriali îşi au rolul în Strategia energetică a României

Ministrul Economiei a mai spus că marii consumatori industriali îşi au rolul în Strategia energetică a României.

Potrivit domniei sale, reducerea consumului de energie electrică - în contextul în care Alro este unul dintre marii consumatori industriali - este extrem de importantă: "Este foarte important că s-a redus substanţial consumul pe tona de produs. Da, este o industrie energo-intensivă, pentru că aşa este ea, dar eforturile făcute pentru eficientizarea consumului de energie sunt foarte importante".

Vicepremierul a adăugat că Ministerul Energiei lucrează la Strategia energetică a României, iar marii consumatori îşi au locul în această viziune.

"Colegul meu de la Ministerul Energiei, domnul ministru Grigorescu, lucrează la o Strategie energetică a României. Evident că marii consumatori industriali, marii consumatori energo-intensiv îşi au rolul în această strategie. De asemenea, am discutat cu domnul director Dobra (Gheorghe Dobra - directorul general Alro Slatina n.r.) şi cu domnul preşedinte Marian Năstase (preşedintele Consiliului de Administraţie de la Alro Slatina - n.r.) despre armonizarea poziţiei industriei româneşti, împreună cu Ministerul Economiei şi cu europarlamentarii români, în aşa fel încât să sprijinim poziţia industriei româneşti în toate instanţele Uniunii Europene", a afirmat Borc.

În ianuarie, premierul Dacian Cioloş anunţa că Strategia energetică a României va fi finalizată anul acesta, iar ministrul de resort, Victor Grigorescu, adăuga că doreşte finalizarea acesteia în septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb